În data de 18 martie 2022, la 09:18 (ora României) are loc o Lună plină în Fecioară (Luna în Fecioară se va afla în opoziție cu Soarele din Pești, la 27°40’).
▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, “corpul emoțional”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ pe care îl avem.
▪ Lună plină marchează încheierea unui ciclu (început cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal) și este asociată cu anumite culminări, rezultate, concluzii, decizii sau încheieri.
Luna plină în Fecioară – influențe generale, energie și caracteristici
▪ Din perspectivă evolutivă, arhetipul Fecioară/Mercur are legătură, printre altele, cu identificarea aspectelor care nu funcționează în viața noastră sau de care nu suntem mulțumiți (inclusiv la noi înșine), în ideea de a încerca să le îmbunătățim; cu capacitatea noastră de a ne utiliza discernământul cu privire la informațiile/situațiile/oamenii cu care intrăm în contact; cu o anumită modestie în raport cu ceilalți (absolut necesară pentru a putea forma relații sănătoase; este un arhetip care face tranziția între Leu, la care focusul este pe sine însuși și Balanță, la care focusul este pe ceilalți); și, nu în ultimul rând, cu nevoia de a ne simți utili.
▪ Luna plină în Fecioară ne poate ajuta să devenim mai conștienți de anumite arii din viața noastră care necesită îmbunătățiri, reparații, ajustări, reamintindu-ne că depinde de noi să devenim o versiune din ce în ce mai bună a noastră. Tindem către “un ideal de perfecțiune” (Soarele în Pești), dar, pentru a ajunge cât mai aproape de acel ideal, trebuie să identificăm mai întâi acele părți din viața noastră care ne nemulțumesc/care ne îndepărtează de idealul respectiv (micile sau marile “imperfecțiuni” la care trebuie să lucrăm) și apoi să trecem la treabă.
▪ În același timp, deoarece acel ideal de perfecțiune există doar în mintea noastră și nu poate fi efectiv atins, Luna plină este un moment excelent pentru a ne reaminti că perfecțiunea este un proces, nu o destinație în sine. Ceea ce contează sunt pașii pe care îi facem în direcția respectivă, efortul depus, perseverența și tot ceea ce învățăm pe parcurs. Astfel, evităm stresul, anxietatea produse de gândul că orice am face nu este suficient de bun, că toți ceilalți se descurcă mult mai bine decât noi etc. sau chiar procrastinarea (pe motiv că “nu suntem încă suficient de bine pregătiți pentru a face x, y sau z).
▪ Luna plină în Fecioară este un prilej bun pentru a ne folosi “discernământul” și a face distincție între lucrurile care sunt importante și acelea care nu sunt importante pentru noi, între activitățile care ne ajută la ceva (chiar și la relaxare, nu doar la ceva practic, deși vorbim de energia Fecioarei) și acelea care doar ne fac să ne pierdem timpul, între diferitele categorii de oameni pe care îi primim în viața noastră și tot așa. Această curățenie făcută periodic (și mai ales în această perioadă) ne poate ajuta să fim mult mai mulțumiți și mai împăcați cu noi înșine.
▪ În ceea ce privește relațiile cu ceilalți, Luna plină poate aduce mai multă claritate și la acest capitol. Așa cum scriam mai sus, Fecioara face tranziția între Leu și Balanță, între modul în care ne raportăm la noi înșine (Leu) și modul în care ne raportăm la ceilalți (Balanță). Dacă avem senzația că totul se învârte în jurul nostru (versiunea distorsionată a Leului), aceasta este atitudinea pe care o vom avea și în relațiile noastre (Balanță). La polul opus, dacă nu ne iubim suficient de mult, dacă avem o stimă de sine scăzută sau prea puțină încredere în forțele proprii (Leul “insuficient dezvoltat” în noi), la fel ne vom manifesta în relațiile cu ceilalți, considerând că “nu merităm” mai mult. Prin urmare, avem ocazia să analizăm, să ajustăm și să îmbunătățim ce nu funcționează la noi înșine (prea mult Leu, prea puțin Leu), astfel încât relațiile cu ceilalți să fie unele de egalitate (idealul către care tinde Balanța) sau măcar să aducă a egalitate.
▪ Nu în ultimul rând, Luna plină în Fecioară ne oferă oportunitatea să reflectăm la cât de mulțumiți sau de nemulțumiți suntem cu privire la munca pe o desfășurăm (profesional vorbind, dar și în viata de zi cu zi, în afara sferei profesionale), să ne gândim dacă ne simțim utili, apreciați, dacă avem tendința să ne sacrificăm pentru ceilalți, să preluăm din îndatoririle acestora (pe motiv că ei nu se descurcă suficient de bine etc.) sau dacă avem obiceiul „să uităm” să ne mai și odihnim. Evident, și această analiză ne poate ajuta să facem ajustările necesare.
Luna plină în Fecioară și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească
▪ Luna în opoziție cu Neptun în Pești
▪ Luna în trigon cu Pluto în Capricorn
▪ Luna în trigon cu Nodul Nord în Taur și în sextil cu Nodul Sud în Scorpion
▪ Având în vedere că de o parte avem Luna în Fecioară și de cealaltă parte avem Soarele, Neptun, Jupiter și Mercur în Pești (chiar dacă nu avem o opoziție efectivă cu Jupiter și cu Mercur), balanța pare să încline înspre arhetipul Peștilor. 🙂
În sens pozitiv, avem ocazia să fim mai blânzi și mai toleranți cu noi și cu ceilalți, să nu ne judecăm așa de aspru pentru imperfecțiunile pe care le constatăm, adică să ne axăm mai mult pe imaginea de ansamblu. Totodată, ne putem lăsa atât de absorbiți de acea imagine de ansamblu, încât să nu mai vedem anumite detalii importante. Prin urmare, atenție la extreme. Glumind puțin pornind de la expresia că “uneori nu vedem pădurea de copaci”, Peștii ne ajută să vedem pădurea, dar Fecioara ne reamintește că fără copaci, pădurea nu ar mai exista. Un copac tăiat/neglijat azi, altul mâine și tot așa pot ucide pădurea, mai devreme sau mai târziu. La fel se poate întâmpla și cu visele/idealurile noastre (Pești) sau cu orice ne dorim să realizăm, dacă nu facem nimic concret în direcția respectivă (Fecioară).
▪ Exemplul de mai sus se aplică și atunci când vorbim de preocupările noastre spirituale. Este frumos să vorbim de spiritualitate, de lumină și ascensiune, să cităm din tot felul de maeștri (sau presupuși maeștri), să medităm, să ne rugăm, să vorbim de Iubire și Suflet, dar ce facem concret în viață noastră de zi cu zi? Cum integrăm spiritualitatea în rutina zilnică? Comportamentele noastre (Fecioară) reflectă toate acele noțiuni care ne încântă (Pești) sau rămân la nivel de teorie? Facem ceea ce propăvăduim? Pe de altă parte, ne folosim discernământul la acest capitol sau credem, preluăm și dăm mai departe orice “sună frumos”? Poate sună puțin dur aceste întrebări, dar, având în vedere toate cele care circulă în ultima perioadă, nu ar strica să fim ceva mai vigilenți și să verificăm mai bine sursele de unde ne luăm informațiile.
▪ Aspectul armonios pe care îl face Luna cu Pluto în Capricorn ne poate ajuta, dacă suntem dispuși să facem efortul necesar, să săpăm dincolo de suprafață și să identificăm motivele “reale” pentru care diferite domenii din viața noastră nu sunt așa cum ne-am dori (singuri sau ajutați de un specialist). Adică, să rezistăm tentației de a căuta țapi ispășitori în exterior și să vedem ce putem ajusta la noi înșine, astfel încât lucrurile să funcționeze mai bine și la exterior.
Dacă revenim la exemplul cu relațiile despre care scriam mai sus, ce aducem noi în relațiile respective? Cum ne comportăm? Avem tendința de a cere prea mult, prea puțin? Simțim nevoia să fim puși pe un piedestal sau, din contră, avem tendința să facem asta cu ceilalți? Ne sacrificăm pentru partenerii noștri sau avem pretenția ca aceștia să se sacrifice pentru noi? Ce dezechilibre există în noi înșine și ce putem ajusta, ameliora, astfel încât și relațiile cu ceilalți să se îmbunătățească? Scopul introspecției nu este să ne judecăm, ci să conștientizăm anumite tendințe pe care le avem, să înțelegem “de ce” le avem (majoritatea cu rădăcini în experiențele avute cu familia de origine) și apoi să începem să lucrăm cu ele.
▪ De altfel, aspectul armonios făcut de Luna în Fecioară cu axa Nodurilor lunare sugerează că aceste culminări care au loc sau concluzii la care ajungem, oricare ar fi ele, ne pot ajuta să facem câțiva pași semnificativi în direcția îmbunătățirii relației cu noi înșine (Nodul Nord în Taur), precum și cu ceilalți (Nodul Sud în Scorpion).
Acest “oricare ar fi ele” se referă la faptul că, a doua zi după Luna plină, Venus, care guvernează relațiile, va face un aspect tensionat cu Uranus, prin urmare, lucrurile pot lua o întorsătură “neașteptată” la acest capitol. Pentru a înțelege mai bine contextul, vă recomand să citiți și analiza săptămânii, pe care o găsiți aici. Dacă ceva chiar nu funcționează, dorința de eliberare/ruptură poate fi destul de puternică și ne poate ajuta să încheiem anumite relații “toxice”. Dar, dacă sunt aspecte care pot fi lucrate, nu este momentul cel mai potrivit pentru a vorbi de ruptură (dacă suntem, de exemplu, doar nervoși, dar nu ne dorim neapărat asta) pentru că ceilalți ne pot lua destul de în serios.
Să ne fie Luna plină aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.
Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze și Astro Talk”, realizată de Patricia Höppner.
Esti frumoasa…🥰