Astrele în perioada 1-7.03.2021.
“Cu privirea ațintită înspre viitor.”

Săptămâna aceasta ne aflăm în continuare sub influența întâlnirii dintre Saturn aflat în Vărsător și Uranus din Taur (care a avut loc pe 17 februarie), întâlnire ce se va mai repeta de două ori pe parcursul lui 2021 și care va da tonul acestui an.

Așa cum scriam și în articolul dedicat careului Saturn/Uranus, pe care îl găsiți aici, 2021 este un an de schimbări majore, în care anumite domenii din viața noastră de zi cu zi vor fi “demolate și reconstruite”, astfel încât versiunea finală să reflecte într-o măsură mai mare ceea ce suntem noi ca indivizi, dincolo de influențele primite de la alții (dincolo de condiționările pe care le avem) sau de ceea ce considerăm în prezent ca fiind “zona noastră de confort”. După careul exact din 17 februarie, cei doi jucători de pe bolta cerească au început ușor-ușor să se îndepărteze (dar efectele le simțim în continuare), iar următoarele întâlniri dintre aceștia vor avea loc în iunie și în decembrie, când parte dintre evenimentele care au loc în februarie/începutul lui martie urmează să fie reluate, reevaluate, reanalizate.

Revenind la ce se întâmplă efectiv săptămâna aceasta, la mijlocul săptămânii, miercuri, Venus în Pești va fi în sextil cu Uranus în Taur, ceea ce va aduce un suflu de aer proaspăt în iubire/relații. Uranus ne va ajuta să mai ieșim din monotonie și să avem inspirația necesară pentru a veni cu ceva nou în relațiile pe care le avem (de cuplu, dar nu numai). Nu trebuie să fie ceva ieșit din comun, pur și simplu, putem avea ocazia să ne surprindem plăcut partenerii (sau să fim surprinși de către aceștia), să facem niște gesturi frumoase la care ei nu se așteaptă etc. Mai mult, dincolo de ce putem face pentru alții, în aceste zile putem alege să facem ceva pentru noi înșine, care să ne aducă bucurie, mulțumire, chiar dacă acel ceva nu ne caracterizează în mod obișnuit (Uranus funcționează ca un impuls care ne scoate din amorțeala și rutina zilnică).

Joi, Marte intră în semnul Gemenilor. Marte este instinct, acțiune pură, dorință, iar Gemenii au legătură cu tot ce ține de zona de gândire și comunicare. Până spre finalul lunii aprilie, cât Marte va fi aici, mintea ne va fi “în priză”, vom fi poate mai analitici, mai curioși, mai dornici să învățăm tot felul de lucruri, și, în același timp, să interacționăm cu ceilalți, să socializăm, să schimbăm idei etc.
Deoarece Marte este “un războinic” prin natura sa, avem ocazia să ne susținem cauzele cu mai multă convingere și determinare (chiar și atunci când adevărul nu este neapărat de partea noastră), dar, să nu ignorăm nici faptul că putem intra mai ușor în tot felul de conflicte, în special dacă vedem doar bucățica noastră de realitate/adevăr sau dacă suntem atât de încântați de ce avem noi de zis încât uităm să mai și ascultăm.

Vineri, Mercur (guvernatorul Gemenilor; comunicare/gândire) va fi în conjuncție cu Jupiter (expansiune, optimism, intuiție) în semnul Vărsătorului (decondiționare, libertate, viziune, viitor), ceea ce înseamnă că în a doua parte a săptămânii putem avea tendința să privim cu mai multă încredere situația prezentă și, mai ales, să fim mult mai optimiști cu privire la ce ne poate aduce viitorul. Este o perioadă bună să ne facem planuri și să gândim pe termen mediu spre lung deoarece gândirea noastră va fi una “out of the box”. În același timp, deoarece Jupiter expandează orice atinge, putem să exagerăm mai ușor (să ne supraevaluăm pe noi, pe alții, ce putem face etc.) sau să pierdem din vedere anumite detalii importante. Prin urmare, ideal ar fi să nu respingem niciuna dintre ideile/revelațiile pe care le avem acum, dar să ne concentrăm mai puțin pe punerea lor în practică. Din acest punct de vedere, întâlnirea dintre Mercur și Jupiter este ca o sesiune de brainstorming. 🙂

Deoarece Soarele în Pești va fi în careu cu Nodurile lunii în aceeași zi (Nodul Nord în Gemeni și Nodul Sud în Săgetător), este important să fim ceva mai atenți la informațiile pe care le primim acum deoarece, cu sau fără intenție, acestea pot fi ambigue, confuze și destul de “neancorate în realitate”, iar noi suficient de naivi pentru a le lua ca atare. Putem avea tendința să idealizăm prezentul (așa cum îl percepem acum; NN în Gemeni) sau să fim nostalgici după ceva ce ține de trecut (NS în Săgetător).
Din nou, nu este o zi în care să ne grăbim să luăm decizii “radicale” cu privire la viitor (Mercur/Jupiter), ci mai degrabă una în care să fim flexibili și deschiși către ceea ce vine către noi (Pești): gânduri, informații, oameni, situații etc. Să tratăm totul cu o oarecare lejeritate și, oricât de încântătoare ar fi viziunea noastră cu privire la viitor (Mercur/Jupiter), să avem în vedere că există și posibilitatea ca mai târziu să ne răzgândim sau măcar să vedem lucrurile într-o lumină diferită decât cea de acum.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 3.03.2021 Venus în Pești în sextil cu Uranus în Taur (între 2-4.03.2021)
▪ 4.03.2021 Marte intră în Gemeni (între 4.03.2021-23.04.2021)
▪ 5.03.2021 Mercur în conjuncție cu Jupiter în Vărsător (între 3-6.03.2021)
▪ 5.03.2021 Soare în Pești în careu cu Nodurile lunii (între 4-6.03.2021)

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *