Astrele în perioada 14-20.03.2022.
”Relații tensionate și situații imprevizibile la final de săptămână.”

Începem săptămâna sub influența conjuncției Soare/Neptun, care a avut loc în weekend (duminică, pe 13 martie) și despre care am scris în analiza săptămânii trecute, pe care o găsiți aici.
▪ Foarte pe scurt, poate fi o perioadă foarte bună pentru activități care presupun creativitate, spirit artistic, imaginație, sensibilitate și mai puțin pentru activități unde avem nevoie de o capacitate foarte bună de analiză sau de atenție la detalii.
▪ De asemenea, putem avea tendința de a ne duce către extreme, de a vedea doar jumătatea plină a paharului (de a idealiza realitatea și de a ignora detaliile care nu ne plac sau care nu corespund acelei versiuni ideale pe care ne-o dorim) sau, la polul opus, de a vedea doar jumătatea goală și de ne simți copleșiți de evenimentele care au loc în exterior. În acest context, apelul la un strop de logică și de rațiune, precum și utilizarea discernământului și bazarea pe faptele concrete care au loc (Fecioara ca semn de polaritate pentru Pești) pot fi binevenite și ne pot ajuta să evităm “fuga de realitate” sau idealizarea acesteia (adică extremele despre care scriam mai sus).

Tot în prima parte a săptămânii (aspectul exact este marți), Soarele în Pești va fi în relații armonioase (de sextil, respectiv de trigon) cu Nodul Nord în Taur și cu Nodul Sud în Scorpion, ceea ce ne va ajuta “să ne mai ancorăm în realitate”, să dăm o formă concretă anumitor vise sau dorințe pe care le avem sau să primim o formă de ajutor în această direcție.
▪ Este o perioadă foarte bună pentru a face lucruri care să ne sporească încrederea în forțele proprii (stima/iubirea de sine/Nodul Nord în Taur), precum și pentru a îmbunătăți anumite situații legate de relațiile noastre de cuplu (Nodul Sud în Scorpion). Această îmbunătățire se poate referi, de exemplu, la a lua decizia, împreună cu partenerii noștri, de a repara anumite lucruri care nu funcționează în relație sau, pur și simplu, de a accepta că anumite situații nu pot fi schimbate și de a nu le mai lăsa să ne afecteze în viitor (de a hotărî să mergem mai departe, singuri sau împreună).

Joi, cu sextilul Mercur/Uranus, ne pot veni tot felul de idei care să ne ajute să vedem diferite situații din viața noastră dintr-o altă perspectivă.
▪ Putem găsi singuri soluții neașteptate pentru situațiile pe care le avem de rezolvat sau aceste soluții pot reieși din discuțiile pe care le avem în această perioadă.
▪ Putem avea tot felul de idei care să ne ajute să ne transformăm anumite dorințe în realitate (atâta timp cât suntem receptivi și nu le respingem pentru că ni se par “neobișnuite” sau chiar excentrice).
▪ În altă ordine de idei, pot apărea proiecte noi de care să fie necesar să ne ocupăm, interacțiunile cu ceilalți pot fi mai numeroase decât în mod obișnuit, iar unele dintre veștile pe care le primim ne pot lua prin surprindere.

Vineri are loc o Lună plină în Fecioară, dar despre aceasta voi scrie în astro-povestea următoare.

Tot vineri, în aceeași zi cu Luna plină, are loc și sextilul Soare/Pluto.
▪ Putem discerne mai ușor între vise, speranțe și iluzii și ceea ce este real, adevărat, concret, dincolo de suprafață, între visele care sunt doar vise și acelea pentru care chiar merită să luptăm.
▪ Putem avea o forță și o determinare incredibile pentru a transforma anumite idealuri pe care le avem în ceva concret.
▪ Avem ocazia să conștientizăm anumite părți mai puțin plăcute pe care le avem (frici, obsesii, răni mai vechi) și să luăm decizia să facem ceva în privința asta, să încercăm să le ameliorăm, atât cât putem, sau chiar să cerem ajutorul cuiva de specialitate, dacă este cazul.
▪ Relația cu anumite persoane cu autoritate din viața noastră (părinți, șefi, reprezentanți ai unor instituții) poate decurge mai lin, putem găsi o punte de legătură între noi și aceștia.
▪ Ne poate veni mai ușor să ne exprimăm puterea personală, nu cu forța, ci cu calm și cu blândețe, poate prin exemplul pe care îl oferim celor din jur, poate ajutându-i pe cei aflați în nevoie (folosirea puterii personale în scopul unui bine colectiv).

În comparație cu prima parte a săptămânii, în weekend pot avea loc tot felul de evenimente care să ne scoată destul de tare din zona de confort, în special în ceea ce privește relațiile noastre (dar nu numai).
▪ Vineri, cu sextilul Venus/Chiron putem deveni mai conștienți de anumite vulnerabilități pe care le avem la nivel de relații (orice fel de relații, nu doar de cuplu) și, în sens pozitiv, avem ocazia să transformăm ceva la acest capitol, singuri sau ajutați de partenerii noștri.
▪ Dacă simțim că suntem unde trebuie, careul Venus/Uranus (care este exact sâmbătă) va reflecta în noi necesitatea de a face niște schimbări importante, care să contribuie la îmbunătățirea relației. Dar, dacă nu, discuțiile pe care le avem pot duce, în anumite cazuri, chiar la o ruptură.
▪ Cu Venus/Uranus nevoia de a ne exprima libertatea la nivel de relații poate fi destul de puternică, prin urmare, orice încercare de îngrădire a libertății poate fi destul de rapid taxată (sau orice gest pe care îl percepem astfel). Evident, noi putem proceda astfel, după cum și partenerii noștri pot avea un comportament similar. Ruptura despre care scriam mai sus, dacă este cazul să se producă, nu va apărea, totuși, din senin, ci mai degrabă dacă simțim că “s-a umplut paharul”.
▪ Deoarece evenimentele din acest weekend au această notă puternică de imprevizibil, nu este cea mai bună perioadă pentru a ne face planuri “fixe”. Cu cât suntem mai flexibili și cu cât ne adaptăm mai rapid la schimbările care au loc, cu atât vom putea gestiona mai ușor situațiile respective.
▪ În situația în care dorim să luăm o decizie radicală, poate nu ar strica să mai așteptăm puțin, să ne calmăm și să ne asigurăm că este ceea ce ne dorim cu adevărat (și nu doar un impuls de moment).

Duminică, Soarele intră în Berbec, marcând echinocțiul de primăvară.
La această dată sărbătorim începutul anului astrologic, care urmează succesiunea anotimpurilor și începe cu echinocțiul de primăvară (când Soarele se află în Berbec) și se încheie iarna (cu Soarele aflat în semnul Peștilor). Intrarea Soarelui în Berbec va corespunde unui plus de energie, dorinței de a acționa, de a încerca lucruri noi, de a experimenta.
De echinocțiul de primăvară sărbătorim și Ziua Internațională a Astrologiei. La mulți ani nouă!

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze și Astro Talk”, realizată de Patricia Höppner.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 15.03.2022 Soare în Pești în sextil cu Nodul Nord în Taur și în trigon cu Nodul Sud în Scorpion (între 14-16.03.2022)
▪ 17.03.2022 Mercur în Pești în sextil cu Uranus în Taur (între 16-18.03.2022)
▪ 18.03.2022 Lună plină în Fecioară
▪ 18.03.2022 Venus în Vărsător în sextil cu Chiron în Berbec (între 17-19.03.2022)
▪ 18.03.2022 Soare în Pești în sextil cu Pluto în Capricorn (între 17-19.03.2022)
▪ 19.03.2022 Venus în Vărsător în careu cu Uranus în Taur (între 18-20.03.2022)
▪ 20.03.2022 Soarele intră în Berbec (între 20.03-20.04.2022)

fb-share-icon0

2 comentarii la „Astrele în perioada 14-20.03.2022.
”Relații tensionate și situații imprevizibile la final de săptămână.””

Dă-i un răspuns lui Kikiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *