Așa cum scriam și în analiza săptămânii anterioare, finalul lunii iulie și începutul lunii august, când au loc conjuncțiile dintre Uranus, Marte și Nodul Nord în Taur, reprezintă una dintre perioadele cele mai tensionate și imprevizibile de anul acesta. Dar, deja ați început să simțiți asta, probabil, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Conjuncțiile dintre Uranus, Marte și Nodul Nord în Taur 31 iulie – 2 august 2022
Aspectele sunt exacte între 31 iulie si 2 august, dar efectele “le simțim” încă de la mijlocul lunii iulie și până spre jumătatea lunii august.
Datele exacte când acestea se produc sunt:
▪ Duminică, pe 31 iulie – conjuncția exactă dintre Uranus și Nodul Nord în Taur
▪ Luni, pe 1 august – conjuncția dintre Marte și Nodul Nord în Taur
▪ Marți, pe 2 august – conjuncția dintre Marte și Uranus în Taur.
Ce reprezintă fiecare dintre arhetipurile implicate în aceste conjuncții:
▪ Taurul reprezintă modul în care ne raportăm la propria persoană, relația pe care o avem cu noi înșine (stima de sine/respectul), instinctul nostru de supraviețuire (la propriu și la figurat), nevoile noastre (inclusiv nevoia de siguranță și stabilitate), resursele noastre (orice fel de resurse, nu doar materiale; abilități, talente), valorile pe care le avem, ce apreciem în viață.
▪ Nodul Nord în Taur (implicat în producerea eclipselor și care ne indică “direcția de evoluție” anul acesta) este o invitație către a ne axa mai mult pe noi înșine, pe ce putem face noi singuri pentru binele nostru (emoțional, material sau de orice altă natură) și mai puțin pe ceea ce putem primi de la ceilalți (Nodul Sud în Scorpion).
▪ Marte este instinct, acțiune, forță, curaj și, în variantele sale distorsionate de manifestare, agresivitate, violență. Marte în Taur reprezintă acțiunile noastre în direcția obținerii celor de mai sus (stabilitate, siguranță, resurse, lucruri pe care le apreciem etc.), dar, atunci când formează aspecte tensionate, poate reprezenta și evenimente din exterior care ne pot activa “instinctul de supraviețuire” (nevoia de a lupta pentru siguranță, stabilitate, resurse, valorile noastre, atunci când le simțim amenințate).
▪ Uranus reprezintă nevoia noastră de individualizare, de exprimare a felului nostru unic, specific, autentic de a fi și, implicit, eliberarea de acele modele mentale, emoționale, comportamentale, „preluate” din familie și din societate, de unde și spiritul de revoltă sau nevoia de libertate. Este asociat cu ideea de progres, de modernizare, de revoluționare a unor aspecte ale realității/societății (spirit vizionar, gândire inovativă, flash-urile de inspirație, ideile “geniale”). Reprezintă și timpul non-liniar (“memoria de lungă durată”) sau “inconștientul individual”, adică accesarea unor informații care țin de trecut (din alte vieți, din viața intrauterină, din viața aceasta, dar care au fost reprimate) sau de viitor (prin intuiție, flash-uri de inspirație, insight-uri/revelații). Când formează aspecte tensionate, poate indica și un potențial de traumă (evenimente șocante cu impact pe termen lung).
Uranus în Taur (tranzit care durează 7-8 ani) implică o schimbare radicală a modului în care ne raportăm la tot ce ține de energia Taurului: siguranță, nevoi de bază, resurse, valori etc. Gândiți-vă la schimbările majore care au avut loc în 2021, odată cu cele trei careuri dintre Saturn în Vărsător și Uranus în Taur (despre care am tot scris anul trecut) și care au dus la reconfigurarea anumitor domenii din viața noastră (un al patrulea careu va mai avea loc și în această toamnă, prin urmare energia respectivă rămâne activă și anul acesta).
Câteva exemple de posibile manifestări asociate cu Uranus/Marte/Nodul Nord în Taur:
▪ Având în vedere natura tuturor arhetipurilor implicate în această conjuncție, ne putem aștepta, în primul rând, la o activare a instinctului nostru de supraviețuire, la propriu sau la figurat. De ce avem nevoie, cu adevărat, pentru a ne simți în siguranță (emoțional sau material) și ce este necesar să facem pentru a ajunge acolo? Care sunt nevoile noastre “de bază” (dincolo de hrană și adăpost, deși în anumite cazuri, putem vorbi și de acestea) și cum ni le putem împlini? În contextul tuturor schimbărilor care au loc, pe ce ne mai putem baza (ca resurse)? Taurul vorbește despre simplitate, prin urmare, în situația în care (poate) nu mai avem la dispoziție toate lucrurile/resursele cu care eram obișnuiți, ce schimbări sunt necesare pentru a ne adapta? Dacă nu mai avem jobul x, relația y sau orice altceva care ne dădea siguranță, cum ne putem reorienta “pentru a putea supraviețui”?
▪ Apropo de modul în care ne raportăm la propria persoană, acest mod (oricare ar fi acela) se poate schimba radical în această perioadă. Poate o bună perioadă de timp sau chiar “o viață întreagă” ne-am văzut fiind într-un anumit fel (având o anumită profesie, un anumit tipar relațional, anumite nevoi, dorințe, aspirații), iar acum realizăm că, de fapt, acel fel de a fi nu mai are sens pentru noi și simțim nevoia să explorăm cu totul altceva. În anumite situații, “revelațiile” de tipul acesta pot veni ca urmare a unor evenimente din exterior, adică să fim puși în situația de a ne reinventa sau de o lua de la capăt în anumite domenii de viață (chiar dacă nu ne doream noi schimbările respective).
▪ Despre nevoile pe care le avem și, implicit, despre resursele necesare pentru împlinirea acelor nevoi am scris puțin și mai sus. Realitatea este că putem trăi cu mult mai puțin decât am fost învățați în societățile bazate pe consumerism din care facem parte. Cheltuim mult, pe lucruri de care nu avem neapărat nevoie și avem tendința de a confunda binele cu bunăstarea materială sau financiară. Este perfect normal să ne dorim să avem bani, bunuri etc. și să prosperăm la acest capitol, ideea este să depunem aceeași energie și la nivel interior, să ne preocupăm și de alte tipuri de nevoi, cum ar fi cele de natură emoțională, intelectuală sau spirituală. Deoarece, chiar și atunci când realitatea noastră exterioară “se zguduie”, ceea ce am devenit/suntem prin cultivarea acelor nevoi nu ne poate lua nimeni. Altfel spus, resursele noastre interioare (abilitățile, talentele, puterea interioară, cunoașterea etc.) ne pot ajuta să dobândim ulterior noi resurse exterioare, dacă este cazul.
Cu Uranus, Marte și Nodul Nord în Taur putem avea tot felul de insight-uri cu privire la noi mijloace prin care să ne sporim resursele (în general), după cum putem fi puși în situația de a fi nevoiți să (re)învățăm să trăim și cu mai puțin sau să căutăm noi mijloace prin care să ne asigurăm existența, dacă resursele pe care le aveam nu mai sunt disponibile.
▪ Indiferent că vorbim de bani, bunuri, talente, abilități, lucrurile care contează cu adevărat pentru noi în viață (tot ce ține de energia Taurului), putem avea astfel de insight-uri, momente de aha, revelații, vise etc., care să ne ajute să începem sau să încheiem anumite capitole din viața noastră.
▪ În același timp, în anumite cazuri (izolate), mixul Marte/Uranus poate fi extrem de impulsiv, agresiv, șocant și cu un impact emoțional (și nu numai) destul de puternic, în sensul că evenimentele care au loc ne pot afecta exact domeniile de viață care ne dau siguranță și stabilitate (sănătate, relații, job, bani etc.) și ne putem simți ca și cum trebuie să luptăm „pentru însăși viața noastră”.
▪ Cu Nodul Nord acolo, evenimentele respective au un caracter karmic destul de pronunțat, ceea ce înseamnă că nu sunt atât de în controlul nostru pe cât ne-am dori să credem. Dar, avem liber arbitru, în ideea că depinde de noi cum acționăm în această perioadă și cum răspundem/reacționăm la ce se întâmplă în jurul nostru.
▪ Fiind o perioadă cu risc crescut de accidente, să nu ne asumăm riscuri inutile, să evităm să ne punem sănătatea sau viața în pericol, să evităm să practicăm sporturi extreme sau să conducem cu viteză etc. (nu că în alte dăți ar fi indicat, dar acum cu atât mai puțin), să fim mai atenți la tot ce implică foc, electricitate etc. În ceea ce privește intervențiile chirurgicale, dacă nu sunt urgențe, ar fi o variantă să optăm pentru o altă perioadă (mai liniștită și mai puțin agresivă/imprevizibilă).
▪ Având în vedere că aceste conjuncții au loc în semnul Taurului (semn de pământ), pot avea loc inclusiv cutremure, alunecări de teren, incendii etc.
Tot în prima parte a săptămânii, Venus în Rac va fi în sextil (aspect armonios) cu Nodul Nord, Uranus și Marte în Taur, iar Venus este chiar guvernatoarea Taurului, ceea ce poate însemna, că (dincolo de evenimentele mai disruptive care pot avea loc zilele acestea), începuturile, încheierile, insigt-urile pe care le avem etc. ne pot ajuta (chiar dacă pe moment poate nu realizăm asta din cauza “haosului” și a situațiilor neașteptate cu care ne confruntăm) să ne îndreptăm către niște direcții noi, care să ne aducă, pe termen mai lung, mai multă împlinire sufletească (orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi).
Cum ne impactează la nivel individual conjuncțiile în Taur:
▪ La sfârșitul articolului găsiți câteva cuvinte-cheie cu privire la domeniile impactate de Uranus, Marte și NN în Taur pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile pentru Ascendent (dacă îl cunoașteți) și apoi cele despre Soare („zodie”).
Alte evenimente care au loc săptămâna aceasta:
Tot în prima parte a săptămânii (aspectul exact este luni), Soarele în Leu va fi în trigon cu Jupiter Rx în Berbec. Despre acest aspect am discutat în analiza momentului de Lună nouă în Leu din 28 iulie, pe care o gasiți aici.
Joi, Mercur părăsește semnul Leului și intră în Fecioară, unde va rămâne până pe 28 august.
▪ Cu Mercur în Fecioară vom fi mai analitici, mai practici, mai ancorați în realitate și mai orientați către obtinerea de rezultate.
▪ Este o perioadă excelentă pentru a identifica diferite aspecte din viața noastră care nu funcționează așa cum ne-am dori și pentru a trece la îmbunătățirea/repararea lor.
▪ Să reținem, însă, că perfecțiunea este un proces, nu o destinație și să evităm tendința de a vedea doar ce nu funcționează (la noi sau la restul) și procrastinarea care poate să apară atunci când ne lăsăm copleșiți de câte avem de făcut (când vedem câte nu funcționează).
▪ Este o perioadă bună pentru a analiza “la rece” evenimentele care au avut loc la finalul lunii iulie/începutul lunii august (odată cu tripla conjuncție în Taur) și pentru a vedea ce e de făcut de acum încolo.
Duminică, Marte în Taur va fi în careu cu Saturn Rx în Vărsător.
▪ Anul trecut am avut trei careuri între Saturn în Vărsător și Uranus în Taur (în toamnă vom mai avea încă unul, ultimul), iar Saturn continuă să rămână în careu cu axa nodurilor lunare (pe Taur/Scorpion), ceea ce a contribuit la reconfigurarea, restructurarea anumitor domenii de viață pentru fiecare dintre noi (în special cele care stau sub semnul Vărsătorului și al Taurului). Procesul început în 2021 continuă, așadar, și în 2022, ceea ce înseamnă că temele cu care ne confruntăm acum (cu Marte în careu cu Saturn) nu sunt noi, ci unele cu care ne-am tot confruntat de o bună bucată de timp încoace.
▪ Marte este acțiune, forță, impuls, iar Saturn reprezintă maturitate, responsabilitate, limitări și restricții.
Mixul Marte/Saturn este despre acțiunile pe care le putem întreprinde astfel încât să putem rezolva anumite probleme pe care le avem sau situații care ne nemulțumesc, dar nu orice fel de acțiuni (impulsive sau haotice), ci unele strategice, bine gândite, asumate (Saturn), pentru că altfel ne putem simți frustrați/iritați că nu obținem rezultatele dorite (Marte). Iar asta presupune inclusiv să știm să ne oprim când o ușă pare că se închide (dacă am tot bătut acolo în zadar) și să căutăm o alta (să ne regrupăm forțele, să avem răbdare, să perseverăm, dar cu o altă strategie etc.).
Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei
Detalii despre ședințele de consiliere astrologică găsești aici.
………………………
Principalele aspecte ale săptămânii (datele când aspectele sunt exacte & perioadele în care acestea sunt active):
▪ 31.07.2022 Uranus în conjuncție cu Nodul Nord în Taur (între 27.07-11.08.2022)
▪ 1.08.2022 Soare în Leu în trigon cu Jupiter retrograd în Berbec (între 31.07-2.08.2022)
▪ 1.08.2022 Marte în conjuncție cu Nodul Nord în Taur (între 31.07-3.08.2022)
▪ 2.08.2022 Marte în conjuncție cu Uranus (între 31.07-3.08.2022)
▪ 2.08.2022 Venus în Rac în sextil cu Nodul Nord în Taur (între 1-3.08.2022)
▪ 2.08.2022 Venus în Rac în sextil cu Uranus în Taur (între 1-3.08.2022)
▪ 3.08.2022 Venus în Rac în sextil cu Marte în Taur (între 1-4.08.2022)
▪ 4.08.2022 Mercur intră în Fecioară (între 4-26.08.2022)
▪ 7.08.2022 Marte în Taur în careu cu Saturn Rx în Vărsător (între 6-9.08.2022)
………………………
Berbec (2) – stima și iubirea de sine; auto-suficiența (din punct de vedere emoțional, material), „instinctul de supraviețuire”: bunuri, valori, resurse materiale (inclusiv banii), emoționale, spirituale; decizia de a cumpăra/vinde;
Taur (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care reacționați instinctiv, în care vă manifestați și vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stil de viață etc.);
Gemeni (12) – transcenderea granițelor realității; relația cu Divinitatea; înclinația către spiritualitate (practici spirituale, meditație, yoga, respirație etc.); timp petrecut în izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient: vise, revelații; protecție divină; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur; fugă de realitate, idealizarea realității, sacrificiu de sine, victimizare;
Rac (11) – nevoia de exprimare a individualității; obiectivitate, detașare; relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; gânduri cu privire la viitor/planuri;
Leu (10) – cariera, profesia, reputația profesională; statutul social, imaginea publică; misiunea în viață; relația cu societatea din care faceți parte, cu familia de origine (cu tatăl/părintele mai “autoritar”);
Fecioară (9) – sistemul de credințe; adevăruri personale/universale; idealuri; cunoaştere, educație; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Balanță (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relații de cuplu; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; transformări la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Scorpion (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Săgetator (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; serviciile făcute altora, nevoia de a fi util, de a ajuta; utilizarea discernământului;
Capricorn (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, flirturi; relația cu copiii; fertilitate;
Varsător (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; locuință (decizia de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova, de a face amenajări etc.);
Pești (3) – comunicare şi gândire (modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur); curiozitatea, dorința de a învăța lucruri noi, cursuri, studii; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; utilizarea mediului online; comerț, vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații/vecinii