Eclipsă de Soare în Rac – 21.06.2020
“Între nevoile copilului interior și binele colectiv”

În data de 21 iunie 2020, la 9:40 (ora României), are loc o Eclipsă de Soare/Lună nouă în Rac (Luna și Soarele se vor afla în Rac, la 0°21’). Aceasta încheie șirul eclipselor din Rac, eclipse ce au început în 2018 și care vor mai avea loc din nou în acest semn zodiacal în 2028-2029.

Per ansambu, așa cum am tot scris pe parcursul ultimilor doi ani, 2020 este un an extraordinar de semnificativ din punct de vedere astrologic, deoarece în acest interval de timp au loc conjuncțiile Saturn/Pluto/Jupiter în Capricorn/Vărsător, mutarea Nodurilor lunare de pe axa Rac/Capricorn pe axa Gemeni/Săgetător și nu mai puțin de 6 eclipse.

Intro. Despre Eclipse în general

▪ Eclipsele au un puternic caracter karmic, rolul acestora fiind de a ne “ghida” în călătoria noastră spirituală, de a ne alinia cu intenția de evoluție a sufletului în această existență.
▪ În astrologie, Luna reprezintă universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), personalitatea, identitatea pe care ne-am format-o în funcție de contextul în care ne-am născut și am trăit în primii ani de viață (relația cu familia, în special, cu mama; mediul în care am crescut); indică suma acelor factori, obiceiuri, situații care ne fac să ne simțim confortabil și in largul nostru și care ne dau sentimentul de “acasă”. Soarele reprezintă energia vieții, vitalitatea noastră, acele trăsături specifice care ne fac “să strălucim” și pe care le dezvoltăm pe parcursul întregii vieți (“latura rațională”); indică și modul în care vom manifesta intenția de evoluție a sufletului în această viață.
▪ Eclipsa de Soare (ca orice Lună nouă, dar mult mai intensă și cu efecte mult mai puternice și de durată) este asociată cu anumite capitole noi din viața noastră (oameni, situații, proiecte etc.). Eclipsele de Soare sunt asociate cu începuturi, iar acelea de Lună aduc rezultate, culminări, încheieri sau concluzii.
▪ Efectele unei eclipse de Soare se simt începând cu câteva săptămâni înainte și durează aproximativ 6 luni dupa ce aceasta a avut loc.
▪ Perioada “cea mai intensă emoțional” este cea dintre eclipse, așa cum este perioada în care ne găsim acum (am început „sezonul eclipselor” cu Eclipsa de Lună în Săgetător din 5 iunie 2020, îl continuăm cu Eclipsa de Soare în Rac din 21 iunie și îl vom încheia cu Eclipsa de Lună în Capricorn din 5 iulie), de aceea, recomandarea ar fi ca în acest interval de timp să nu acționăm impulsiv (deși tentația poate fi mare), să facem tot ce ține de noi în direcția care ne interesează, dar să fim deschiși cu privire la rezultate.

Despre semnificația karmică a Nodurilor lunare. Câteva “detalii tehnice”

▪ Nodurile lunare sunt puncte calculate matematic, de intersecție între orbita Lunii (traseul parcurs de Lună în jurul Pământului) și ecliptică (traseul aparent al Soarelui în jurul Pământului, așa cum îl percem noi, dintr-o perspectivă geocentrică). Punctul cel mai de sus de intersecție se numește Nodul Nord (NN), iar punctul cel mai de jos Nodul Sud (NS).
▪ Sunt implicate în producerea eclipselor: NN este implicat în Eclipsele de Soare (se formează la Lună nouă, când Luna și Soarele sunt în conjuncție), iar NS în Eclipsele de Lună (se formează la Lună plină, când Luna este în opoziție cu Soarele).
▪ Parcurg întreg zodiacul în 18,6 ani, se află întodeauna în semne opuse (ex. NN în Gemeni, NS în Săgetător), au o mișcare retrogradă (în 90% din timp), iar trecerea în următoarea pereche de semne se face la aprox. 18 luni (de ex. NN trece din Rac în Gemeni, respectiv NS din Capricorn în Săgetător).
▪ În astrologia evolutivă (Jeff W. Green), mișcarea retrogradă a Nodurilor sugerează lăsarea trecutului în urmă și îndreptarea către o nouă etapă de evoluție, având ca scop final revenirea la Sursa Universală (energia creatoare, divinitate etc.).
▪ NS are legătură cu trecutul nostru, este ceea ce am acumulat în vieți anterioare (karma la nivel emoțional, psihic, mental, spiritual etc.), este direcția de unde venim și unde am vrea să rămânem pentru că ne este familiară și ne simțim în siguranță emoțional. Implicit, poate reprezenta o sursă de limitări și de blocaje, dacă ne încăpățânăm să rămânem acolo.
▪ NN reprezintă direcția către care ne îndreptăm, de evoluție, de creștere emoțională și spirituală (este asociat cu ideea de dharma și de viitor). Reprezintă o atracție foarte mare (față de nou, de necunoscut; instinctul de a merge mai departe, de a evolua), dar presupune și o stare de insecuritate emoționala (pentru că ieșim din zona de confort). Elementul de legătură dintre NS și NN este dat de Lună (care reprezintă, în harta natală, imaginea de sine a sufletului în această existență, personalitatea).
▪ La nivelul conștiinței, NS în tranzit (împreună cu guvernatorul semnului în care se află) indică vindecarea, eliberarea de anumite tipare emoționale care țin de trecut, iar NN (împreună cu guvernatorul semnului în care se află) sugerează direcția de evoluție și, implicit, dobândirea unor abilități (emoționale, spirituale etc.) care să ne ajute să ajungem mai aproape de ceea ce avem de realizat în această viață.

Eclipsele din 2020. De la axa Rac/Capricorn la Gemeni/Săgetător

În 2020 avem 6 eclipse:
▪ ianuarie: Eclipsă de Lună în Rac;
▪ iunie: Eclipsă de Lună în Săgetător și de Soare în Rac;
▪ iulie: Eclipsă de Lună în Capricorn;
▪ noiembrie: Eclipsă de Lună în Gemeni;
▪ decembrie: Eclipsă de Soare în Săgetător.

▪ Nodurile lunare s-au aflat pe axa Rac/Capricorn între noiembrie 2018 – mai 2020. Începând cu 5 mai 2020, ele au intrat pe axa Gemeni-Săgetător, unde vor rămâne până în ianuarie 2022, ceea ce înseamnă că, din această vară, încep să aibă loc eclipse în Gemeni/Săgetător.
▪ În iulie 2018 a avut loc prima eclipsă în Rac, dar nodurile lunare erau, la momentul respectiv, încă pe axa Leu – Vărsător.
▪ În mod similar, la ultima Eclipsă în Rac, care va avea loc pe 21 iunie, Nodurile lunare nu vor mai fi pe axa Rac-Capricorn (au trecut deja pe axa Gemeni/Săgetător). Totuși NN în Gemeni va fi foarte aproape de punctul în care eclipsa se va produce, ceea ce îi va întări semnificația din punct de vedere karmic/evolutiv.

Cum ne impactează la nivel individual Eclipsa de Soare în Rac

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, Eclipsa de Soare în Rac va impacta una dintre cele 12 case astrologice (care formează harta) – casa care stă sub semnul Racului și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa unde are loc Eclipsa), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent (dacă îl cunoașteti) și apoi cele despre Soare („zodie”).
▪ Cei mai impactați de Eclipsă: Racii, Capricornii, Berbecii și Balanțele (Ascendent/zodie/Lună) – în special cei care au Ascendentul, Soarele, Luna sau alte planete între aprox. 0-5 grade (în semnele zodiacale menționate), precum și cei care au Ascendentul/zodia/Luna sau alte planete în Gemeni, Săgetător, Pești și Fecioară între 25-29 grade.

Eclipsa de Soare în Rac – influențe generale, energie și caracteristici

Pentru a putea înțelege atmosfera generală, vă invit să vedem (sau să revedem) care sunt principalele caracteristici ale acestui arhetip.

Arhetipul Rac/Lună

▪ Racul este guvernat de Lună, care simbolizează, așa cum spuneam mai sus: universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), suma acelor factori, obiceiuri, situații care ne fac să ne simțim confortabil și în largul nostru și care ne dau sentimentul de “acasă”. Luna este imaginea noastră de sine în această existență, făcând, totodată, legătura cu trecutul (de unde venim, legătura cu familia de origine, cu mama, cu generațiile anterioare).
▪ Este un semn de apă (intuitiv, sensibil).
▪ Este un semn cardinal – inițiază lucruri, acțiuni, proiecte.
▪ Copilul interior. În astrologia evolutivă, arhetipul Rac/Lună/casa a-IV-a din zodiacul natural este asociat cu “copilul interior” și cu formarea “corpului emoțional”. Securitatea emoțională a Racului este strâns legată de mediul în care a crescut, de atmosfera de acasă, din primii ani de viață. Relația cu familia de origine va fi definitorie în ceea ce privește modul în care își va gestiona emoțiile.
▪ Relațiile cu ceilalți și proiectarea nevoilor. Natura relațiilor sale va fi influențată de relația pe care a avut-o cu familia și în special cu mama, de afecțiunea, căldura, sprijinul emoțional de care, copil fiind, a beneficiat (sau nu). Dacă nevoile emoționale ale copilului au fost satisfăcute, el va dezvolta relații sănătoase, echilibrate. Pe de altă parte, dacă nevoile sale nu au fost satisfăcute (nu a primit suficientă afecțiune, mediul a fost unul agresiv, ostil, violent etc.), fie va căuta să își împlinească acele nevoi, proiectându-le asupra altora şi căutând în ei (şi nu în el însuşi) acea siguranță emoțională care i-a lipsit (de ex. prin crearea unor relații codependente), fie, la polul opus, se va izola şi va respinge afecțiunea, din teama de a nu retrăi trauma inițială. Cheia ieşirii din acest impas poate fi dată de semnul opus, Capricorn, de la care Racul poate învăța lecția asumării responsabilității pentru propriile nevoi emoționale.
▪ Sentimentul de “acasă”. Pentru a putea acționa, Racul are nevoie să se simtă în siguranță, „acasă”, prin urmare va căuta să se înconjoare de familie, de prietenii apropiați şi apoi să își creeze propriul cămin, să își construiască în jurul său un mediu confortabil din punct de vedere emoțional. Va fi foarte generos şi protector cu cei dragi, vesel, binedispus, generous, tolerant, atâta timp cât nevoile sale emoționale sunt împlinite. La polul opus, un Rac care nu reușește să își găsească “locul” va fi mohorât, întunecat, fără poftă de viață.
▪ Emoțiile fluctuante. Așa cum Luna schimbă semnul zodiacal în care se află la aproximativ două zile și jumătate, la fel de fluctuante, ciclice sunt și trăirile sale emoționale. Deoarece schimbările sale de dispoziție pot fi mai greu de înțeles de către cei din jur, este important (pentru a nu afecta calitatea relațiilor cu aceştia) să încerce să comunice cât mai deschis despre ceea ce simte, despre nevoile sale, despre ce își doreşte și ce nu își dorește (chiar dacă pentru el acest lucru poate fi o provocare). De asemenea, este necesar să învețe să comunice despre faptul că în anumite perioade are nevoie “să se retragă în carapace” (prin natura sa, perioadele de acțiune, de exteriorizare sunt urmate de perioade de retragere, de interiorizare).
▪ Abilitățile de leader. Ca orice semn cardinal, Racul are foarte bune abilități de leader. Însă, deoarece energia sa cardinală este “îmbibată” de apă (emoții), pentru a putea merge pe un drum nou, are nevoie să se simtă mai întâi în siguranță (emoțional vorbind) pe drumul respectiv. De aici, unele oscilări sau ezitări înainte de a acționa.
▪ Loialitate versus atașamente. Racul este sensibil, săritor, loial, atașat de mediul său (de familie, prieteni, colegi, trecut, țară, origini). Dacă, însă, aceste atașamente sunt duse la extrem, pot ajunge să fie în detrimentul său, pentru că, în loc să își urmeze propriile nevoi emoționale, va acționa spre binele celorlalți, fapt care în timp poate deveni o sursă de nemulțumire şi frustrare.
▪ O parte semnificativă a procesului său de evoluție va fi strâns legată de necesitatea de a învăța să îşi utilizeze corect, constructiv emoțiile, să îşi asculte intuiția şi să îşi asume responsabilitatea pentru împlinirea nevoilor sale emoționale.

Eclipsa de Soare/Luna nouă în Rac și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna nouă în Rac în relație de inconjuncție cu SaturnR în Vărsător
▪ Luna nouă în Rac în conjuncție cu Nodul Nord în Gemeni
▪ Luna nouă în Rac în careu cu Marte în Pești

Din vara lui 2018 și până în prezent am avut mai multe eclipse în semnul Racului, prin urmare este o energie cu care suntem deja familiarizați: în domeniile de viață din harta natală care poartă amprenta acestui semn zodiacal am avut ocazia să experimentăm, în ultimii doi ani, unele dintre cele mai mari transformări și cele mai multe începuturi/culminări.

La nivel colectiv, axa Rac/Capricorn a presupus o reevaluare și o mai bună integrare a unor concepte ca feminin/masculin (Animus/Anima) în viața noastră (pentru că, indiferent de sex, fiecare dintre noi are o latură feminină (Rac) și una masculină (Capricorn) care trebuie echilibrate pentru a funcționa sanatos); găsirea unui echilibru între copilul interior (Rac) și adultul (Capricorn) din noi, între latura noastră emoțională, intuitivă (Rac) și cea raționala, practică (Capricorn), între preocuparea pentru universul nostru interior (Rac) și asumarea responsabilității pentru viața pe care dorim să o ducem (Capricorn).

Așa cum am simțit cu toții, mai ales anul acesta, în momentul în care realitatea noastră exterioară (Capricorn/Saturn) a fost zguduită din temelii, am fost obligați să ne întoarcem către noi înșine (Rac), să punem mai puțin accentul pe ce se întâmplă în exterior și să lucrăm mai mult cu universul nostru interior, adică să facem tot ce ține de noi pentru a ne simți cât mai în siguranță emoțional. Poate am conștientizat mai mult care ne sunt prioritățile, ce contează cu adevărat pentru noi (familia, prietenii apropiați etc.), în contextul în care toate celelalte au fost puse sub semnul întrebării și poate am înțeles mai bine că, mai ales în vremuri ca acestea, este absolut necesar să fim responsabili (atât față de noi înșine, cât și față de cei dragi).

Eclipsa de Soare în semnul Racului ne reamintește că este esențial să ținem cont de ceea ce simțim și să ne protejăm emoțional de factorii care ne pot perturba, să ne ascultăm intuiția, să ne “hrănim” latura feminină, sensibilă (pe care cu toții o avem), să ne înconjurăm de cei lângă care ne simțim în siguranță, respectându-ne, în același timp, nevoia de timp și spațiu personal, să ne întoarcem către noi înșine și să lucrăm cu copilul interior, pentru că doar astfel putem fi niște adulti “sănătoși” și funcționali.

Luna nouă /Eclipsa de Soare în Rac este în conjuncție cu Nodul Nord în Gemeni, ceea ce înseamnă că ne va fi mai ușor să reflectăm sau chiar să ne deschidem și să comunicăm despre ce simțim, precum și să privim lucrurile din mai multe unghiuri, cu mai multă obiectivitate (chiar dacă topicurile atinse au o natură mai degrabă emoțională). De asemenea, discuțiile pot avea o tentă caldă, afectuoasă (Rac).

Și avem nevoie de această obiectivitate, întrucât cu careul Lună nouă/Marte în Pești (deși nu este foarte strâns) putem avem tendința de a ne idealiza situația (și, implicit, de a avea o atitudine pasivă) sau, la polul opus, de a ne enerva, dacă lucrurile nu sunt așa cum ni le dorim. Lucrurile nu sunt niciodată 100% așa cum ni le dorim și este perfect normal să tindem către mai bine, numai că, pentru a ajunge la acel „mai bine” este necesar să ieșim din zona de confort si să acționăm. Așadar, în loc să ne plângem dacă ceva ne nemulțumește cu privire la noi, la relația cu familia, cu cei apropiați etc., putem alege să facem ceva pentru a îmbunătăți situația respectivă, având tot timpul în minte faptul că “perfecțiunea” nu există, dar că, străduindu-ne, cu efort și perseverență (pe modelul Fecioarei – arhetipul opus Peștilor) putem ajunge mai aproape de idealul pe care îl avem (Marte în Pești).

Luna nouă /Eclipsa de Soare în Rac este în relație de inconjuncție cu Saturn în Vărsător. Relația de inconjuncție presupune un anumit grad de disconfort întrucât are loc între elemente care “nu au nimic în comun”, prin urmare este necesară o anumită “ajustare” pentru ca lucrurile să funcționeze. În cazul de față, pe de o parte avem Soarele și Luna în Rac (semn cardinal, de apă; care inițiază; emoțional, intuitiv), pe de altă parte îl avem pe Saturn retrograd în Vărsător (semn fix, de aer; care menține, stabilizează; mental, rațional). Mai simplu spus, trebuie să ajustăm nevoile noastre emoționale (Soare/Lună în Rac) și să le adaptăm la nevoile societății (Saturn în Vărsător) și, implicit, la obligațiile pe care le avem față de aceasta. Chiar dacă emoțional vorbind ne dorim anumite lucruri (Rac), este necesar să fim cât mai obiectivi și să încercăm să înțelegem contextul general în care ne aflăm(Saturn în Vărsător), astfel încât, dincolo de binele individual, să avem în vedere și binele colectiv. Un exemplu în acest sens poate fi starea de tensiune între nevoia de a fi alături de familie (Rac) și nevoia de a fi responsabili, de a nu-i expune pe cei dragi vreunui pericol sau chiar reguli (scrise sau morale) care să ne limiteze/îngrădească să fim acolo unde ne dorim, așa cum ne dorim (Saturn în Vărsător). Disconfortul între nevoia de intimitate, de relații apropiate (Rac) și nevoia de “distanțare socială” (Saturn în Vărsător) este un exemplu care reflectă foarte bine relația de inconjuncție, precum și necesitatea de a găsi o cale de a ajusta cele două tipuri de nevoi (prin limitarea contactului direct etc.).

Pentru a înțelege întregul context astrologic, vă recomand să parcurgeți și analiza perioadei 15-23.06.2020, pe care o găsiți aici și în care găsiți detalii și despre Mercur retrograd în Rac.

Să ne fie Eclipsa aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
………………………………………………………….
Berbec (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; oportunități cu privire la locuință: de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova etc.;
Taur (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii;
Gemeni (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Rac (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.);
Leu (12) – viață spirituală; meditație, rugăciune; timp petrecut în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur;
Fecioară (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor; nevoia de exprimare a individualității;
Balanță (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de muncă; statutul social, imaginea publică; misiunea în viată;
Scorpion (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Săgetator (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Capricorn (7) – relații şi parteneriate personale (de lungă durată, căsătorii) şi profesionale; viața de cuplu;
Varsător (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; nevoia de a face servicii altora, de a fi util, de a ajuta;
Pesti (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate.

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *