LUNA PLINA IN BERBEC
25 SEPTEMBRIE 2018 „DESPRE CURAJ SI VULNERABILITATE”

In data de 25 septembrie 2018 avem Luna plina in Berbec (Luna in Berbec se va afla in opozitie cu Soarele din Balanta).

– Asa cum unii dintre voi stiti deja, Luna plina marcheaza incheierea unui ciclu din viata noastra si presupune ca, in urmatoarele aproximativ doua saptamani, anumite aspecte sau situatii (initiate in aprilie 2018, cand a avut loc Luna noua in acelasi semn zodiacal) vor ajunge in faza de maturitate.
– Luna plina va “lumina” acel domeniu din viata noastra unde va avea loc (in functie de harta natala), ceea ce ne va ajuta in luarea anumitor decizii, pentru ca, pe baza rezultatelor obtinute, vom vedea ce este necesar sa pastram si la ce putem renunta, de acum incolo, in sectorul respectiv.
– Domeniile principale impactate de Luna plina in Berbec in functie de Ascendent (va recomand sa incepeti cu acesta, daca il stiti) /zodie se regasesc la sfarsitul postarii.

Ca de fiecare data cand avem Luna plina, va invit sa vedem care este energia adusa de semnul zodiacal in care ea are loc si care sunt aspectele facute cu aceasta de catre ceilalti “jucatori” de pe bolta cereasca:

1. Ce presupune Luna plina in Berbec (Luna in Berbec versus Soarele in Balanta).

☆☆☆ Luna reprezinta emotiile noastre, universul nostru interior, zona noastra de confort, legatura cu familia (si mai ales cum ne raportam la imaginea materna) sau, cu alte cuvinte, ce ne face sa ne simtim acasa (indiferent de cum definim fiecare dintre noi acest concept). Iar semnul zodiacal in care se afla Luna ne influenteaza, bineinteles, starea.
Putem intelege astfel mai usor de ce atunci cand este luna plina emotiile noastre ajung si ele la “apogeu” si, mai ales, de ce in perioada aceasta (o zi, doua inainte/dupa) ne simtim mai sensibili, mai vulnerabili. De aceea, recomandarea este sa nu luam acum decizii radicale, existand riscul ca ratiunea sa ne fie intunecata de emotii, sa nu judecam foarte limpede sau sa ne pripim.

☆☆ Berbecul este primul semn zodiacal, semn cardinal (initiaza lucruri, actiuni, proiecte) si de foc (pasional, energic), guvernat de Marte (Zeul razboiului). Odata cu Luna plina in Berbec vom fi mai impulsivi, mai energici, mai dornici de actiune si adrenalina. Ne vom simti mai pregatiti de o schimbare (indiferent de natura acesteia) si vom avea si curajul sa o implementam. Berbecul este considerat a fi “copilul” zodiacului, el nu cunoaste teama (sau rabdarea) si actioneaza din instinct, din impuls. Este un un semn masculin, puternic, orgolios, care nu ezita sa actioneze daca doreste ceva si care isi va pune, de cele mai multe ori nevoile sau dorintele pe primul plan. Este un semn individualist, intr-adevar, dar aceasta caracteristica a sa este una obligatorie, mai ales daca ne raportam la mentalitatea sa de invingator: pentru a se putea ingriji de binele celorlalti, va trebui sa aiba grija mai intai de el insusi, sa fie el bine, sa-si castige mai intai bataliile. Intai instinctul de supravietuire si apoi restul.

☆☆☆ In acelasi timp, Soarele (personalitatea noastra de baza, ratiunea, ego-ul) se va afla in semnul opus, Balanta. Aceasta este tot un semn cardinal dar de aer (intelectual), guvernat de Venus (zeita dragostei si a frumusetii). Spre deosebire de Berbec, Balanta functioneaza cel mai bine atunci cand formeaza o alianta, un parteneriat. Ea cauta armonia, frumosul, echilibrul si, de aceea, va fi adepta compromisului intr-o relatie, va lasa de la ea pentru a mentine pacea (chiar si in anumite situatii care sunt in defavoarea ei). De asemenea, pentru ca ii este mai greu sa se hotarasca de una singura, va simti nevoia sa se consulte cu cineva inainte de a lua o decizie si va aprecia, cu atat mai mult, schimburile de idei. In cazul Balantei, doua viziuni diferite pot conduce la echilibru, la compromis si nu la declansarea unui razboi.

>>>>> In concluzie, pentru a beneficia din plin de energia momentului, va trebui sa aducem in echilibru cele doua tipuri opuse de energii (cea adusa de Luna in Berbec, respectiv de Soarele din Balanta) sau, cu alte cuvinte, sa aducem in echilibru, in viata noastra personala, emotiile si ratiunea si sa evitam tentatia de a cadea intr-o extrema sau in cealalta. Nu ne impiedica nimeni sa facem ceea ce ne dorim, sa fim curajosi sau sa ne urmam instinctele daca luam totusi in considerare, intr-o anumita masura, si nevoile celor apropiati. Dupa cum a functiona decent intr-un parteneriat nu trebuie sa presupuna negarea propriilor nevoi.

2. Natura aspectelor facute de Luna plina si Soare cu ceilalti „jucatori” de pe bolta cereasca (celelalte planete).

– Marte (guvernatorul semnului in care are loc Luna plina; initiativa, actiune, ego, sexualitate) se va afla intr-o relatie armonioasa cu Soarele si Luna (trigon, respectiv sextil).

Vom avea energia si hotararea de a ne pune in aplicare dorintele si ideile, precum si forta de a incheia anumite capitole din viata noastra (despre care va spuneam la inceputul articolului). Iar in iubire vom cauta focul, pasiunea si poate mai putin linistea sau stabilitatea.

– Mercur (comunicare, gandire) in Balanta se va afla in opozitie cu Luna plina si, implicit, in conjunctie cu Soarele, ceea ce va accentua schimbul de informatii si idei.

Vom fi poate mai dornici sa spunem ceea ce ne dorim, mai comunicativi dar vom fi totodata interesati si de ce gandesc ceilalti (pentru ca Mercur in Balanta invita la dialog si nu la monolog, la armonie in discutii si nu la conflict). In acelasi timp, este posibil sa fie aduse in prim plan, mai mult decat de obicei, subiecte legate de parteneriate, viata de cuplu etc.

– Saturn (Zeul timpului; munca, efort, disciplina, ancorarea in realitate, restrictii dar si recompense) in Capricorn va face un aspect tensionat (cuadratura) cu Soarele si Luna din Balanta.

Pentru a avea ceea ce ne dorim va trebui sa muncim ceva mai mult, sa depunem efort, sa fim perseverenti, pentru ca nu va fi suficient sa ne dorim sau sa avem intentia de a face ceva. Cu alte cuvinte, este la fel de important ce facem cu intentia respectiva, cum o punem in aplicare, ce strategie adoptam etc. iar daca ne lovim de blocaje sau intarzieri, sa intelegem ca trebuie sa ne oprim un pic si “sa reconfiguram traseul”, nu sa abandonam. Daca apar astfel de situatii si ne simtim mai tristi sau mai vulnerabili este important sa vedem ce putem schimba pentru a iesi din aceasta stare si, asa cum recomand de fiecare data, sa nu fim singuri, sa ne inconjuram de persoane dragi, in care sa gasim sprijin moral, emotional.

– Chiron, reintrat in Berbec, va fi in conjunctie cu Luna plina si, implicit, in opozitie cu Soarele.

Prezenta lui Chiron poate scoate la iveala dureri mai vechi (unele care isi au originea chiar din copilarie), rani emotionale pe care le credeam de mult inchise. Astfel, daca in interactiunile cu ceilalti ne simtim mai vulnerabili, daca ne sunt atinse puncte sensibile, daca suntem raniti de anumite vorbe sau gesturi sau daca descoperim ca ne simtim rusinati de anumite aspecte din viata noastra, este important sa constientizam durerea respectiva, sa nu o ascundem “sub pres” si sa incercam sa identificam cauza reala. Vom reusi nu doar sa evitam sa raspundem ostil sau agresiv, ci vom fi si cu un pas mai aproape de vindecare. 😊

O saptamana linistita sa avem!

Cu drag,
Kikiana

………….
1.Berbec – semnul cel mai impactat; transformari importante care pot atinge orice aspect al vietii voastre (personala/profesionala etc.); incheierea unei etape importante/concluzii: ex. schimbarea jobului/ domeniului profesional; a unei relatii sau a unei etape din relatia existenta; modificari importante cu privire la viata de zi cu zi; schimbare a stilului de viata, a infatisarii, a modului in care va prezentati in fata lumii etc.
12. Taur – transformari la nivel de subconstient; pot iesi la suprafata anumite temeri, frici pe care le aveti in ideea de a le confrunta si de a va elibera de ele; decizia de izolare, de evadare din realitatea de zi cu zi, de a va ocupa mai mult de latura spiritual a vietii; ajutorarea celor din jur; vise revelatorii; decizia de a calatori in strainatate;
11. Gemeni – incheierea unei etape/concluzii cu privire la anumite relatii de pretenie, grupuri, organizatii din care faceti parte; retele sociale; viziunea voastra despre viitor;
10. Rac – incheierea unei etape /concluzii referitoare la cariera, profesie, modul in care sunteti perceputi la locul de munca, reputatia voastra profesionala; statut social (ex. casatorie, divort etc.);
9. Leu – transformarea idealurilor pe care le aveti; incheierea unei etape /concluzii cu privire la educatie; sistemul de valori si credinte; religie, cunoastere, filozofia de viata si spiritualitate; calatorii de lunga durata (propriu-zise sau spirituale);
8. Fecioara – incheierea unei etape /concluzii cu privire la resursele financiare si materiale pe care le aveti in comun cu altii (partenerul de viata; bani, bunuri, mosteniri etc.); institutii financiare, banci, credite; nevoia de regenerare; nevoia de putere, de a detine controlul; frici, obsesii; nevoia de intimitate (emotionala, fizica), sexualitate; este benefica orice forma de terapie in aceasta perioada; situatii de criza: modul in care ne raportam la viata si la moarte;
7. Balanta – incheierea unei etape /concluzii cu privire la relatii si parteneriate personale (de lunga durata, casatorii) si profesionale; decizia incheierii unei anumite etape dintr-o relatie (ex. decizia de a va muta impreuna, de a va casatori etc.) sau de a termina o relatie (pentru ca nu reprezinta ceva stabil, de durata);
6. Scorpion – incheierea unei etape /concluzii cu privire la viata de zi cu zi; activitatea profesionala pe care o desfasurati zilnic; relatiile cu colegii de la locul de munca; sanatate – pot fi aduse la suprafata anumite probleme de sanatate in ideea de a le rezolva sau puteti opta pentru schimbarea stilului de viata;
5. Sagetator – incheierea unei etape /concluzii cu privire la hobby-uri, creativitate; puteti sa luati decizia terminarii unei povesti de dragoste sau sa o duceti la un alt nivel; relatia cu copiii – modificari in viata copiilor; aparitia unei sarcini;
4. Capricorn – incheierea unei etape /concluzii referitoare la familia din care proveniti; universul vostru interior ca rezultat al faptului ca ati crescut in familia respectiva (mostenirea genetica, psihologica); redefinirea lui “acasa” – vazut atat ca spatiu in care locuiti dar si ca loc unde ne simtim protejati, in siguranta din punct de vedere emotional si psihologic; schimbari la nivel de locuinta, vindeti, cumparati etc;
3. Varsator – incheierea unei etape /concluzii in ceea ce priveste modul in care comunicati si ganditi; modul in care interactionati in viata de zi cu cei din jur; mediul online; o calatorie de scurta durata; relatia cu fratii si vecinii;
2. Pesti – incheierea unei etape /concluzii cu privire la venituri si resurse personale, banii castigati prin munca (de ex. o sursa de venit poate sa dispara pentr a fi ulterior inlocuita de o alta); bunuri materiale – decizia de a cumpara/vinde; transformarea modului in care va raportati la bani; stima de sine.

LUNA NOUA IN FECIOARA
9 SEPTEMBRIE 2018 „DESPRE REALITATE SI ILUZII”

Duminica, 9 septembrie, avem un nou fenomen de Luna noua, de data aceasta in semnul Fecioarei. Luna se va afla in conjunctie cu Soarele (atat Luna cat si Soarele se vor afla in Fecioara, la aprox. 17 grade).

– Dupa cum unii dintre voi stiti deja, in astrologie Luna simbolizeaza universul emotiilor noastre, lumea noastra interioara, ce ne face sa ne simtim confortabil si in largul nostru iar Soarele personalitatea de baza, ego-ul, ratiunea. Conjunctia acestora implica, asadar, un moment in care modul in care gandim se afla in concordanta cu ceea ce simtim sau, cu alte cuvinte, un moment in care mintea si sufletul ne comunica acelasi lucru 😊. – Tocmai de aceea, ca de fiecare data cand avem Luna noua, este o perioada buna pentru a incepe o noua etapa in viata noastra, pentru a face planuri, pentru a ne implica in actiuni sau proiecte noi, ale caror roade le vom putea culege anul viitor, in februarie, cand va avea loc Luna plina in acelasi semn zodiacal.
(Domeniile principale impactate de Luna noua in Fecioara, in functie de Ascendent (va recomand sa incepeti cu acesta, daca il cunoasteti) /zodie se regasesc la sfarsitul postarii.)

Pentru a beneficia cat mai mult de inceputurile aduse de aceasta Luna noua, este necesar sa intelegem:

1. Care sunt principalele atribute, respectiv energia Fecioarei (deoarece acum ne va fi cu atat mai “la indemana” sa le accesam):

**** este guvernata de Mercur (Hermes in mitologia greaca), mesagerul zeilor, cel responsabil cu tot ceea ce inseamna comunicare si gandire, schimburi de informatii in general, comert sau calatorii de scurta durata; Fecioara analizeaza permanent mediul in care traieste, oamenii, situatiile, pune cap la cap informatiile primite; stie sa le aleaga cel mai bine din multitudinea de informatii existente pe acelea relevante, utile pentru scopul ales si sa le organizeze fara a pierde nimic din vedere; mintea sa este tot timpul ocupata si ii este, uneori, mai greu sa se relaxeze;
**** semn de pamant, practic, bine ancorat in realitate; gaseste tot timpul ceva de facut si functioneaza cel mai bine cand se simte utila, cand ii ajuta pe cei din jur; ajutorul sau este cat se poate de practic, material, mai putin emotional, fiind axat pe gasirea de solutii concrete; un vis fara finalitate practica, doar de dragul imaginatiei va fi ultimul lucru care sa o atraga sau care sa o preocupe 😊;
**** semn mutabil, adaptabil la schimbari; ea se afla intr-un continuu proces de transformare, de imbunatatire a realitatii in care traieste; este foarte atenta la detalii, de aici rezultand si spiritul sau critic, perfectionist, atat de bine cunoscut 😊.

2. Care sunt aspectele facute de Luna noua si Soare cu ceilalti „jucatori” de pe bolta cereasca (celelalte planete)

☆☆☆☆ Neptun, zeul marii (aflat in Pesti) se va afla in opozitie cu Soarele si Luna noua.

Neptun dizolva granita dintre vis, imaginatie, dorinta si realitate, stimuleaza imaginatia fara limite, creativitatea, spiritul artistic dar si iluziile, proiectiile, fuga de realitate, daca aceasta nu este pe placul nostru sau ne pare prea dificila. De aceea, este posibil ca opozitia acestuia cu Soarele si Luna sa “imbrace” inceputurile de care va spuneam la inceputul articolului intr-un aer mai confuz, neclar. Pe de o parte, sa ne fie mai dificil sa gandim logic, rational sau sa articulam foarte clar ceea ce ne dorim, sa ne indoim, sa ne fie mai greu sa ne formulam intentiile sau sa le descifram pe ale celorlalti, etc.; cu alte cuvinte, sa simtim ca asupra gandirii noastre planeaza un soi de “ceata” (Soarele in opozitie cu Neptun). (Bineinteles ca in functie de ce se intampla in harta natala a fiecaruia dintre noi, vom simti mai mult sau mai putin „influentele neptuniene”). Pe de alta parte, este posibil sa ne simtim dezamagiti de realitatea in care traim, de cei din jur si, mai ales, de noi insine. Sa fim mai tristi, mai vulnerabili, mai sensibili decat in mod obisnuit (Luna in opozitie cu Neptun). Pentru ca o discrepanta majora dintre realitate si proiectie poate fi intr-adevar generatoare de nemultumire, tristete sau chiar temeri. Si cu cat visam mai mult si nu dorim sa vedem realitatea sau incercam sa o privim cu “ochelari roz”, cu atat sunt sanse mai mari sa simtim aceasta opozitie.
De aceea, asa cum recomand de fiecare data in astfel de situatii, este extrem de important sa avem rabdare, sa fim blanzi si intelegatori (in primul rand cu noi) iar daca ne simtim singuri sau dezamagiti sa luam atitudine si sa incercam, pe cat posibil, sa ne inconjuram de persoane dragi, in care putem gasi un sprijin moral, emotional. Si mai ales, sa facem lucruri cat se poate de practice pentru a iesi din aceasta stare, asa cum ne dicteaza energia Fecioarei, sa ne ocupam timpul, sa ii ajutam pe altii sau, cu alte cuvinte, sa visam mai putin si sa actionam mai mult 😊.

☆☆☆☆ Vom fi ajutati in acest sens si de faptul ca Soarele si Luna se vor afla in relatii armonioase cu Pluton din Capricorn (trigon) si Jupiter din Scorpion (sextil).

Ceea ce inseamna ca in ciuda atmosferii apasatoare de care scriam mai sus, vom gasi totusi resursele necesare pentru a actiona. Chiar daca inceputul ne va parea mai anevoios, vom gasi (mai ales in noi insine) forta de a pune lucrurile in miscare si de a initia o noua etapa in viata noastra.

☆☆☆☆ In alta ordine de idei, Venus (zeita dragostei si a frumusetii; intrata de astazi in semnul Scorpionului) va fi intr-o relatie tensionata cu Marte (aflat la final de Capricorn; initiativa, determinare, ambitie, curaj, sexualitate) ceea ce poate duce la situatii mai putin calme in relatiile de cuplu, la reactii impulsive dar si la o crestere a nevoii sexuale 😊. Venus se afla de la inceputul lunii in sezonul extins de retrogradare, astfel incat acest aspect se va repeta in jur de 11 octombrie. Voi reveni cu un articol pe acest subiect insa, pana atunci, aveti in vedere faptul ca situatiile aparute acum, vor fi reluate spre jumatatea lunii urmatoare.

P.S. Apropo de „ceata” neptuniana si pentru ca imi place sa dau exemple personale, recunosc ca dintre toate articolele, cel mai greu mi-a fost sa il scriu pe acesta… L-am scris de doua ori pentru ca prima data nu am salvat fisierul :(, apoi l-am postat si l-am sters din greseala 😂😂😂. Plus o mare de emotii care m-au asaltat astazi 😂😂😂. Neptun in opozitie cu Luna mea in Fecioara si-a spus cuvantul.

Cu drag,
Kikiana

1.Fecioara- semnul cel mai impactat; un nou capitol al intregii vieti – personala, profesionala, sanatate, relatii etc.
12.Balanta – intentia de a medita mai mult, de a reflecta, de a petrece mai mult timp in izolare; intentia de a face o calatorie in strainatate
11.Scorpion – o noua etapa cu privire la prieteni, grupuri, asociatii, viitor; decizia de va inscrie intr-o asociatie / grup; ganduri cu privire la viitor
10.Sagetator- o noua etapa cu privire la cariera, reputatie profesionala, statut social; intentia de va schimba jobul, de a va casatori etc.
9. Capricorn – o noua etapa cu privire la educatie, spiritualitate, filozofie, religie; intentia de a face o calatorie de mai lunga durata
8. Varsator o noua etapa cu privire la resursele avute in comun cu partenerul (financiare, materiale), sexualitate; decizia de a va elibera de frici, traume; de face un credit
7. Pesti – o noua etapa cu privire la relatii, parteneriate, viata de cuplu, casnicie; intentia de avea o relatie stabila, de a va casatori, divorta etc.
6. Berbec – o noua etapa cu privire la munca de zi cu zi, colegi, sanatate, activitati din rutina zilnica; intentia de a incepe un alt job, de a va ingriji mai mult de sanatate etc.
5. Taur – o noua etapa cu privire la iubire, indragostire, copii, hobby-uri; va puteti indragosti sau puteti lua decizia de a avea un copil
4.Gemeni – o noua etapa cu privire la relatia cu familia de origine, casa in care locuiti, sentimentul de acasa, eu-ul interior; ex. decizia de a va muta
3. Rac – o noua etapa cu privire la comunicare, gandire, abilitati; decizia de a face o scurta calatorie
2. Leu – o noua etapa cu privire la resursele materiale si financiare personale, banii castigati din munca, stima de sine; ex. intentia de a achizitiona un anumit bun