Conjuncția Jupiter/Saturn în Vărsător 21.12.2020
“Un pas mare pentru om, un salt uriaș pentru omenire.”

Pe 21 decembrie 2020 are loc marea conjuncție Jupiter/Saturn la 0 grade Vărsător.

Câteva “detalii tehnice”:

▪ Jupiter și Saturn formează o conjuncție la fiecare 20 de ani.
▪ Conjuncțiile au loc în semne zodiacale aparținând aceluiași element (foc, pământ, aer, apă) timp de aprox. 120-240 de ani, iar la fiecare 800 de ani conjuncțiile au loc din nou în același element.
▪ În decembrie 2020, odată cu întâlnirea Jupiter/Saturn din Vărsător, se încheie ciclul conjuncțiilor în semne de pământ și începe ciclul conjuncțiilor în semne de aer. Se face trecerea de la planul concret, material, fizic (accentul pus pe structurile practice, solide, funcționale din viața noastră care ne oferă stabilitate, siguranță materială, financiară; o anumită rigiditate, inflexibilitate etc.) la cel mental, al ideilor și idealurilor (un accent mult mai mare pus pe ce gândim, comunicăm, împărtășim cu ceilalți; flexibilitate, idealism etc.).
▪ Jupiter se află în Vărsător între 19.12.2020 – 14.05.2021 și între 28.07.2021 – 29.12.2021, iar Saturn între 22.03.2020 – 2.07.2020 și între 17.12.2020 – 7.03.2023.

Cele trei arhetipuri implicate în conjuncție

▪ Jupiter reprezintă principiul creșterii, al expansiunii, al dezvoltării (la nivel mental, spiritual, material); nevoia de a deveni “o versiune mai bună” a noastră; modul în care înțelegem lumea/Universul din care facem parte dintr-o perspectivă metafizică, cosmologică, spirituală, religioasă și, implicit, sistemul nostru credințe și convingeri; folosirea intuiției (emisfera dreaptă a creierului) pentru a înțelege acele lucruri care sunt dincolo de realitatea fizică, materială în care trăim și care nu pot fi înțelese cu mintea logică, rațională (Mercur); căutarea de sens.
▪ Saturn reprezintă realitatea fizică, materială, concretă în care trăim, definită de factorii ”spațiu” și “timp” (de exemplu, avem un corp fizic, cu care funcționăm pentru o perioadă limitată de timp); “condiționările” pe care le avem în funcție de acești factori (ne raportăm într-un anumit mod la realitatea fizică, în funcție de perioada în care trăim, de tradițiile și obiceiurile „moștenite” de la familie/societate etc.); procesul de maturizare (orice se naște, crește, se maturizează, apoi moare); limitările, restricțiile pe care le avem (date de spațiu și timp); crearea unor structuri solide, rezistente, durabile în viața noastră; imaginea publică, statutul pe care îl avem; puterea, autoritatea.
▪ Vărsătorul, ca arhetip, reprezintă spiritul de revoltă, nevoia de libertate și, implicit, eliberarea de regulile, modelele mentale, emoționale, comportamentale „preluate” din societate, familie (acelea care îngrădesc, limitează, restricționează individul); nevoia de individualizare, de exprimare a unicității, a originalității; “inconștientul individual” (accesarea unor informații care țin de trecut, prezent și viitor: din alte vieți, din viața intrauterină, din viața aceasta, dar care au fost reprimate sau din viitor, prin intuiție, flash-uri de inspirație, idei geniale); preocuparea față de tot ce este nou, modern, față de progress, știință și tehnică; sentimentul de alienare și nevoia de apartență la un grup; preocuparea față de binele societății, implicarea în diferite cauze sociale, umanitare.

Conjuncția Jupiter/Saturn în Vărsător la nivel colectiv

▪ Fiecare întâlnire Jupiter/Saturn deschide un nou ciclu de 20 de ani în care realitatea noastră fizică (Saturn), precum și sistemul nostru de credințe și convingeri prin care filtrăm această realitate fizică si orice alt aspect al vieții noastre (Jupiter) intră într-un amplu proces de reconfigurare. Va fi un salt semnificativ din punct de vedere evolutiv, la nivel individual și colectiv, dar acum este doar începutul, procesul în sine va fi unul de durată, “saturnian”.
▪ Ca orice început, perioada în care ne aflăm va fi însoțită, pe de o parte, de mult entuziasm (atracția față de nou), dar și de stres, anxietate (pentru că suntem atașați de “vechea” noastră realitate, de un anumit mod de a face, gândi lucrurile, de o anumită siguranță, stabilitate).
▪ Având în vedere că această conjuncție are loc în semnul Vărsătorului, ne putem aștepta ca următorii 20 de ani să reprezinte o perioadă de modernizare puternică, cu numeroase progrese, inovații în diferite ramuri ale științei și tehnologiei, să asistăm la mari schimbări la nivel social, economic, politic. Implicit, aceste schimbări se vor reflecta și în viețile noastre personale. Ca să vă faceți o idee, ultimul tranzit al Saturn în Vărsător a coincis cu apariția Internetului (1991), iar anul acesta, în primăvară, când Saturn a intrat în Vărsător (martie-mai), în contextul pandemiei și al “distanțării sociale”, accesul la Internet a devenit mai important ca niciodată.

Despre Saturn în Vărsător am scris aici.

Despre Jupiter în Vărsător aici.

Cum ne impactează conjuncția Jupiter/Saturn în Vărsător la nivel individual

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, această conjuncție va impacta una dintre cele 12 case astrologice (cea care stă sub semnul Vărsătorului) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa tranzitată), cu recomandarea de a vă uita mai întâi la Ascendent și apoi la Soare („zodie”).

▪ Aceste domenii din viața noastră vor fi „reconstruite” în următorii 20 de ani; aici vom vedea unele dintre cele mai mari oportunități de creștere și expansiune (Jupiter), aici va trebui să depunem un efort constant pentru ca acele oportunitați să se materializeze (Saturn) și să devină “noua noastră realitate”, aliniată cu sistemul nostru individual de credințe și convingeri, cu adevărurile noastre și cu ceea ce are sens pentru noi (Jupiter). Și tot aici se va da “revoluția” noastră personală (Vărsător), pentru a obține independența și libertatea de care avem atâta nevoie, pentru a fi noi înșine. Însă, să avem în vedere că acest proces de individualizare nu trebuie să aibă “scopuri egoiste”, ci să vizeze, dincolo de binele nostru personal, și binele colectiv. Altfel spus, să ne facă mai conștienți de faptul că facem parte dintr-un sistem (grup, trib, rețea, societate etc.) și că, dacă fiecare părticică din acel sistem își aduce contribuția la binele sistemului respectiv, și noi vom fi “bine”, la rândul nostru.

Sugestii pentru a naviga mai ușor în vremuri de tranziție

Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că putem controla sau prezice “viitorul”, nimeni nu știe exact cum se va manifesta concret în viața fiecăruia dintre noi acest ciclu Jupiter/Saturn. Dar, sunt câteva aspecte pe care le putem lua în considerare, în special acum, când plantăm semințelele pentru următorii 20 de ani:

▪ Dacă analizăm cu cât mai multă obiectivitate “realitatea” noastră de zi cu zi, punând în special accentul pe domeniile marcate de această conjuncție (unde locuim, tipul de job pe care îl avem, domeniul în care lucrăm, relațiile de iubire, de prietenie, rutina zilnică, stilul alimentar etc.), în ce măsură reflectă această realitate dorințele și nevoile noastre, felul nostru specific de a fi și în ce măsură reflectă anumite “condiționări” (de exemplu, faptul că facem anumite lucruri pentru că așa am văzut în jur, pentru că așa ni s-a spus că e bine, pentru a nu fi judecați, criticați etc.)?
▪ Cum ne-am dori să arate “noua realitate” (Vărsător)? Ce am dori să construim de la zero, să îmbunătățim sau să lăsăm în urmă? Ce schimbări am face pentru a ne simți liberi și onești cu noi înșine? Ascultați-vă intuiția, folosiți-vă imaginația și nu permiteți minții analitice să vă blocheze visele. Chiar dacă nu avem încă resursele necesare pentru a ajunge acolo unde ne dorim sau chiar dacă nu știm cum am putea face asta, este important să avem o direcție către care să ne îndreptăm, o viziune, o imagine de ansamblu (Jupiter) și abia apoi, pas cu pas (pe parcursul întregului ciclu Jupiter/Saturn), să începem să punem lucrurile în mișcare (Saturn). Obs. Dacă dorim să facem o schimbare radicală (Uranus), să ne asigurăm că nu o facem doar din teribilism sau pentru a-i șoca pe ceilalți și că, pe lângă viziune (Jupiter) avem și planul/resursele necesare (Saturn) pentru a putea implementa schimbarea.
▪ Deoarece dincolo de schimbările masive pe care poate ni le dorim și pe care le putem controla într-o măsură mai mare, vor avea loc multe altele care nu depind de noi, este important să fim cât mai flexibili și să încercăm să ne adaptăm din mers.
▪ Este o perioadă excelentă pentru a gândi “out of the box”, pentru a proceda altfel decât am făcut-o până acum. Vremurile se schimbă, iar noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele.
▪ Este o perioadă excelentă pentru a începe să lucrăm la o versiune mai bună a noastră, pentru a învăța lucruri noi (unele pe care poate ni le dorim de foarte mult timp, dar pe care le-am tot amânat), pentru a ne schimba rutina zilnică, alimentația, anumite obiceiuri mai puțin sănătoase etc.
▪ Este o perioadă excelentă pentru a face curățenie în ceea ce privește oamenii din viața noastră și pentru a ne căuta “tribul” – acei oameni cu care rezonăm, cu care ne putem împărtăși viziunea asupra vieții, valorile, lângă care putem fi noi înșine, lângă care nu trebuie să purtăm “măști” pentru a fi acceptați, plăcuți etc.
▪ Același lucru va fi valabil și în cazul relațiilor de iubire, în care vom pune mai mult accentul pe latura intelectuală, rațională și mai puțin pe cea emoțională (minte versus inimă; “detașare emoțională”). În plus, vom simți nevoia de mai multă libertate, prin urmare este important să discutăm deschis despre asta cu partenerii noștri pentru a înțelege ce presupune pentru fiecare dintre noi această nevoie de libertate.
▪ Este o perioadă foarte bună pentru a începe să ne gândim mai mult la influența pe care fiecare dintre noi o putem avea asupra celor din jur, asupra mediului/societății în care trăim și pentru a acționa mai mult în această direcție. Dacă o persoană donează 1 euro, efectul va fi foarte mic, 100.000 de persoane care fac asta pot salva o viață. Binele colectiv depinde de binele făcut individual, după cum pasivitatea, neimplicarea în problemele colectivității pot duce, chiar dacă nu în mod direct, la foarte mult rău.
▪ În situația în care sunt reactivate “traume”, situații care ne-au șocat/marcat în trecut (pe care poate am încercat să le îngropăm sau de care nu suntem conștienți), este o perioadă bună pentru a lucra cu ele, în ideea de a le vindeca.
▪ Având în vedere că Vărsătorul (prin guvernatorul său Uranus) are legătura cu sistemul nervos și că va fi destul de multă presiune la nivel mental (foarte multe informații noi de procesat; impactul tehnologiei etc.) este important să nu uităm să mai dăm shut down din când în când, să ne odihnim, să exersăm tehnici de respirație, să medităm (să ne coborâm atenția dinspre minte înspre inimă).

Să ne fie noul ciclu în care intrăm aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
……………………………..

Berbec (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor; nevoia de exprimare a individualității;
Taur (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de muncă; statutul social, imaginea publică; misiunea în viață;
Gemeni (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Rac (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Leu (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Fecioara (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; nevoia de a face servicii altora, de a fi util, de a ajuta;
Balanta (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate;
Scorpion (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; oportunități cu privire la locuință: de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova etc.;
Săgetator (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii;
Capricorn (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Vărsător (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care reacționați, vă manifestați, sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.);
Pesti (12) – mai mult timp alocat meditației, vieții spirituale; bucuria de a petrece mai mult timp în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur.

fb-share-icon0

2 comentarii la „Conjuncția Jupiter/Saturn în Vărsător 21.12.2020
“Un pas mare pentru om, un salt uriaș pentru omenire.””

  1. Buna ziua. Va rog, daca se poate, sa ma ajutati cu anumite informatii. Baietelul meu s-a nascut pe 21.12.2020. Credeti ca are vreo implicare acest eveniment in viata lui? Si cum l-ar putea influenta in viitor?
    Va multumesc frumos!

    1. Bună seara! Cu siguranță că această conjuncție este semnificativă pentru el deoarece figurează în harta natală. Dar pentru a putea analiza conjuncția respectivă ar trebui să o raportez la întreaga hartă, să analizez întreaga hartă și acest lucru nu se poate realiza în două-trei fraze. Vă mulțumesc și eu pentru mesaj. Gânduri bune!

Dă-i un răspuns lui Alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *