Astrele în perioada 21-27.06.2021.
“Suntem mai mult decât rănile pe care le avem.”

Este o săptămână bogată în evenimente astrologice:
▪ Soarele intră în Rac, iar Venus în Leu;
▪ Mercur își încheie mișcarea retrogradă în Gemeni, iar Neptun își începe mișcarea retrogradă în Pești;
▪ și tot săptămâna aceasta are loc o Lună plină în Capricorn.

Luni, Soarele intră în semnul Racului, marcând Solistițiul de vară și începutul verii astronomice (în emisfera nordică).
Soarele reprezintă principiul creativității, al realizării de sine, al devenirii celei mai bune versiuni posibile, iar când acesta tranzitează semnul Racului (de acum și până pe 22 iulie), “atenția” noastră se îndreaptă către universul nostru interior, către tot ceea ce ne face să ne simțim protejați și în siguranță. Ne vom preocupa mai mult de împlinirea nevoilor noastre emoționale, de nevoile “copilului interior”, prezent în fiecare dintre noi, indiferent de vârsta la care am ajuns. Vom avea tendința să alegem cu precădere oamenii, situațiile, lucrurile care ne fac să ne simțim “acasă”, după cum vom avea tendința să respingem ceea ce ne face să nu ne simțim confortabil și în largul nostru. Deoarece modul natural de a se manifesta al Racului este prin “acțiune” și “retragere”, perioadele în care vom dori să fim activi și să inițiem tot felul de activități vor fi urmate de perioade în care vom simți nevoia să ne procesăm emoțiile și, implicit, să petrecem timp cu noi înșine, departe de surse care să ne perturbe (pentru a înțelege de ce simțim ceea ce simțim).

Deși ne aflăm încă sub influența careului dintre Saturn și Uranus (despre care am scris aici) și diferite domenii ale vieții noastre se află într-un proces puternic de reorganizare (fapt care ne-a scos și continuă să ne scoată, pe parcursul acestui an, din zona de confort), începutul săptămânii (luni-miercuri) pare a fi destul de liniștit, mai ales raportat la perioada în care ne aflăm (Venus/Neptun, Soare/Jupiter Rx). Vom fi mai încrezători în forțele proprii, mai conectați la ceea ce simțim și, totodată, mai receptivi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru (vom da dovadă de mai multă toleranță și compasiune atât față de noi, cât și față de ceilalți).

Miercuri, Mercur staționează direct în semnul Gemenilor, după aproximativ trei săptămâni în care a fost retrograd. Mercur este “responsabil” cu modul în care gândim și comunicăm (mintea logică, analitică) și, cât acesta a fost retrograd, a avut loc o intensificare a activităților mercuriene: foarte multe informații care au venit către noi, foarte multe discuții, foarte multe idei, gânduri de procesat etc.
Așa cum scriam și în articolul dedicat lui Mercur retrograd, în special dacă nu ne-am ascultat intuiția în această perioadă, dacă nu ne-am întors către noi înșine, astfel încât să filtrăm avalanșa de informații și gânduri cu care am fost bombardați în ultimele săptămâni, probabil că ne-am simțit copleșiți și ne-a fost destul de dificil atunci când a trebuit să alegem ce sau pe cine să credem. În orice caz, având în vedere că acest Mercur retrograd s-a suprapus cu sezonul Eclipselor și cu careul Saturn/Uranus, lucrurile s-au mișcat atât de rapid, iar timpul de răspuns a fost uneori atât de scurt, încât, și dacă ne-am propus să reflectăm mai mult cu privire la ce se întămplă în viața noastră, în unele situații tot a trebuit să facem alegeri sau să luăm decizii “pe loc”.
Ei bine, până pe 7 iulie (cât Mercur se află în perioada de umbră) avem ocazia să implementăm unele dintre concluziile la care am ajuns de la finalul lui mai până în prezent și, de asemenea, să vedem dacă aceste “concluzii” sunt chiar “finale” sau dacă ne-am grăbit și trebuie să le mai ajustăm.

Joi, are loc o Lună plină în Capricorn, care ne invită să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am fost, suntem sau ne dorim să devenim, inclusiv pentru împlinirea nevoilor noastre emoționale (să ne purtăm ca niște adulți și să fim “părinții” copilului nostru interior, așa cum ne-am fi dorit, poate, să fie părinții noștri; Luna este în Capricorn, iar Soarele în Rac). Cu alte cuvinte, să facem tot ce ține de noi pentru a ne atinge obiectivele, pentru a ajunge acolo unde ne dorim, cu maturitate și disciplină, fără a căuta țapi ișpășitori, dar având grijă, totodată, de ceea ce simțim (fără a neglija copilul din noi). Deoarece în aceeași zi are loc și opoziția dintre Venus în Rac și Pluto în Capricorn, acest lucru mi se pare cu atât mai important cu cât putem avea tendița să ne ducem către extreme: fie să ne manifestăm autoritatea asupra celorlalți, să încercăm să îi dominăm, să îi controlăm, să îi manipulăm (inclusiv la nivel de iubire/relații), pentru a obține ce ne dorim, fie să ne lăsăm copleșiți (manipulați, dominați) de comportamente similare, manifestate de către cei cu care interacționăm. Despre Luna plină în Capricorn voi reveni cu detalii în următoarea astro-poveste.

Tot joi, se formează aspectul exact de sextil (relație “ușoară”, armonioasă) între Saturn Rx în Vărsător și Chiron în Berbec (efectele le simțim de la începutul lui iunie și până la începutul lui iulie).
Cu toții avem anumite „răni neînchise”/vulnerabililități (Chiron) care ne dau un sentiment de inadecvare (simțim că nu suntem suficient de buni la x, y sau z, că avem ceva în minus sau în plus care ne face diferiți față de ceilalți, că nu ne găsim locul, că nu ne putem integra etc.), iar cu Chiron în Berbec aceste “răni” au legătură cu capacitatea de a acționa în anumite domenii din viața noastră şi, mai ales, cu incapacitatea de acționa, cu cât de curajoși sau mai puțin curajoşi suntem (pentru că, poate, la un moment dat, cineva sau ceva ne-a blocat acțiunile, ne-a indus ideea că nu suntem „capabili” să acționăm, ne-a ştirbit încrederea în forțele proprii etc ).
Ei bine, relația armonioasă dintre Chiron în Berbec și Saturn Rx în Vărsător ne poate ajuta să devenim mai conștienți de vulnerabilitățile noastre, dar și să privim lucurile dintr-o altă perspectivă, poate cu mai multă maturitate și responsabilitate. Astfel, avem ocazia să facem ceva în direcția respectivă şi să transformăm „punctele sensibile” pe care le avem în niște “daruri”, de care putem beneficia atât noi, cât şi cei din jurul nostru, aflați în situații similare.
Acest tranzit mă duce cu gândul la persoanele cu dizabilități, care prin voință, tenacitate și perseverență, ajung să își depășească limitele și să practice anumite sporturi, reușind astfel să-i încurajeze și să-i motiveze și pe ceilalți. Dacă ele pot, noi de ce nu am putea? Anumite lucruri nu se pot schimba, dar cu siguranță putem schimba modul în care ne raportăm la ele.

Vineri, Neptun staționează retrograd în semnul Peștilor. Ca arhetip, Neptun reprezintă conștientul și inconștientul individual și colectiv, lumea văzută și cea nevăzută (“tot și toate”), Creatorul/Dumnezeu/Sursa, Adevărul absolut, Creația universală. Este credința absolută pe care o avem în ceva ce depășește capacitatea noastră de înțelegere, în ceva ce poate fi intuit, simțit și nu demonstrat sau măsurat. Implicit, tot Neptun reprezintă cele mai înalte idealuri și aspirații pe care le avem.
Neptun ne poate da inspirație, intuiție, încredere, creativitate, compasiune, toleranță dar și (în varianta sa distorsionată) tendința de a ne proiecta idealurile de perfecțiune asupra celorlalți și de a vedea “potențialul” în lucruri și situații (ce ar putea fi și nu ceea ce sunt), “fuga de realitate” (prin tot felul de adicții), spirit de sacrificiu dus la extrem (dintr-o iubire greșit înțeleasă sau o neiubire de sine), pierderea granițelor sănătoase în raport cu ceilalți etc.
Cu Neptun retrograd în Pești (până la începutul lui decembrie) avem ocazia să reevaluăm toate acestea (energia se mută dinspre exterior înspre interior, ca la orice retrogradare), astfel încât să distingem mai bine între “realitate” și “iluzie” (unde am crezut prea mult și unde nu am crezut suficient).

Duminică, Venus intră în Leu, unde va rămâne timp de aproape o lună. Venus reprezintă relația pe care o avem cu noi înșine (iubirea de sine, nevoile și valorile noastre, ce apreciem etc.), precum și modul în care relaționăm cu ceilalți. Cu Venus în Leu vom avea tendința să punem accentul pe noi și nevoile noastre (Leul este centrat pe sine însuși), să ne manifestăm creativitatea, să facem tot felul de lucruri pentru a ne pune în valoare, pentru a străluci și, implicit, pentru a fi văzuți și admirați. Vom căuta să ne trăim viața cu mai multă bucurie și vom fi și mai generoși cu ceilalți, atâta timp cât primim recunoașterea de care avem nevoie. Apropo de acest ultim aspect, să avem în vedere și că putem avea tendința să oferim (în special în relațiile de iubire) ce considerăm noi că ar trebui să oferim și nu neapărat ce au nevoie partenerii noștri să primească.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici.
Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele astro-povești.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 21.06.2021 Soarele intră în Rac (între 21.06-22.07.2021)
▪ 21.06.2021 Venus în Rac în trigon cu Neptun în Pești (între 20-22.06.2021)
▪ 23.06.2021 Mercur staționează direct în Gemeni (a fost retrograd între 30.05-23.06.2021)
▪ 23.06.2021 Soare în Rac în trigon cu Jupiter Rx în Pești (între 22-24.06.2021)
▪ 24.06.2021 Venus în Rac în opoziție cu Pluto Rx în Capricorn (între 23-24.06.2021)
▪ 24.06.2021 Saturn Rx în Vărsător în sextil cu Chiron în Berbec (între 7.06-8.07.2021)
▪ 24.06.2021 Lună plină în Capricorn
▪ 25.06.2021 Neptun staționează retrograd în Pești (va fi retrograd între 25.06-1.12.2021)
▪ 27.06.2021 Venus intră în Leu (între 27.06-22.07.2021)

fb-share-icon0

2 comentarii la „Astrele în perioada 21-27.06.2021.
“Suntem mai mult decât rănile pe care le avem.””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *