Astrele în perioada 19-25.09.2022.
”Curajul de a spune NU, atunci când este cazul.”

Cu un Mercur retrograd foarte activ și cu Venus la fel de activă, săptămâna aceasta punem în continuare accentul pe interacțiunile pe care le avem unii cu ceilalți, pe relațiile noastre, pe modul în care le transmitem celorlalți ideile, dorințele sau așteptările noastre.

Chiar la începutul săptămânii, luni, Mercur Rx în Balanță va fi în opoziție cu Jupiter Rx în Berbec (aspectul este activ luni-marți).
▪ Mercur este gândirea noastră logică, rațională, iar Jupiter gândirea intuivă. În general, când Mercur este retrograd, așa cum se întâmplă în prezent, putem avea tendința să preluăm și să transmitem foarte multă informație, fără să ne luăm răgăzul necesar pentru a o filtra, pentru a vedea ce are și ce nu are sens pentru noi, care este scopul informației respective, la ce ne ajută, cum și dacă se integrează în viziunea noastră asupra vieții etc. Tocmai de aceea, cu opoziția Mercur/Jupiter este necesar, cu atât mai mult, să luăm o mica pauză de la agitația din jur și să căutăm în noi înșine, făcând apel la intuiție (Jupiter), direcția, sensul, scopul informațiilor cu care intrăm în contact acum sau direcția, sensul, scopul evenimentelor care au loc. Adică, să punem niște filtre, să nu preluăm totul ca atare și să nu ne risipim energia în prea multe direcții.
▪ Deoarece Mercur este retrograd în Balanță, iar Jupiter în Berbec, avem ocazia să devenim mai conștienți de anumite dezechilibre existente la nivel de relații și “să le îndreptăm”, dacă dorim: unde este cazul să ne facem vocea auzită, să fim mai curajoși și mai independenți în interacțiunile cu ceilalți (Berbec) și unde este cazul să luăm în considerare și alte puncte de vedere decât ale noastre (Balanță)? Unde este cazul să vorbim mai mult și unde este cazul să ascultăm mai mult?
▪ În anumite situații putem constata inclusiv că diferite persoane din jurul nostru pot avea tendința să își impună punctele de vedere (Berbec) și că este necesar să facem un pic de efort pentru a nu ne lăsa teritoriul încălcat. În astfel de situații, cel mai mare bine pe care ni-l putem face și pe care îl putem face și altora este să învățăm să (le) spunem “nu”, chiar dacă din dorința de pace și de armonie (specifică lui Mercur în Balanță) tendința poate fi să facem exact contrariul, pentru a evita de fapt orice formă de conflict.
Despre Mercur retrograd am scris în detaliu aici.

În aceeași zi, Soarele în Fecioară va fi în trigon cu Pluto Rx în Capricorn.
▪ În prima parte a săptămânii (în special luni-marți) avem ocazia să rezolvăm tot felul de situații, dacă ne propunem asta, în special dacă ne dorim să îmbunătățim sau “să reparăm” ceva. În acest sens, putem da dovadă de o capacitate de concentrare foarte mare, atenție la detalii, forță de muncă, pereseverență etc., care să ne ajute să ducem la bun sfârșit activitățile în care ne implicăm.

Marți, Venus în Fecioară va fi în trigon cu Uranus Rx în Taur (aspectul este activ luni-miercuri).
▪ Acest aspect favorizează și el tot felul de activități care implică îmbunătățirea sau “repararea” unor situații, prin tot felul de soluții “ingenioase” la care putem apela acum. Aceste idei ne pot veni nouă sau ne pot fi sugerate de către cineva cu care interacționăm, prin urmare, dacă avem nevoie de un sfat sau de o formă de ajutor, să nu ezităm să le cerem.
▪ La nivel de relații (orice fel de relații) putem avea tot felul de insight-uri, care să ne ajute să îmbunătățim ceva în dinamica acelor relații, bineînțeles, dacă și partenerii noștri sunt dispuși să lucreze în direcția respectivă. În situația în care ceva nu funcționează și constatăm că nu avem cu cine colabora pentru a rezolva acel ceva și mai ales dacă avem un istoric în această privință (n situații în care ne-am asumat doar noi responsabilitatea pentru binele acelei relații), putem simți că “s-a umplut paharul” și că ceea ce am tot tolerat până acum nu mai putem tolera (orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi).

Vineri, Soarele va părăsi semnul Fecioarei și va intra în Balanță (semnul care guvernează relațiile noastre, nevoile și așteptările noastre în materie de relații), unde va rămâne până pe 23 octombrie.

Tot vineri, Soarele îl va întâlni pe Mercur retrograd în Balanță (conjuncție), care în aceeași zi va reveni în Fecioară (va trece în mișcare retrogradă din Balanță înapoi în Fecioară, unde va staționa pe 2 octombrie).

Conjuncția Soare/Mercur Rx în Balanță va aduce în prim plan sectorul relațiilor noastre: cum interacționăm unii cu ceilalți, cât de echilibrate (sau nu) sunt relațiile noastre, dacă obișnuim să oferim prea mult sau prea puțin, dacă suntem buni comunicatori/ascultători etc.
▪ Dinamica “obișnuită” în relațiile noaste poate deveni acum cât se poate de evidentă, oferindu-ne ocazia (dacă dorim) să facem ajustările necesare pentru a avea relații mai armonioase și mai echilibrate. Așa cum scriam mai sus, dacă ar fi să ne raportăm la extreme, pentru unii asta poate să însemne să învețe să spună “nu” atunci când e cazul, pentru alții să conștientizeze că nu se învârte totul în jurul lor și că pentru a primi trebuie să învețe să și ofere.

Începând cu vineri, odată cu revenirea lui Mercur Rx din nou în Fecioară, ne va veni poate mai ușor să analizăm lucrurile la rece și să facem aceste ajustări. Și asta deoarece Fecioară este un semn de tranziție între focusul pe noi (Leu) și focusul pe ceilalți (Balanță). Cu alte cuvinte, ca să putem avea relații sănătoase, funcționale cu ceilalți (Balanță), este necesar să ne iubim și să ne respectăm suficient de mult (Leu), încât să nu tolerăm orice și oricum, să nu ne sacrificăm etc. În același timp, dacă intrăm în relații cu un orgoliu exacerbat (Leu), putem considera că totul ni se cuvine (Leu) în raport cu ceilalți (Balanță). Tocmai de aceea, energia Fecioarei ne va ajuta să analizăm cum ne raportăm la propria persoană și la restul și, în funcție de concluziile la care ajungem, să vedem ce avem de lucrat.

Totuși, având în vedere că sâmbătă Venus în Fecioară va fi în opoziție cu Neptun Rx în Pești (aspectul este activ întregul weekend), ar putea fi util să nu ne grăbim să tragem concluzii în această perioadă și, mai ales, să nu ne grăbim cu implementarea lor. Să fim receptivi la ce se întâmplă acum (având în vedere și cele menționate mai sus), să îmbrățișăm ceea ce simțim (“să nu ne luăm foarte în serios”, dar nici să nu ne judecăm pentru ceea ce simțim), adică să lăsăm lucrurile “să curgă” (în stil neptunian) și să luăm decizii atunci când atmosfera este caracterizată de mai multă claritate.
▪ Asta deoarece putem avea tendința, pornind de la ce se întâmplă în relațiile noastre (orice fel de relații), să ne ducem către extreme: să vedem lucurile mult mai frumoase decât sunt în realitate, să le idealizăm, să le prezentăm sau să ni se prezinte frumos colorate sau, la polul opus, să le vedem în culori mult mai întunecate decât poate sunt (mai ales dacă le-am idealizat în trecut) și, ca atare, să ne simțim foarte dezamăgiți.
▪ Mai ales dacă ceva nu funcționează așa cum ne-am fi dorit sau ne-am fi așteptat la nivel de relații, putem avea tendința să ne judecăm foarte aspru, să considerăm că este “doar vina noastră” sau să continuăm “să ne sacrificăm” pentru a atinge un ideal de perfecțiune imposibil de atins.
▪ În sens pozitiv, poate fi o perioadă în care să ne vină mult mai ușor să lăsăm puțin mintea logică, rațională deoparte și să ne relaxăm mai mult, în loc să ne tot străduim să facem ceva anume, să reparăm sau să rezolvăm diverse (putem simți, oricum, că nici nu avem suficientă energie pentru a face prea multe lucruri). Adică, pur și simplu să fim, dincolo de fapte și cuvinte. Ca să îl parafrazez puțin pe Steven Forrest referitor la Neptun și relații, care sunt oamenii din viața noastră lângă care putem sta pur și simplu în tăcere și lângă care, totuși, sa ne simțim perfect înțeleși?

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

Dacă îți dorești să lucrăm împreună, detalii despre ședințele de consiliere astrologică găsești aici.
………………………

Principalele aspecte ale săptămânii (datele când aspectele sunt exacte & perioadele în care acestea sunt active):

▪ 19.09.2022 Mercur Rx în Balanță în opoziție cu Jupiter Rx în Berbec (între 17-20.09.2022)
▪ 19.09.2022 Soare în Fecioară în trigon cu Pluto Rx în Capricorn (între 18-20.09.2022)
▪ 20.09.2022 Venus în Fecioară în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 19-21.09.2022)
▪ 23.09.2022 Soarele intră în Balanță (între 23.09-23.10.2022)
▪ 23.09.2022 Soare în conjuncție cu Mercur Rx în Balanță (între 22-23.09.2022)
▪ 23.09.2022 Mercur Rx reintră în Fecioară (între 23.09-11.10.2022)
▪ 24.09.2022 Venus în Fecioară în opoziție cu Neptun Rx în Pești (între 23-25.09.2022)

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *