Eclipsă de Soare în Săgetător – 4.12.2021.
“Ce dă, în prezent, sens vieții tale? Ascultă-ți intuiția!”

În data de 4 decembrie 2021, la 9:33 (ora României), are loc o Eclipsă de Soare/ Lună nouă în Săgetător (Soarele și Luna se vor afla în Săgetător, la aprox. 12°22’).

Intro. Despre Eclipse în general

▪ Eclipsele au un puternic caracter karmic, rolul acestora fiind de a ne ghida în călătoria noastră spirituală, de a ne duce mai aproape de intenția/direcția de evoluție a sufletului nostru în această viață.
▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, “corpul emoțional”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ pe care îl avem.
▪ Eclipsa de Soare (ca orice Lună nouă, dar mult mai intensă și cu efecte mult mai puternice și de durată) este asociată cu anumite “începuturi” (noi direcții, capitole, situații, proiecte, oameni care apar în viața noastră).
▪ Efectele unei eclipse de Soare se simt începând cu câteva săptămâni înainte ca aceasta să se producă și durează aproximativ 6 luni dupa ce aceasta a avut loc.
▪ Perioada “cea mai intensă” (cu cele mai multe evenimente/trăiri emoționale) este cea dintre eclipse: în cazul de față, perioada cuprinsă între Eclipsa de Lună în Taur din 19 noiembrie și Eclipsa de Soare în Săgetător din 4 decembrie.

Despre semnificația karmică a Nodurilor lunare

▪ Nodurile lunare sunt puncte calculate matematic, de intersecție între orbita Lunii (traseul parcurs de Lună în jurul Pământului) și ecliptică (traseul aparent al Soarelui în jurul Pământului, așa cum îl percem noi, dintr-o perspectivă geocentrică). Punctul cel mai de sus de intersecție se numește Nodul Nord (NN), iar punctul cel mai de jos Nodul Sud (NS).
▪ Nodurile lunare sunt implicate în producerea eclipselor. NS în tranzit indică vindecarea, eliberarea de anumite tipare emoționale care țin de trecut, iar NN în tranzit sugerează dobândirea unor abilități (emoționale, spirituale etc.) care să ne ajute să manifestăm intenția de evoluție a sufletului nostru în această viață.

Eclipsele din 2021

În 2021 avem 4 eclipse:
▪ mai: Eclipsă totală de Lună în Săgetător
▪ iunie: Eclipsă inelară de Soare în Gemeni
▪ noiembrie: Eclipsă parțială de Lună în Taur
▪ decembrie: Eclipsă totală de Soare în Săgetător
*Nodurile lunare se află pe axa Gemeni/Săgetător în perioada mai 2020 – ianuarie 2022, iar din ianuarie 2022 vor trece pe axa Taur/Scorpion (au o mișcare retrogradă).

Eclipsa din 4 decembrie 2021 în Săgetător este ultima eclipsă care are loc pe axa Gemeni/Săgetător, până în 2029.
Anul următor, odată cu mutarea nodurilor lunare pe axa Taur-Scorpion, vom avea eclipse în aceste semne zodiacale.
Obs. O primă eclipsă pe această axă a avut loc deja pe 19 noiembrie 2021 (Eclipsa de Lună în Taur), dar Nodurile lunare se află încă pe axa Gemeni/Săgetător.

Cum ne impactează la nivel individual Eclipsa de Soare în Săgetător

▪ Eclipsa de Soare va impacta una dintre cele 12 case astrologice care formează harta natală (casa care stă sub semnul Săgetătorului) și, implicit, “domeniile” asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți câteva cuvinte-cheie pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa unde are loc Eclipsa), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent și apoi cele despre Soare („zodie”).

Eclipsa de Soare în Săgetător – influențe generale, energie și caracteristici

▪ Arhetipul Săgetător/Jupiter/casa a-IX-a reprezintă încercarea noastră de a înțelege lumea/Universul din care facem parte dintr-o perspectivă metafizică, cosmologică, spirituală, religioasă etc., de a căuta “adevărul” și, implicit, de a da vieții noastre un sens.
▪ De aici asocierea acestui arhetip cu utilizarea intuiției pentru înțelegerea unor concepte teoretice, abstracte, care nu pot fi (sau pot fi doar parțial) explicate prin logică și rațiune (Mercur).
▪ Ceea ce înțelegem și considerăm că are sens (că este “adevărat” pentru noi) va forma sistemul nostru de credințe și convingeri după care ne vom ghida în viață (“adevărurile personale”).
▪ Toată această căutare de a înțelege viața, de a descoperi ce este și ce nu este adevărat pentru noi, ce are și ce nu are sens pentru noi va fi reflectată într-un proces continuu de creștere, de expansiune, de dezvoltare (la nivel spiritual, mental, material).
▪ Manifestări “distorsionate” ale acestui arhetip: tendința de a exagera; de a înfrumuseța, trunchia adevărul pentru a ne susține cauzele; neacceptarea altor “adevăruri”, convingeri, credințe; dogmatism, fanatism.

▪ Cu Nodul Sud aflat în Săgetător din mai 2020, în ultimul an și jumătate am avut ocazia să ne eliberăm și să lăsăm în urmă multe convingeri și credințe învechite, de care nu mai aveam nevoie și care ne blocau evoluția, care ne țineau ancorați în trecut. Anumite lucruri (situații, oameni, planuri, idealuri, modul în care ne raportam la viitor etc.) în care obișnuiam să credem, pe care le consideram importante și care dădeau un anumit sens vieții noastre s-au dizolvat încet-încet, au dispărut cu totul, pentru a lăsa loc altora noi ori s-au transformat, s-au adaptat realității noastre din prezent.
Cu Nodul Nord în Gemeni, prin confruntarea cu alte convingeri și credințe, prin ieșirea din bula adevărurilor noastre personale am avut ocazia să ne actualizăm, să ne rafinăm și să ne îmbogățim perspectiva (atâta timp cât am fost flexibili și deschiși la dialog unii cu ceilalți). Bineînțeles, am asistat și la manifestările distorsionate: la foarte multă vehemență în susținerea anumitor convingeri personale (până în pragul fanatismului) și la respingerea cu aceeași vehemență a ceea ce este diferit (Săgetător). Sau la răspândirea cu rapiditate a tot felul de idei, informații, convingeri, credințe (Gemeni), care au fost preluate ca atare, fără a fi neapărat verificate, analizate, fără a reflecta prea mult dacă au sens sau nu.

▪ După toată “curățenia” pe care am făcut-o în ultimul an și jumătate la capitolul “credințe, convingeri, adevăruri personale”, Eclipsa de Soare vine ca o invitație de a pune ceva în loc, de a găsi noi lucruri în care să credem, care să ne aducă zâmbetul pe buze, care să ne dea “motive” să privim viața cu încredere și cu optimism (Săgetător).
▪ Câteva întrebări utile în această perioadă: Ce dă vieții tale un sens în prezent sau ce ai vrea să dea vieții tale un sens? Ce simți că este adevărat, real pentru tine? Care sunt zonele din viața ta unde ai vrea să crești, să te dezvolți? Care e direcția către care ți-ai dori să te îndrepți? Ce primi pași ai putea face pentru a ajunge acolo?
▪ Încearcă să găsești răspunsurile în tine și nu în exterior, ascultându-ți intuiția, vocea interioară și nu lăsa mintea logică, analitică să găsească n motive pentru care nu ai putea să faci x, y sau z (dacă este cazul).
▪ Deoarece Nodul Sud este la final de drum în Săgetător (deci foarte puternic), gândește-te dacă sunt încă anumite convingeri pe care le ai (preluate poate de la alții, din mediul în care ai crescut sau în care ai trăit/trăiești) de care ești foarte atașat, dar care reprezintă, totuși, un soi de blocaj. Altfel spus, gândește-te dacă nu cumva nu îți poți auzi vocea ta (intuiția) pentru că încă este foarte puternică vocea altora.

Eclipsa de Soare/Luna nouă în Săgetător și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna nouă în conjuncție cu Mercur în Săgetător
▪ Luna nouă în trigon cu Chiron Rx în Berbec
▪ Luna nouă în sextil cu Saturn în Vărsător
▪ Luna nouă în relație de inconjuncție cu Uranus Rx în Taur

▪ Conjuncția Lună nouă/Mercur în Săgetător ne va ajuta să aliniem gândirea intuitivă (Săgetător) cu cea logică, analitică (Mercur) sau, mai bine zis, latura rațională va fi “subordonată” celei intuitive. Adică, ne va fi destul de ușor să dăm o formă concretă, coerentă adevărurilor noastre. De multe ori, intuim anumite lucruri, dar ne poate fi mai greu să le transpunem în cuvinte, să le dăm glas, să exprimăm ceea ce simțim. Acum nu cred că va fi cazul, din contră, cred că vom simți destul de tare nevoia să ne exprimăm, să vorbim deschis despre lucrurile în care credem, despre ce are sau nu mai are sens pentru noi.
Deoarece Săgetătorul este un semn extrem de intuitiv, putem avea tot felul de insight-uri/”revelații” cu privire la direcțiile noi către care ne dorim să ne îndreptăm, către ariile “noi” pe care ne dorim să le explorăm. Am scris “noi” cu ghilimele deoarece domeniile în sine nu sunt noi, aici am făcut curățenie în ultimul an și jumătate, “nouă” este de fapt perspectiva noastră de acum, care este, la rândul ei, rezultatul unor procese, evenimente care au avut loc de la jumătatea lui 2020 încoace.
Modul în care am ajuns să ne raportăm la viitor, planurile pe care ni le facem, sensurile noi pe care le dăm vieții noastre, toate acestea poate au fost rodul unor evenimente nu neapărat plăcute (mai ales dacă atașamenele noastre au fost mari), dar acum suntem într-un punct în care plantăm “semințe noi”. Poate în ultimul an și jumatate ne-am simțit dezamăgiți, triști, neputincioși atunci când ceva în care credeam a dispărut din viața noastră (deși nimic din ceea ce ne este încă de folos nu a fost înlăturat), poate am simțit că găsim tot mai puține lucruri în care să credem sau care să mai aibă sens pentru noi.
Ei bine, acum este un fel de “stop și de la capăt”. Lăsăm ce a fost să se ducă, reflectăm la ultima perioadă de timp, tragem concluziiile și ne concentrăm pe ceea ce urmează, pe ceea ce putem face de acum încolo.

▪ Trigonul Lună nouă/Chiron sugerează că începuturile care au loc acum ne pot ajuta să facem pace cu anumite vulnerabilități pe care le avem. Cu toții avem puncte sensibile, puncte dureroase, răni pe care le ducem cu noi, poate o viață întreagă. Odată conștientizate și asumate, ele ajung să nu mai fie un impediment “în calea fericirii noastre”, fie că reușim să le ameliorăm, fie că, pur și simplu, ne schimbăm noi perspectiva asupra lor. Important este să nu le negăm, să nu ne prefacem că nu există și să nu lăsăm rănile pe care le avem să ne afecteze relațiile cu ceilalți (de exemplu, să evităm să ne purtăm urât cu alții, pentru că și alții s-au purtat urât cândva cu noi, pentru că asta nu ar face decât să țină rana “deschisă” la nesfârșit).

▪ Sextilul Lună nouă/Saturn ne poate ajuta să dăm o formă concretă, practică ideilor, insight-urilor pe care le avem acum (Săgetător), să le transformăm în realitate (Saturn). În contextul în care 2021 a fost marcat de cele trei careuri Saturn/Uranus (ultimul se va produce la finalul lui decembrie), ceea ce a dus la “demolarea”/reconfigurarea anumitor domenii din viața noastră (Saturn), faptul că această Eclipsă de Soare este într-o relație armonioasă cu Saturn este ca o luminiță la capătul tunelului. Am mai folosit această expresie într-un articol anterior pentru că, după toată incertitudinea și “haosul” care a marcat 2021, finalul de an ne găsește în punctul în care începem să înțelegem mai bine încotro ne îndreptăm. Realitatea noastră a fost destul de zguduită în 2021, multe lucruri care ne dădeau siguranță au dispărut (oameni, relații, joburi, resurse etc.) sau nu ne-am mai putut baza la fel de mult pe ele și poate am avut senzația că mai mult dărâmăm decât construim. Ei bine, Eclipsa aceasta vine și ne ajută să începem să reclădim tocmai unele dintre acele domenii care au fost zdruncinate în 2021. Începuturile de acum par a fi unele destul de trainice, solide, cu efecte pe termen mediu spre lung, de aceea, dincolo de ceea ce nu putem noi controla (și este “menit” să se întâmple), ascultați-vă intuiția, gândiți-vă la ce v-ați dori să începeți și faceți câțiva pași în direcția respectivă.

▪ Luna nouă este și într-o relație de inconjuncție cu Uranus Rx în Taur (este singurul aspect tensionat pe care aceasta îl face, dar deloc de neglijat; inconjuncțiile nu sunt deloc aspecte “minore”).
Inconjuncția presupune două tipuri de energii care trebuie “ajustate”. Pe de o parte avem o dorință foarte mare de libertate, de a face lucrurile care ne dau nouă sens și sunt aliniate cu adevărurile noastre (Luna nouă în Săgetător), pe de altă parte avem o nevoie de stabilitate și de a păstra totul așa cum este (Taur).
Inconjuncția dintre Luna nouă în Săgetător și Uranus în Taur arată că putem avea și tendința de a exagera, de a începe lucruri pe care să ne fie greu să le susținem ulterior. De exemplu, pot să am o idee foarte bună de afacere, dar să investesc mai mult decât e cazul sau să iau un împrumut pe care, de fapt, nu mi-l permit etc. Saturn (ce scriam mai sus) ne poate ajuta să rămânem ancorați în realitate, dar atenție la exagerări. E bine să țintesc cât mai sus, dar să am și o plasă de siguranță (să nu investesc tot, la propriu sau la figurat, într-o singură cauză, oricât de nobilă mi-ar părea).
Pe de altă parte, inconjuncția sugerează că începuturile care au loc acum (mai ales dacă nu le inițiem noi) ne pot lua destul de tare prin surprindere (Uranus), iar noi să încercăm să le respingem, să ținem cu dinții de realitatea noastră. Adică să ne opunem creșterii, dezvoltării (Săgetător), pentru că asta ne-ar scoate din zona de confort (Taur).

Despre ce se mai întâmplă săptămâna aceasta am scris aici.

Să ne fie Eclipsa aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze”.

Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

………………………………………………………….

Berbec (9) – sistemul de credințe; adevăruri personale/universale; idealuri; cunoaştere, educație; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Taur (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; transformări la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Gemeni (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Rac (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; serviciile făcute altora, nevoia de a fi util, de a ajuta; utilizarea discernământului;
Leu (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, flirturi; relația cu copiii; fertilitate;
Fecioară (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; locuință (decizia de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova, de a face amenajări etc.);
Balanță (3) – comunicare şi gândire (modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur); curiozitatea, dorința de a învăța lucruri noi, cursuri, studii; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; utilizarea mediului online; comerț, vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații/vecinii;
Scorpion (2) – stima și iubirea de sine; auto-suficiența (din punct de vedere emoțional, material), „instinctul de supraviețuire”: bunuri, valori, resurse materiale (inclusiv banii), emoționale, spirituale; decizia de a cumpăra/vinde;
Săgetator (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care reacționați instinctiv, în care vă manifestați și vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stil de viață etc.);
Capricorn (12) – transcenderea granițelor realității; relația cu Divinitatea; înclinația către spiritualitate (practici spirituale, meditație, yoga, respirație etc.); timp petrecut în izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient: vise, revelații; protecție divină; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur; fugă de realitate, idealizarea realității, sacrificiu de sine, victimizare;
Varsător (11) – nevoia de exprimare a individualității; obiectivitate, detașare; relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; gânduri cu privire la viitor/planuri;
Pești (10) – cariera, profesia, reputația profesională; statutul social, imaginea publică; misiunea în viață; relația cu societatea din care faceți parte, cu familia de origine (cu tatăl/părintele mai “autoritar”).

fb-share-icon0

2 comentarii la „Eclipsă de Soare în Săgetător – 4.12.2021.
“Ce dă, în prezent, sens vieții tale? Ascultă-ți intuiția!””

Dă-i un răspuns lui Prodanciuc Doina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *