Lună plină în Berbec – 20.10.2021.
“Tu pentru ce ești dispus să lupți?”
Astrele în perioada 18-24.10.2021

În data de 20 octombrie 2021, la 17:57 (ora României) are loc o Lună plină în Berbec (Luna în Berbec se va afla în opoziție cu Soarele din Balanță, la 27°26’).

▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, “corpul emoțional”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ pe care îl avem.
▪ Lună plină marchează încheierea unui ciclu (început cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal) și este asociată cu anumite culminări, rezultate, concluzii, decizii sau încheieri.

Luna plină în Berbec – influențe generale, energie și caracteristici

▪ Arhetipul Berbec/Marte reprezintă modul instinctiv în care ne comportăm pentru ne împlini dorințele pe care le avem la nivel conștient. Dacă îmi doresc x, y sau z, voi acționa în direcția respectivă, voi încerca să obțin acel ceva. Berbecul semnifică ideea de început (fiind primul semn zodiacal), „nașterea”, apariția vieții, este scânteia de energie care pune lucrurile în mișcare. Este acea parte din noi (voința, energia, curajul, forța) care ne ajută să încercăm lucruri noi, să experimentăm, să inițiem tot felul de acțiuni şi situații, care să ducă la materializarea dorințelor pe care le avem.
▪ Berbecul învață (în general) prin încercare și eroare, prin rezultatele pe care le obține, prin feedback-ul pe care îl primește de la ceilalți (Balanța ca punct de polaritate), prin urmare, la această Lună plină (Soarele în Balanță în opoziție cu Luna în Berbec) avem ocazia să constatăm în ce măsură anumite acțiuni ne-au dus acolo unde ne doream să ajungem, ce ajustări sunt necesare și cum echilibrăm nevoia de a acționa în direcția împlinirii dorințelor noastre (focusul pe noi înșine/Berbec) cu nevoia de a putea funcționa și în relație cu cei din jur (Balanța/focusul pe ceilalți).

Luna plină în Berbec și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

Aspecte:

▪ Luna în opoziție cu Marte în Balanță, în careu cu Pluto în Capricorn și în sextil cu Jupiter în Vărsător

Pentru a putea înțelege contextul în care are loc Luna plină în Berbec, vă propun o mică recapitulare.

▪ Tema “eu versus ceilalți” („eu și relațiile mele”) este una pe care am tot abordat-o de la finalul lui septembrie, când Mercur (comunicare/gândire) și-a început retrogradarea în Balanță (relații). În aceste trei săptămâni am avut ocazia să tot evaluăm modul în care se desfășoară relațiile noastre, ce funcționează și ce nu, dacă facem prea multe compromisuri, dacă oferim prea mult, dacă avem așteptări nerealiste, ce ar trebui ajustat, lucrat, îmbunătățit, astfel încât să ajungem la relații mai echilibrate. În plus, pe 6 octombrie am avut și o Lună nouă în Balanță destul de intensă, astfel încât anumite situații care au apărut la nivel de relații (și nu numai) au venit într-o manieră destul de neașteptată și cu o încărcătură emoțională destul de puternică.

▪ Mercur staționează în Balanță înainte de Luna nouă (luni, pe 18 octombrie) și reintră în mișcare directă, ceea ce înseamnă că în perioada următoare începem să punem în practică unele dintre concluziile la care am ajuns în perioada de retrogradare (căpătăm mai multă claritate). Numai că Mercur își încheie retrogradarea printr-o opoziție cu Chiron Rx în Berbec, ceea ce sugerează că unele dintre aceste concluzii pot fi ceva mai dureroase sau că anumite discuții pe care le purtăm (din nou) în prima parte a săptămânii ne pot face să ne simțim destul de vulnerabili, răniți etc.

Revenind la Luna plină în Berbec de miercuri, având în vedere cele de mai sus și aspectele pe care aceasta le formează cu ceilalți jucători de pe bolta cerească (în special cu Marte și cu Pluto), ne putem aștepta ca atmosfera să fie una destul de tensionată (așa cum a fost și în cazul Lunii noi în Balanță). Prin urmare, mi se pare important să abordăm situațiile în care ne găsim cu atenție, cu simț de răspundere și cu cât mai mult calm (deși energia Berbecului poate să nu ne ducă neapărat în această direcție).

▪ Cu Luna în Berbec în opoziție cu Soare/Marte din Balanță (Marte fiind și dispozitorul Lunii) va fi necesar, pe de o parte, să luptăm pentru lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi și pe care ni le dorim (Berbec) și, pe de altă parte, să ne ajustăm acțiunile, într-o formă sau alta, pentru ca relațiile noastre să poată funcționa (dacă nu ținem cont și de ceilalți, dacă facem doar ce ne dorim noi/Berbec, feedback-ul nu va întârzia să apară și ne putem trezi “trumfători”, dar singuri). Prin urmare, care sunt lucrurile pentru care merită să luptăm și unde putem face anumite compromisuri? Ce este negociabil și ce nu este negociabil?

▪ Relația ușoară (de sextil) dintre Luna plină în Berbec și Jupiter, reintrat de luni în mișcare directă în Vărsător, poate întări acele relații în care ambii parteneri implicați sunt puternici, independenți, curajoși (Berbec), în care există respect și susținere reciprocă, după cum poate scoate și mai mult în evidență absența acestor elemente, acolo unde este cazul și, implicit, poate amplifica dorința de eliberare din acele relații.
De altfel, în prima parte a săptămânii Marte în Balanță va forma un aspect ușor cu Jupiter în Vărsător (trigon), ceea ce înseamnă că ne va veni destul de natural să ne comunicăm nevoile în materie de relații și, în funcție de feedback-ul primit sau de situația concretă în care ne găsim, vom ști dacă suntem sau nu unde trebuie, ce putem face pentru a îmbunătăți relațiile respective (dacă este posibil) și cum ne putem bucura de mai multă libertate (împreună și/sau separat).

▪ În același timp, relația tensionată (de careu) dintre Luna plină în Berbec și Pluto în Capricorn sugerează un potențial conflict între nevoia noastră de a acționa așa cum ne dorim (Berbec) și anumite reguli, obligații (Capricorn) pe care le avem și pe care nu le putem ignora (sau pe care le putem ignora, dar cu consecințele de rigoare). De asemenea, pot apărea probleme legate de autoritate, lupte de putere între noi și ceilalți.
În altă ordine de idei, deoarece Pluto este implicat în această Lună plină, atmosfera poate fi destul de intensă emoțional, de aceea este important să acordăm o mai mare atenție reacțiilor pe care le avem (să încercăm să evităm reacțiile “obsesiv-compulsive” (dacă e cazul), să facem lucruri care să ne ajute să ne simțim mai bine, să ne calmăm, să diminuăm senzația de teamă, de anxietate, să fim blânzi cu noi etc. (din nou, dacă este cazul).
De altfel, aspectul tensionat dintre Marte în Balanță și Pluto în Capricorn (este exact vineri, dar îl simțim deja de la Luna plină) arată că atmosfera va crește în intensitate pe parcursul săptămânii. În sens pozitiv, dacă sunt anumite lucruri pe care simțim că nu le mai putem tolera, vom avea curajul să luăm atitudine. Însă, deoarece nemulțumirea și frustrarea pot atinge cote foarte înalte, să avem grijă cum luăm atitudine, cum ne folosim puterea personală pentru a rezolva ce avem de rezolvat, cum reacționăm la o eventuală încercare a celorlalți de a își exercita puterea asupra noastră sau la diferitele provocări.

▪ În aceeași zi cu Luna plină avem și o configurație specială, numită yod (“finger of God”) din care fac parte Uranus Rx în Taur, Mercur în Balanță și Venus în Săgetător. Lucrurile se pot întâmpla pe neașteptate, surprinzător, șocant (fie că le inițiem noi sau nu). Nevoia de libertate, de schimbare poate fi foarte puternică (Uranus Rx în Taur), dar, dacă nu avem grijă la modul în care transmitem acest lucru (Mercur în Balanță), putem ajunge foarte ușor la conflicte cu ceilalți (Venus în Săgetător), iar rezultatul, în loc să ne aducă schimbarea mult dorită, mai degrabă să ne destabilizeze (să se întoarcă împotriva noastră). De exemplu, nu este o zi în care să îi spunem cuiva “la nervi” (oricât de nervoși am fi) “îți faci bagajele și pleci!”, dacă nu ne dorim într-adevăr asta, dacă nu este ceva la care să fi reflectat suficient de mult înainte, pentru că vorbele noastre ar putea fi luate cât se poate de în serios.

▪ Este o Lună plină tensionată, intensă, care vorbește despre noi și dorințele noastre, despre acțiune, energie și încredere în forțele proprii, dar și despre necesitatea de a găsi modalități de a integra toate acestea în relațiile pe care le avem. Este o Lună plină care poate trezi în noi curajul de a lupta pentru ceea ce ne dorim, de a face niște schimbări importante sau de a pune punct unor situații pe care nu le mai putem tolera, dar să nu confundăm toate acestea cu agresivitatea sau cu egocentrismul. Este o Lună plină în care faptul că acționăm impulsiv în direcția pe care ne-o dorim poate să nu ducă neapărat la rezultatele scontate, în care acțiunea trebuie dublată de o gândire strategică și de o minte limpede, absolut necesare pentru a lua cele mai bune deciziii, în contextul în care ne aflăm.

Principalele aspecte ale săptămânii 18-24.10.2021

▪ 18.10.2021 Jupiter staționează direct în Vărsător (a fost retrograd între 20.06-18.10.2021)
▪ 18.10.2021 Mercur Rx în Balanță în opoziție cu Chiron Rx în Berbec (între 15-21.10.2021)
▪ 18.10.2021 Mercur staționează direct în Balanță (a fost retrograd între 27.09-18.10.2021)
▪ 19.10.2021 Marte în Balanță în trigon cu Jupiter în Vărsător (între 17-20.10.2021)
▪ 22.10.2021 Marte în Balanță în careu cu Pluto în Capricorn (între 20-23.10.2021)
▪ 23.10.2021 Soarele intră în Scorpion ((între 23.10-22.11.2021)

Despre aceste aspecte am scris mai sus, în analiza Lunii pline.
În plus, sâmbătă Soarele părăsește semnul Balanței și intră în Scorpion, unde va rămâne până pe 22 noiembrie. Cu Soarele în Scorpion vom pune mai mult accentul pe latura “nevăzută” a lucrurilor, pe ce se află dincolo de suprafață, vom scormoni mai mult după adevăr și vom căuta să înțelegem mai bine “de ce-urile” a ceea ce se întâmplă. Scorpionul guvernează relațiile de cuplu, prin urmare nevoia de a petrece mai mult timp cu persoana iubită sau de a avea o relație va fi mai puternică (atenție la codependență). În același timp, cum cea mai mare teamă a Scorpionului este cea de trădare, de manipulare și de abandon, vom fi mai reținuți, poate, în a ne deschide și a ne arăta vulnerabilitatea în fața altora (o vom face doar dacă vom avea într-adevăr încredere în persoanele cu care interacționăm).

Să ne fie Luna plină și săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze”.

Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *