Astrele în perioada 12-18.12.2022
„De la gând și intenție la acțiune.”

Săptămâna aceasta este caracterizată de un mix de inspirație și creativitate, de claritate și spirit practic, dar și de confuzie și vulnerabilitate.

Luni, Soarele în Săgetător va fi în sextil cu Saturn în Vărsător.
▪ Începutul săptămânii este foarte bun pentru a ne ocupa de tot felul de activități sau proiecte în care suntem implicați și, în special, pentru a da o formă concretă unor planuri pe care ni le-am făcut, pentru a trece de la teorie la practică, de la gândurile, ideile sau intențiile pe care le avem la materializarea/ implementarea lor.
▪ Putem veni cu o perspectivă nouă, proaspătă asupra unor situații existente cu care ne confruntăm, care să ne ajute să le îmbunătățim, să le rezolvăm.
▪ Inspirație, intuiție, viziune, dar și spirit practic și ancorare în realitate.
▪ Timp de calitate petrecut alături de persoane pe care le considerăm „pe lungimea noastră de undă”.

Miercuri, Soarele în Săgetător va fi în careu cu Neptun în Pești.
▪ Situațiile pe care le experimentăm pot fi destul de neclare și confuze și, de aceea, dacă avem decizii mai importante de luat, ar fi util să verificăm cu mai multă atenție informațiile pe care le primim, astfel încât să ne asigurăm că înțelegerea noastră asupra faptelor care ne sunt prezentate este una corectă.
▪ Ne putem simți, într-o anumită măsură, mai lipsiți de energie și cu o capacitate de concentrare mai mică decât în mod obișnuit și, implicit, nevoia de somn și odihnă poate fi mai ridicată.
▪ Dacă am idealizat anumite situații sau anumite persoane, acum avem ocazia să ne confruntăm cu realitatea, fapt care să ne dea un ușor sentiment de dezamăgire.
▪ Zi foarte bună pentru activitățile care necesită inspirație, creativitate, pentru odihnă și relaxare, pentru plimbări sau timp petrecut în natură (în măsura în care se poate) sau pentru diferite practici spirituale.

Joi, Mercur în Capricorn va fi în careu cu Chiron Rx în Berbec.
▪ Poate fi o zi mai delicată întrucât ceva din ceea ce spun cei cu care interacționăm sau din acțiunile lor ne poate face să ne simțim inadecvați, vulnerabili sau chiar ne poate răni (cu sau fără intenție din partea lor) și, bineînțeles, același lucru îl putem face și noi. În situația în care ne regăsim în acest scenariu, înainte de a spune sau face ceva ce am putea regreta mai târziu, ar fi bine să ne calmăm puțin, pentru a judeca cât mai limpede situația în care ne aflăm. Altfel, putem reacționa impulsiv, din dorința de a răspunde „cu aceeași monedă” (dacă x spune ceva care mă rănește, voi căuta să îi spun și eu ceva care să îl rănească). Ideea nu e să ne lăsăm jigniți/răniți și să nu ne apărăm, dacă este cazul să o facem, ci doar să nu reacționăm la primul impuls și să vedem dacă avem, într-adevăr, de ce „să ne apărăm” (și asta deoarece există și varianta în care să ne fie atinse niște butoane sensibile, fără ca cei care fac asta acum să știe că pentru noi acele butoane sunt sensibile).
▪ Cu mixul Capricorn/Berbec, situații tensionate pot apărea între noi și persoane pe care să le percepem ca fiind „agresive” (Berbec) și/sau „autoritare” (Capricorn). De exemplu, cineva poate încerca să ne impună să facem ceva sau să nu ne permită să acționăm așa cum ne-am dori.
▪ Deoarece Mercur va retrograda în Capricorn, ceea ce experimentăm acum va fi reluat, într-o formă sau alta, la jumătatea și spre finalul lunii ianuarie (adică acum este doar o primă etapă).

Tot joi, Mercur în Capricorn va fi și în trigon cu Nodul Nord în Taur.
▪ Mai ales în contextul celor menționate mai sus (dar nu numai), acest aspect ne poate ajuta să reflectăm la ceea ce suntem, la cât valorăm, la ce am făcut sau ce nu am făcut (din cele care ni se impută) și să acționăm în consecință. Adică, să ne asumăm responsabilitatea pentru binele nostru și fie să ignorăm atitudinea persoanei care încearcă să ne provoace și să luăm distanță (dacă știm în adâncul sufletului că nu are legătură cu noi atitudinea respectivă și că ar fi o pierdere de vreme să intrăm într-un conflict), fie să luăm atitudine/să răspundem (dacă considerăm că are sens să intervenim și „să ne apărăm”, să ne susținem punctele de vedere etc.).
▪ În altă ordine de idei, acest aspect este foarte bun pentru orice activitate care ne poate crește stima de sine și îmbunătăți relația cu noi înșine (un proces terapeutic, un curs de dezvoltare personală, o carte de psihologie/dezvoltare personală, un documentar din aceeași categorie care să genereze în noi un moment de „aha!” etc.). Orice putem face pentru a fi noi mai bine cu noi este binevenit (important este să facem).
▪ În general, deoarece nodurile lunare au o semnificație karmică, iar Nodul Nord indică direcția de evoluție, atenție acum la oamenii cu care interacționăm/situațiile în care ne aflăm (mai ales dacă sunt oameni/situații noi) și la „mesajele” care ne sunt transmise.

Sâmbătă, Mercur în Capricorn va fi în trigon cu Uranus Rx în Taur.
▪ Deși este weekend, poate fi o zi extrem de productivă, dacă ne propunem asta (orientare către obiective, eficiență, perseverență, determinare, capacitate de concentrare foarte bună, gândire inovativă, soluții noi, neașteptate etc.).
▪ În general, este o zi foarte bună pentru a face diferite schimbări (pentru că focusul va fi mai degrabă pe a îmbunătăți ceva existent, decât pe a face niște schimbări radicale, disruptive).
▪ Ne pot veni tot felul de idei faine cu privire la ceva ce ne preocupă (inclusiv din discuțiile pe care le purtăm cu cei din jur). De altfel, luni și sâmbătă sunt probabil zilele cu cele mai multe momente de ”aha!” din această săptămână, prin urmare, dacă avem ceva de rezolvat, de clarificat, dacă simțim că ne-am împotmolit și nu găsim o soluție, ar putea fi o idee bună să încercăm să reluăm acum topicul respectiv.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share („îmi place”/„distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

Dacă îți dorești să lucrăm împreună, detalii despre ședințele de consiliere astrologică găsești aici.
………………………

Principalele aspecte ale săptămânii (datele când aspectele sunt exacte & perioadele în care acestea sunt active):

▪ 12.12.2022 Soare în Săgetător în sextil cu Saturn în Vărsător (între 11-13.12.2022)
▪ 14.12.2022 Soare în Săgetător în careu cu Neptun în Pești (între 13-15.12.2022)
▪ 15.12.2022 Mercur în Capricorn în careu cu Chiron Rx în Berbec (între 14-16.12.2022)
▪ 15.12.2022 Mercur în Capricorn în trigon cu Nodul Nord în Taur (între 14-16.12.2022)
▪ 17.12.2022 Mercur în Capricorn în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 17-18.12.2022)

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *