Astrele în perioada 11-17.10.2021.
Saturn direct în Vărsător.
“Ce pot face diferit pentru ca realitatea în care trăiesc să oglindească mai bine ceea ce sunt?”

Așa cum am putut constata deja mulți dintre noi, octombrie este o lună destul de agitată, atât la nivel exterior, cât și la nivel interior.

Luna nouă din 6 octombrie care a avut loc în Balanță s-a produs fix în aceeași zi în care Pluto reintra în mișcare directă în Capricorn (găsiți articolul aici), iar Luna plină din Berbec de pe 20 octombrie va fi în careu cu Pluto, ceea ce presupune că atât începuturile cât și culminările din această perioadă vin la pachet cu o încărcătură emoțională destul de puternică.
În plus, tot în octombrie, Saturn, Jupiter și Mercur își reiau și ei mișcarea directă (primul săptămâna aceasta, ultimii doi pe 18 octombrie), ceea ce înseamnă că, după câteva luni în care energia a fost orientată mai mult către interior și mai puțin către exterior, lucrurile se pun și pentru noi, din nou în mișcare.

Cu Saturn retrograd în Vărsător am avut ocazia, de la sfârșitul lunii mai și până pe 11 octombrie, să ne gândim la următoarele aspecte: în ce măsură realitatea noastră concretă de zi cu zi (Saturn) reflectă ceea ce suntem (Vărsător), ce facem pe pilot automat pentru că așa am fost învățați sau așa am văzut în jur și ce am putea face diferit (mai bine) pentru ca această realitate (Saturn) să ne reflecte într-o măsură mai mare individualitatea (Vărsător).
** Orice perioadă de retrogradare are o componentă “uraniană”, în sensul că implică un soi de revoltă, de rebeliune. Din punct de vedere evolutiv, aceasta are scopul de a ne întoarce mai mult atenția către noi înșine, către ce e cu adevărat important pentru noi și, implicit, de a lăsa în urmă anumite “condiționări” pe care le avem dinspre familie, societate, dinspre mediul în care am crescut sau în care trăim în prezent. Astfel, cu Saturn retrograd am devenit poate mai conștienți că anumite “structuri” (Saturn) din viața noastră nu mai functionează (pe plan personal, profesional, social etc.), ne-am simțit tot mai nemulțumiți, dar acesta a fost doar un prim pas.
** Mai departe, odată cu revenirea lui Saturn în mișcare directă (la începutul acestei săptămâni), avem ocazia (în următoarele luni) să căutăm mijloace prin care să implementăm concluziile la care am ajuns din mai și până acum/ schimbările pe care ni le dorim în realitatea noastră de zi cu zi. Cu Saturn avem nevoie de un plan, de o strategie, pentru că nici simpla constatare că “situația x nu reflectă ceea ce sunt” , nici revolta de dragul revoltei (dorința de a înlătura ceva, fără a pune nimic în loc) nu e de ajuns. Saturn în Vărsător ne îndeamnă să ne exprimăm individualitatea, dar să o facem “cu cap”, în așa fel încât să putem funcționa și la nivel de societate: adică să ne integrăm în societate pentru că nu putem trăi complet izolați, dar fără a deveni una cu aceasta, fără a renunța la felul nostru specific, distinct de a fi. De exemplu, dacă îmi doresc o schimbare de carieră pentru că ceea ce practic în prezent mă nemulțumește, ar fi util, înainte să îmi dau demisia (o manifestare “radicală” a nevoii de libertate/revoltă), să mă gândesc la pașii de urmat pentru a ajunge acolo (ce studii/cursuri sunt necesare, cât durează, cum mă pot întreține între timp etc.).
** Luni și marți, cât Saturn staționează, putem avea tot felul de revelații (momente de aha!) cu privire la anumite schimbări pe care urmează să le facem. În același timp, deoarece vorbim de Saturn, ne putem aștepta și ca anumite persoane cu autoritate (șefi, părinți, reprezentanți ai unor instituții, poate chiar parteneri) să nu fie foarte receptive la aceste schimbări și să încerce să se opună.

În altă ordine de idei, față de săptămâna trecută sau față de săptămâna viitoare (cele cu Luna nouă/plină), săptămâna aceasta este mult mai liniștită, cel puțin până sâmbătă-duminică (deși, în anumite cazuri, este o liniște care poate anunța “furtuna” de mai târziu):
** Ne putem simți destul de optimiști și încrezători în forțele proprii, în cum ar putea arăta viitorul pentru noi și în ce putem realiza noi “aici și acum” pentru a ajunge acolo (oricât de mici ni s-ar putea părea gesturile respective). Este o perioadă bună pentru a ne asculta intuiția și, dacă avem ocazia să discutăm cu cineva apropiat sau în care avem încredere despre anumite schimbări pe care ni le dorim, am putea primi niște sfaturi neașteptat de bune sau o susținere care să ne întărească ideea că suntem “pe drumul cel bun” (Venus/Saturn; Soare/Jupiter Rx).
** Comunicarea, relațiile (de cuplu, dar nu numai) vor decurge destul de natural și ne vor da un sentiment de mulțumire, în special dacă interacționăm cu persoane “pe lungimea noastră de undă”, receptive la nou, de la care să avem ce învăța și lângă care să ne putem simți noi înșine. Este o perioadă bună pentru a discuta deschis despre nevoile și dorințele noastre, după cum este o perioadă bună pentru a asculta ce au partenerii noștri de spus, pentru că acest gen de comunicare transparentă ne poate apropia mai mult și din aceste schimburi de idei care au loc putem ajunge la tot felul de soluții/concluzii care să contribuie la îmbunătățirea unor aspecte care țin de relațiile respective.

Spre sfârșitul săptămânii, în special duminică, atmosfera poate deveni ceva mai intensă emoțional, “pregătind terenul” pentru săptămâna următoare:
** Nevoia de echilibru și armonie în relații (Soarele în Balanță) poate intra în conflict cu nevoia de a ne exprima autoritatea, de a îi domina sau de a îi controla pe ceilalți (Pluto în Capricorn) sau, la polul opus, cu teama față de autoritatea/puterea exprimată de către aceștia. Iar conștientizarea anumitor vulnerabilități și faptul că ne sunt atinse anumite butoane sensibile (Venus/Chiron Rx) ne poate face să reacționăm disproporționat față de evenimentele care au loc acum (de exemplu, putem reacționa mai puternic pentru că ne sunt reactivate răni mai vechi neînchise, produse în copilărie, în relația cu părintele “mai sever”/tatăl sau în relațiile de mai târziu cu anumite persoane care și-au exercitat autoritatea asupra noastră).
** De aceea, înainte de a face sau de a spune ceva ce am putea regreta mai târziu, ar fi util să ne gândim dacă ceea ce ne supără (dacă este cazul) are legătură cu momentul prezent (sau are rădăcini mai adânci), ce intenție există în spatele cuvintelor/comportamentelor respective și să ne alegem cu ceva mai multă grijă răspunsurile/reacțiile (să încercăm să evităm reacțiile “obsesiv-compulsive”/Pluto).
** În același timp, cum Mercur va fi la momentul respectiv pe punctul de a își încheia retrogradarea în Balanță (relații), dacă am tot analizat și reanalizat în ultimele săptămâni cum funcționează relațiile noastre (scopul retrogradării) și am ajuns la concluzia că există niște dezechilibre/situații pe care nu le mai putem tolera, în zilele următoare (de acum și culminând cu Luna plină în Berbec de pe 20 octombrie) vom simți o nevoie puternică să luăm atitudine. Și același lucu îl vor face, bineînțeles, și partenerii noștri, dacă simt că li s-a umplut paharul.
** Aspectul ușor dintre Mercur Rx și Venus (care are loc tot duminică, împreună cu cel tensionat Soare/Pluto) poate să mai îmblânzească atmosfera, după cum ne poate face să ne gândim ceva mai mult dacă anumite relații sau un anumit mod de a ne comporta în relații ne mai dorim să facă parte din prezentul/viitorul nostru sau nu, dacă ne mai regăsim acolo unde suntem sau nu și ce schimbări sunt necesare. Iar răspunsurile vor deveni din ce în ce mai clare pe măsură ce înaintăm în octombrie.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze”.

Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 11.10.2021 Saturn staționează direct în Vărsător (a fost retrograd între 23.05-11.10.2021)
▪ 13.10.2021 Venus în Săgetător în sextil cu Saturn în Vărsător (între 13-14.10.2021)
▪ 15.10.2021 Soare în Balanță în trigon cu Jupiter Rx în Vărsător (între 14-16.10.2021)
▪ 16.10.2021 Venus în Săgetător în trigon cu Chiron Rx în Berbec (între 16-17.10.2021)
▪ 17.10.2021 Mercur Rx în Balanță în sextil cu Venus în Săgetător (între 16-17.10.2021)
▪ 17.10.2021 Soare în Balanță în careu cu Pluto în Capricorn (între 16-18.10.2021)

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *