Astrele în perioada 5-11.07.2021.
“Iubirea de sine (relația cu mine însumi) reflectată în relațiile cu ceilalți.”

Atmosfera de săptămâna aceasta este similară cu cea de săptămâna trecută.

Simțim în continuare destul de puternic careul în T format de Uranus în Taur, Saturn Rx în Vărsător și Marte în Leu, de unde nevoia de a renunța la tot felul de restricții și condiționări pe care le avem, de a ne simți mai liberi și de a acționa după bunul plac. În același timp, așa cum scriam și săptămâna trecută (articolul îl găsiți aici), putem avea tendința de a acționa extrem de impulsiv, fără a mai lua în calcul anumite consecințe sau riscuri (eventual dintr-un sentiment puternic de frustrare sau nemulțumire). În acest sens, înainte de a da curs primului impuls de a acționa într-o direcție sau alta, poate fi util să ne oprim puțin, să ne liniștim (atât cât putem), să reflectăm asupra situației în care ne aflăm și abia apoi să trecem la fapte.

În prima parte a săptămânii (aspectul exact este luni), Soarele în Rac va fi într-o relație ușoară, netensionată (sextil) cu Uranus în Taur, activând careul despre care scriam mai sus, ceea ce înseamnă că vom simți cu atât mai mult nevoia de schimbare, de a face lucrurile altfel decât le-am făcut până acum, că vom fi mai încrezători în forțele proprii și mai dornici să ne eliberăm din anumite situații în care ne simțeam “încorsetați” (luni și marți, Venus în Leu va fi în sextil cu Nodul Nord în Gemeni, prin urmare putem avea și tendința de a comunica mai mult cu ceilalți despre noi și dorințele noastre). De asemenea, dacă au avut loc deja anumite schimbări importante în această perioadă (săptămâna trecută, când careul în T a fost în formare), sextilul Soare/Uranus ne va ajuta să le îmbrățișăm, să le integrăm mai ușor.

Apropo de decizii importante și schimbări radicale, să avem în vedere, însă, că tot în prima parte a săptămânii (aspectul exact este marți) Mercur în Gemeni va fi într-o relație tensionată cu Neptun Rx în Pești. Mercur este responsabil cu modul în care gândim (mintea logică, rațională) și comunicăm, iar Neptun cu cele mai puternice credințe și idealuri pe care le avem, dar și cu iluziile și deziluziile aferente, în special când aceste credințe și idealuri sunt proiectate asupra realității concrete, fizice în care trăim (de exemplu, când avem tendința să vedem “potențialul” în oameni/situații, ce ar putea fi și nu ceea ce sunt).
▪ Cu mixul Mercur/Neptun, capacitatea noastră de a gândi rațional, de a face anumite conexiuni “logice” se estompează, la fel și capacitatea de a transmite foarte clar ceea ce simțim sau ne dorim (“mintea” ne este într-un fel de “ceață” neptuniană). În sens practic, dacă trebuie să lucrăm cu informații precise sau să luăm anumite decizii importante, va trebui să depunem mai mult efort pentru a ne asigura că lucrurile sunt așa cum le vedem noi sau cum ne sunt prezentate (să facem distincție între vis/iluzie/proiecție și realitate).
▪ În același timp, Neptun are rolul de a dizolva “iluziile”. Dacă am avut așteptări foarte mari, dacă ne-am proiectat idealurile de perfecțiune asupra unor situații/oameni, acum putem vedea mai clar realitatea și, evident, această claritate poate fi însoțită de un sentiment de dezamăgire. Deoarece Mercur a fost retrograd, iar acest aspect a mai avut loc pe 23 mai, respectiv pe 5 iunie, anumite evenimente, situații de atunci pot fi reluate acum (sau pot avea o anumită legătură cu ce experimentăm acum).
▪ În altă ordine de idei, Neptun are și rolul de a transcende granițele realității (reprezintă conștientul și inconștientul colectiv, lumea văzută și cea nevăzută, tot și toate), prin urmare, răspunsurile care nu ne vin acum pe cale logică, ne pot veni pe cale intuitivă, dacă avem deschiderea să privim mai mult către interior și mai puțin spre exterior.

La mijlocul săptămânii (în special miercuri și joi), Venus în Leu va activa și ea careul în T, prin opoziția cu Saturn Rx în Vărsător și careul cu Uranus în Taur.
▪ Venus reprezintă relația pe care o avem cu noi înșine (iubirea/stima de stima de sine, nevoile noastre, ce ne place etc.), dar și relațiile pe care le avem cu ceilalți (așteptările pe care le avem de la ceilalți în materie de iubire/relații). Evident, dacă avem o relație sănătoasă/echilibrată cu noi înșine, dacă avem grijă de noi, daca ne iubim și ne respectăm, dacă ne ocupăm singuri de ceea ce avem nevoie etc., și relațiile pe care le formăm vor fi mai echilibrate (nu vom forma relații pentru că simțim că nu ne descurcăm singuri, pentru că avem nevoie constant de validare etc.).
▪ Principala “lecție” a lui Venus în Leu este să ne aducă aminte cât de important este să ne iubim, să ne punem în valoare, să ne folosim creativitatea, să ne trăim viața cu bucurie. De ce este necesară această lecție? Pentru că dacă noi nu ne iubim (întrebarea lui Venus în Leu este „cine mă iubește pe mine?”) vom căuta “în exces” validarea/iubirea în ceilalți. Iar, dacă nu primim validarea/iubirea acolo unde ne aflăm (în relatia existentă), vom căuta să ne împlinim aceste nevoi mereu în altă parte, în alte relații (pentru că, în general, la început de relație primim mai multe validări, complimente, aprecieri).
▪ Revenind la aspectele făcute de Venus la mijlocul săptămânii, relațiile noastre vor intra în centrul atenției. Dacă ne-am pus pe un piedestal, dacă am fost preocupați doar de nevoile și dorințele noastre (Venus în Leu), partenerii noștri ne vor pune în față o oglindă și “ne vor ajuta” să ne privim cu mai multă obiectivitate (Saturn Rx în Vărsător). Dacă, din contră, în relațiile pe care le avem nu primim suficientă căldură, iubire, validare etc. (Venus în Leu), lucurile vor deveni cât se poate de evidente și nu ne vom mai putea preface că nu vedem realitatea (Saturn Rx în Vărsător). Opoziția Venus/Saturn are rolul de a echilibra balanța dintre noi și partenerii noștri, de a ne ajuta să ne vedem atât pe noi, cât și relațiile pe care le avem, cu mai multă detașare și obiectivitate.
▪ În situația în care nu reușim să ajungem la acest echilibru (și scenariile pot fi variate: ne iubim noi “prea puțin” și avem o nevoie foarte mare de validare sau tolerăm ceea ce nu ar trebui să tolerăm; ne iubim “prea mult”/suntem egocentrici și avem nevoie de dovezi nenumărate de apreciere; avem o relație “sănătoasă” cu noi înșine, dar simțim că partenerii noștri “nu ne văd”, nu ne apreciază etc.), putem lua brusc decizia “de a ne elibera” din situațiile respective (Venus/Uranus). Și această “eliberare” poate avea o gamă largă de manifestări, de la curajul de a spune tot ce ne deranjează și nu mai suntem dispuși să tolerăm, până la (în cazuri extreme) decizia de a încheia relațiile respective. Evident, și partenerii noștri pot face același lucru.
▪ Așa cum scriam și în introducere, înainte de a da curs primului impuls de a acționa, poate nu ar strica să reflectăm puțin, pentru a ne asigura că ceea ce spunem sau facem reflectă într-adevăr ceea ce ne dorim și nu este doar un impuls de moment.

Sâmbătă are loc o Lună nouă în semnul Racului, în care vom pune accentul pe emoțiile noastre, pe ceea ce ne face să ne simțim comfortabil și în siguranță. Despre aceasta voi reveni cu amănunte în astro-povestea următoare.

Duminică, Mercur intră în Rac, unde va rămâne până spre finalul acestei luni. Cu Mercur în Rac, modul în care vom gândi, vom analiza și vom interpreta realitatea exterioară va trece prin filtrul emoțiilor noastre, de unde și un grad mai mare de subiectivitate. Vom avea tendința să comunicăm mai degrabă cu cei cu care ne simțim confortabil și să ne retragem sau să fim ceva mai “înțepători” dacă simțim că atmosfera nu este una “prietenoasă”.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici.
Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele astro-povești.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 5.07.2021 Soare în Rac în sextil cu Uranus în Taur (între 4-7.07.2021)
▪ 5.07.2021 Venus în Leu în sextil cu Nodul Nord în Gemeni (între 5-6.07.2021)
▪ 6.07.2021 Mercur în Gemeni în careu cu Neptun Rx în Pești (între 5-7.07.2021)
▪ 7.07.2021 Venus în Leu în opoziție cu Saturn Rx în Vărsător (între 6-8.07.2021)
▪ 8.07.2021 Venus în Leu în careu cu Uranus în Taur (între 8-9.07.2021)
▪ 10.07.2021 Lună nouă în Rac
▪ 11.07.2021 Mercur intră în Rac (între 11-28.07.2021)

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *