Astrele în perioada 5-11.12.2022
„Cod galben de exagerări și reacții impulsive.”

Săptămâna aceasta avem în continuare multă activitate pe semnele mutabile (Gemeni, Săgetător, Pești) și avem și o Lună plină în Gemeni. Ca și săptămâna trecută, sectorul „comunicare/gândire” va fi puternic activat: veștile pot circula cu repeziciune, putem afla tot felul de informații (reale sau mai puțin reale), ne putem angaja în tot felul de discuții (mai constructive sau mai puțin constructive), uneori chiar conflictuale, și putem avea tendința să mergem până-n pânzele albe „pentru adevărurile noastre”.
În acest context, un strop de discernământ în selectarea informațiilor cu care intrăm în contact și un strop de cumpătare atunci când ne exprimăm sunt mai mult decât binevenite. Și, la fel cum scriam și săptămâna trecută, să nu uităm de înțeleapta zicală „tonul face muzica”.

Marți, Mercur aflat pe final de Săgetător va fi în careu cu Jupiter în Pești (aspectul este activ în prima parte a săptămânii).
▪ Avem ocazia să reevaluăm ceva ce credeam a fi adevărat, să-l vedem altfel, dintr-o altă perspectivă, într-o altă lumină. Putem ajunge la concluzia că ceva ce a funcționat la un moment dat pentru noi și-a pierdut sensul, valoarea și că este cazul să mergem mai departe, să căutăm un alt sens, altundeva.
▪ Deoarece Jupiter expandează tot ce atinge, atenție la exagerări, la ce și cum comunicăm și la ce și cum ni se comunică. Putem avea tendința să exagerăm pentru a ne face crezuți, să prezentăm adevăruri trunchiate sau cosmetizate, într-un stil vehement (Mercur în Săgetător), transformându-ne în niște „propăvăduitori” ai convingerilor și adevărurilor noastre, în dorința de a-i atrage și pe alții de partea noastră. Sau ne putem duce către cealaltă extremă, cea a victimizării (careul cu Jupiter în Pești), tot din dorința de a atrage atenția și de a convinge. Sunt două extreme, dar deloc de ignorat.
▪ Dacă ne regăsim în vreunul dintre cele două scenarii, să încercăm să ne oprim puțin și să reflectăm la câteva aspecte: un adevăr, dacă este adevăr, va ajunge acolo unde este nevoie de el și fără zgomot; dacă cineva nu ne crede, nu ne va crede nici dacă țipăm; nu trebuie să convingem pe nimeni de nimic, ne pierdem timpul și energia încercând să facem asta; suntem singurii responsabili de binele nostru, dacă noi nu ieșim din mentalitatea de victimă, nimeni altcineva nu va face asta pentru noi și vom da vina mereu pe alții pentru ceea ce ni se întâmplă.

Miercuri, Mercur intră în Capricorn, unde va rămâne până spre jumătatea lunii februarie. Va petrece atât de mult timp aici deoarece va și retrograda în acest semn zodiacal. Despre Mercur retrograd voi scrie un articol separat.
▪ Cu Mercur în Capricorn vorbim, printre altele, de eficiență în ceea ce privește modul în care ne gestionăm timpul și de un timp utilizat către atingerea unor obiective (oricare ar fi acelea). Timpul este prețios și nu trebuie irosit (Mercur în Capricorn), prin urmare, dacă sunt activități care intră la categoria „altele”, ne va veni mai ușor să le lăsăm deoparte, să le deprioritizăm, adică să nu ne irosim timpul cu ele. Ne vom concentra mai mult atenția pe ce trebuie să facem, decât pe ce ne-ar plăcea să facem (atenție la extenuare, la deprioritizarea odihnei sau relaxării).
▪ Similar, dacă ne raportăm la interacțiunile cu ceilalți, vom prefera, cel mai probabil, să avem mai puține, dar mai de calitate, mai practice, mai eficiente. Altfel spus, de vorbit putem vorbi, dar care este scopul? Pentru că dacă nu există unul, mai bine ne găsim ceva mai bun de făcut.
▪ Atenție la tendința de a ne impune autoritatea, de a domina, de a încerca să deținem cu orice chip controlul sau de a îi judeca pe cei care au opinii diferite de ale noastre.

Joi va avea loc o Lună plină în Gemeni, despre care voi scrie în detaliu într-o astro-poveste dedicată.

Tot joi, Marte retrograd în Gemeni va fi în opoziție cu Soarele din Săgetător, marcând mijlocul perioadei de retrogradare a lui Marte (aspectul Soare/Marte este activ la mijlocul săptămânii, miercuri-vineri).
▪ Despre acest aspect voi povesti și în articolul dedicat momentului de Lună plină, dar ce este important să reținem este activarea sectorului „comunicare/gândire” despre care scriam în introducere.
▪ Deoarece opoziția implică (cel puțin) două părți (noi și x, noi și grupul, noi și societatea etc.), ne putem aștepta la foarte multe interacțiuni, discuții, schimburi de idei în această perioadă.
▪ Totodată, deoarece Marte este implicat în această opoziție, ne putem aștepta ca aceste interacțiuni să se desfășoare într-o manieră destul de impulsivo-agresivă. Agresivitatea este bună și chiar foarte utilă, dar doar dacă trebuie să apărăm ceva sau să ne apărăm de ceva. Prin urmare, dacă ne regăsim în scenariul de a porni „la atac”, este important să facem distincție între cauzele (Soare în Săgetător) pentru care chiar merită să luptăm (Marte Rx în Gemeni) și restul și, mai ales, să ne gândim dacă chiar ne aflăm într-un război cu ceilalți sau reacționăm impulsiv pentru că războiul se află, de fapt, la nivel interior și nu știm să îl gestionăm altfel decât manifestând „agresivitatea” la nivel exterior.
▪ În sens pozitiv, putem avea forța necesară pentru a ne susține ideile, părerile, convingerile (doar să nu uităm că dacă exagerăm cu această forță, în loc să obținem ce ne propunem, îi putem mai degrabă îndepărta/face să ne respingă pe cei pe care am dori, de fapt, să îi atragem de partea noastră).

Vineri, Venus, aflată la final de Săgetător, va fi în careu cu Jupiter în Pești (aspectul este activ în a doua parte a săptămânii).
▪ Atmosfera va fi similară cu cea de la începutul săptămânii (vedeți careul Mercur/Jupiter), dar o vom simți mai mult la nivel de relații (orice fel de relații, nu doar de cuplu).
▪ Putem simți că anumite relații nu mai au sens pentru noi sau, cel puțin, că nu mai au același sens pe care îl aveau cândva (poate am crezut prea mult/prea puțin în oamenii respectivi, poate am investit prea mult/prea puțin în ei) și că ceva trebuie schimbat în modul în care ne raportăm la acele relații.
▪ Din nou, atenție la exegerări, fie că ne simțim foarte dezamăgiți, fie că suntem foarte încântați de cineva, deoarece putem avea tendința să ne raportăm la o variantă idealizată, la cum ne-ar plăcea sau ne-ar fi plăcut să fie persoana respectivă. Dacă imaginea noastră despre aceasta era una idilică, acum ne putem simți dezamăgiți, dacă acum o vedem cu ochelari roz, mai tîrziu s-ar putea ca ochelarii roz să dispară.

Sâmbătă, Venus va intra în Capricorn, unde va rămâne până la începutul lunii ianuarie.
▪ Cu Venus în Capricorn, cuvintele-cheie la nivel de relații (orice fel de relații) sunt asumarea responsabilității, seriozitate, maturitate, disciplină, spirit practic, ancorare în realitate. Cu Venus în Capricorn relațiile se construiesc în timp și cu răbdare, nu vin „de la sine”. Prin urmare, este o perioadă foarte bună pentru a ne gândi la ce fel de relații avem, ce putem construi, ce planuri ne putem face împreună cu partenerii noști, ce obiective noi ne putem seta etc. Dacă relațiile noastre sunt superficiale, dacă nu ne putem baza pe cei de lângă noi, acum s-ar putea să devenim mai conștienți de asta și să începem să ne punem tot felul de întrebări (de exemplu, dacă suntem sau nu în relațiile potrivite).
▪ Ca și în cazul lui Mercur în Capricorn, atenție la manifestările mai puțin plăcute, cum ar fi tendința de a încerca să ne impunem autoritatea unii asupra altora sau de a ne asuma prea multă responsabilitate la nivel de relații (în locul celor care nu vor să și-o asume).
▪ Deoarece cu Venus în Capricorn putem pune accentul prea mult pe ce „trebuie” să facem, să nu uităm și de partea emoțională, care se cere și ea „hrănită”, dacă ne dorim să exista un echilibru în relațiile noastre.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

Dacă îți dorești să lucrăm împreună, detalii despre ședințele de consiliere astrologică găsești aici.
………………………

Principalele aspecte ale săptămânii (datele când aspectele sunt exacte & perioadele în care acestea sunt active):

▪ 6.12.2022 Mercur în Săgetător în careu cu Jupiter în Pești (între 5-7.12.2022)
▪ 7.12.2022 Mercur intră în Capricorn (între 7.12.2022-11.02.2023)
▪ 8.12.2022 Soare în Săgetător în opoziție cu Marte Rx în Gemeni (între 7-9.12.2022)
▪ 8.12.2022 Lună plină în Gemeni (între 7-9.12.2022)
▪ 9.12.2022 Venus în Săgetător în careu cu Jupiter în Pești (între 8-10.12.2022)
▪ 10.12.2022 Venus intră în Capricorn (între 10.12.2022-3.01.2023)

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *