Astrele în perioada 7-13.03.2022.
”Empatie și compasiune.”

În comparație cu săptămâna care s-a încheiat, săptămâna aceasta este mult mai liniștită sau cel puțin așa pare să fie. Dacă ne raportăm strict la numărul de aspecte care au loc, acum sunt două versus peste 10 câte au fost între 27 februarie și 6 martie și, în plus, am ieșit de sub influența triplei conjuncții dintre Venus, Marte și Pluto în semnul Capricornului, despre care am scris aici, care a corespuns unei atmosfere destul de intense emoțional. Continuă lectura „Astrele în perioada 7-13.03.2022.
”Empatie și compasiune.””

Astrele în perioada 28.02-6.03.2022. Lună nouă în Pești + Conjuncția Venus/Marte/Pluto în Capricorn.
”Care sunt cauzele, idealurile pentru care merită să lupți?”

Este o săptămână plină, dinamică, tensionată, cu o puternică încărcătură emoțională, în care putem avea senzația că oscilăm între două extreme: aceea de a nu face nimic, de a lăsa lucrurile să curgă de la sine și de a nu lua atitudine (de a primi ce vine către noi cu o oarecare pasivitate), respectiv aceea de a face foarte multe lucruri, de a acționa, de a ne exercita voința, forța și puterea personală, poate chiar într-o manieră destul de impulsiv-agresivă. Continuă lectura „Astrele în perioada 28.02-6.03.2022. Lună nouă în Pești + Conjuncția Venus/Marte/Pluto în Capricorn.
”Care sunt cauzele, idealurile pentru care merită să lupți?””

Lună nouă în Pești – 2.03.2022
„Cu ochii ațintiți către Cer, dar cu picioarele bine înfipte în pământ.”

În data de 2 martie 2022, la 19:35 (ora României) are loc o Lună nouă în Pești: Luna și Soarele se vor afla în Pești, la 12°6’. Continuă lectura „Lună nouă în Pești – 2.03.2022
„Cu ochii ațintiți către Cer, dar cu picioarele bine înfipte în pământ.””

Astrele în perioada 21-27.02.2022.
”Maturizare și asumare în iubire/relații.
Dorințe care devin realitate.”

Săptămâna aceasta este despre acțiunile pe care le putem întreprinde pentru a ne transforma anumite vise, dorințe în realitate, dar și despre ajutorul pe care îl putem primi din exterior, ajutor care să contribuie la materializarea acestora. Continuă lectura „Astrele în perioada 21-27.02.2022.
”Maturizare și asumare în iubire/relații.
Dorințe care devin realitate.””

Lună plină în Leu – 16.02.2022.
“Fac tot ceea ce ține de mine pentru a deveni cea mai bună versiune a mea.”

În data de 16 februarie 2022, la 18:57 (ora României) are loc o Lună plină în Leu (Luna în Leu se va afla în opoziție cu Soarele din Vărsător, la 27°59’). Continuă lectura „Lună plină în Leu – 16.02.2022.
“Fac tot ceea ce ține de mine pentru a deveni cea mai bună versiune a mea.””

Astrele în perioada 14-20.02.2022.
”Lupt pentru dorințele și aspirațiile mele, dar rămân receptiv la oportunitățile care îmi apar.”

Ce poți începe sau continua să construiești, astfel încât să te simți mai în siguranță (emoțional sau material)? Ce dorințe ți-ai dori să materializezi și care sunt pașii necesari? Cum poți folosi, spre binele tău, ajutorul primit din exterior sau oportunitățile care îți apar? Sunt doar câteva dintre întrebările acestei săptămâni, o săptămână care, ca și săptămâna trecută, stă sub semnul trecerii de la intenție sau dorință la faptă și acțiune. Continuă lectura „Astrele în perioada 14-20.02.2022.
”Lupt pentru dorințele și aspirațiile mele, dar rămân receptiv la oportunitățile care îmi apar.””

Astrele în perioada 7-13.02.2022.
”Ce pot îmbunătăți în viața mea, aici și acum?
Adevăruri care ies la suprafață.”

Săptămâna aceasta stă sub semnul productivității, al schimbării și al unor adevăruri care tind să iasă la suprafață, adevăruri mai plăcute sau mai puțin plăcute, în funcție de contextul în care se află fiecare dintre noi. Continuă lectura „Astrele în perioada 7-13.02.2022.
”Ce pot îmbunătăți în viața mea, aici și acum?
Adevăruri care ies la suprafață.””

Lună nouă în Vărsător – 1.02.2022
„Nevoia de libertate și reconfigurarea realității în care trăim. Reactivarea careului Saturn/Uranus din 2021.”
Astrele în perioada 31.01-6.02.2022

În data de 1 februarie 2022, la 7:46 (ora României) are loc o Lună nouă în Vărsător: Luna și Soarele se vor afla în Vărsător, la 12°19’. Continuă lectura „Lună nouă în Vărsător – 1.02.2022
„Nevoia de libertate și reconfigurarea realității în care trăim. Reactivarea careului Saturn/Uranus din 2021.”
Astrele în perioada 31.01-6.02.2022”

Astrele în perioada 24-30.01.2022.
Mercur retrograd în Capricorn și Venus directă în Capricorn.
“Ce credem versus ce am fost învățați să credem.”

Săptămâna aceasta, Marte trece din Săgetător în Capricorn, Mercur (aflat în continuare în mișcare retrogradă) revine în Capricorn din Vărsător, iar Venus își încheie mișcarea retrogradă în același semn zodiacal. Continuă lectura „Astrele în perioada 24-30.01.2022.
Mercur retrograd în Capricorn și Venus directă în Capricorn.
“Ce credem versus ce am fost învățați să credem.””

Nodurile lunare pe axa Taur-Scorpion: ianuarie 2022 – iulie 2023
“Iubirea de sine și iubirea față de celălalt.”

Începând cu 18 ianuarie 2022, Nodurile lunare au intrat pe axa Taur/Scorpion, unde vor rămâne până pe 17 iulie 2023, marcând o nouă etapă de evoluție în viața noastră: Nodul Nord a intrat în Taur, iar Nodul Sud în Scorpion. Continuă lectura „Nodurile lunare pe axa Taur-Scorpion: ianuarie 2022 – iulie 2023
“Iubirea de sine și iubirea față de celălalt.””