Astrele în perioada 15-21.11.2021.
“Nu este o rușine să mă simt vulnerabil. Cod galben de intensitate emoțională.”

Așa cum scriam și în analiza săptămânii trecute (pe care vă recomand să o citiți, dacă nu ați făcut-o deja, pentru a înțelege mai bine contextul în care ne aflăm), și săptămâna acesta este una destul de agitată, plină de imprevizibil și destul de intensă emoțional.

Săptămâna aceasta rămâne activ careul în T (două careuri și o opoziție), format din opoziția Marte/Uranus (exactă la mijlocul săptămânii), împreună cu careurile Mercur, Marte/Saturn (exacte săptămâna trecută), respectiv careul Saturn/Uranus (în curs de formare; al treilea aspect exact de anul acesta se formează în decembrie). În plus, am intrat în sezonul eclipselor (are loc prima eclipsă pe axa Taur/Scorpion).

Foarte multe schimbări au loc în această perioadă (unele pe care le inițiem noi, pentru că “nu mai putem așa”, altele pe care suntem nevoiți să le gestionăm, pentru că pur și simplu se întâmplă, cu sau fără voia noastră), fapt care ne poate scoate destul de puternic din zona de confort. Schimbările sunt necesare, pentru că în absența lor nu există creștere și evoluție, dar atunci când se întâmplă “dintr-odată”, fără a avea timp să le procesăm sau când sunt impactate zone din viața noastră care ne dau un sentiment de siguranță și stabilitate, este necesar să le abordăm cu mai multă atenție. Nu putem controla anumite evenimente din realitatea exterioară care nu țin de noi, dar putem alege cum ne comportăm noi cu restul și, mai ales, cu noi înșine.

Luni, cu careul Venus în Capricorn/Chiron în Berbec, poate apărea un conflict între ceea ce trebuie să facem (obligațiile pe care le avem) și ceea ce ne dorim noi să facem. Acest conflict se poate manifesta la nivel interior (“nu vreau să fac x, dar mă simt obligat/forțat să fac”) sau exterior (între noi și anumite persoane “cu autoritate”: părinți, șefi, reprezentanți ai unor instituții, poate chiar parteneri (“mă deranjează că nu îmi este recunoscută autoritatea /nu mă simt respectat pentru ceea ce fac/ ceilalți încearcă să își impună autoritatea asupra mea”). Anumite discuții/relații cu ceilalți ne pot face să ne simțim destul de vulnerabili, ne pot atinge puncte sensibile și putem reacționa pe măsură, prin urmare, atenție la ce și, mai ales, cum comunicăm (cuvintele pot fi tăioase, dureroase).

În prima parte a săptămânii (până miercuri inclusiv), Soarele în Scorpion va fi în careu cu Jupiter în Vărsător și în sextil cu Pluto în Capricorn.
▪ De data aceasta conflictul îl putem resimți între atașamentele puternice (Scorpion) pe care le avem (față de oameni, lucruri, situații, un anumit mod de gândi, un sistem de credințe etc.) și nevoia de libertate, de exprimare a propriei individualități (Vărsător). De exemplu, la nivel de relații de cuplu (Scorpion) nevoia de a ne exprima și manifesta liber (Vărsător) poate să nu fie foarte bine primită de către partenerii noștri, după cum noi putem să nu fim foarte încântați de nevoia lor de libertate (de deciziile, comportamentele lor).
▪ Dacă la baza relațiilor respective există o prietenie puternică și respect pentru individualitatea fiecăruia dintre cei doi parteneri (inclusiv pentru diferențele inerente), vom putea gestiona lucrurile cu maturitate (Soare/Pluto), iar relațiile respective pot deveni chiar mai puternice (pentru că ne vom simți înțeleși și nu vom avea sentimentul că suntem ținuți “din scurt”, încorsetați, limitați etc.). În schimb, acolo unde există codependență (gelozie, posesivitate), lucrurile pot degenera, iar nevoia noastră de libertate poate stârni în partenerii noștri frica de a fi trădați, abandonați (sau invers).
▪ Indiferent de scenariul în care ne aflăm, comunicarea va juca un rol important (care ne sunt intențiile, de ce vrem să acționăm în felul x, y sau z) și ne poate ajuta să rezolvăm eventualele probleme care pot apărea, după cum absența comunicării le poate adânci și mai mult.

Miercuri are loc opoziția exactă între Marte în Scorpion și Uranus în Taur, dar efectele le simțim pe parcursul întregii săptămâni (se activează careul în T despre care scriam în introducere). Este un aspect puternic, tensionat, cu manifestări în realitatea exterioară (evenimentele concrete care au loc), dar, ce mi se pare cel mai important, pe care îl putem simți foarte puternic la nivel interior.
▪ Marte în Scorpion este sinonim cu foarte multă dorință de putere, forță, impulsivitate și chiar agresivitate pentru a obține putererea dorită, dar și cu sentimentul că nu avem suficientă putere sau că alții își exercită puterea asupra noastră (în funcție de caz). Uranus în Taur vine cu schimbări (poate chiar radicale) care impactează anumite zone care ne dau un sentiment de siguranță și de stabilitate (Taur).
▪ Mixul dintre cei doi poate fi exploziv (la figurat și, uneori, la propriu), iar evenimentele destul de agitate din realitatea exterioară pot stârni în noi foarte multă frustrare, mânie, comportamente extreme, agresivitate, violență, supra-evaluarea capacităților pe care le avem, reacții turbulente. Sau, la polul opus, foarte multă durere, sentimentul că suntem copleșiți de ceea ce se întâmplă, frică etc. Bineînțeles că acestea sunt extremele, dar lucrurile se pot desfășura atât de rapid și pot fi resimțite atât de intens de către unii dintre noi încât este necesar să le gestionăm cu cât mai multă înțelepciune și prudență.
▪ Vorbeam zilele trecute cu o prietenă și îmi spunea cât de puternice sunt stările pe care le are în perioada aceasta, de la foarte multă furie și dorința de a arunca cu toate cele și de a urla din toți rărunchii, la un sentiment de completă neputință, o durere acută și plâns în hohote. Și mi se pare că toate acestea reflectă foarte bine perioada în care ne aflăm. Sunt foarte multe schimbări care au avut și continuă să aibă loc, foarte multe încheieri, foarte multă incertitudine și este normal ca toate acestea “să ne destabilizeze”, să stârnească în noi trăiri puternice. Lucrurile se întâmplă spre binele nostru, dar până să realizăm acel bine, trebuie să ne descurcăm cu ce avem și cum putem “aici și acum”.
▪ Prin urmare, este ok dacă nu ne simțim ok. Este ok dacă ne simțim vulnerabili. Este ok dacă simțim nevoia să plângem, să țipăm, să ne descărcăm. După cum este important să facem tot ce ține de noi pentru a ne simți mai bine (inclusiv să cerem ajutorul cuiva, dacă este cazul), să avem grijă de noi și să încercăm să acționăm cu mintea cât mai limpede și nu atunci când suntem copleșiți de supărare, de furie sau de durere (din nou, dacă este cazul), pentru a lua cele mai bune decizii și pentru a nu (ne) face mai mult rău decât bine.
▪ Deoarece în special la mijlocul săptămânii este risc crescut de accidente, incendii, probleme legate de device-uri, electricitate, nu vă asumați riscuri inutile, nu vă puneți în pericol, nu conduceți imprudent etc.

Joi, cu trigonul Mercur/Neptun, atmosfera se mai liniștește puțin, în ideea în care putem procesa cu ceva mai mult calm și acceptare evenimentele care au avut loc, cu ceva mai multă înțelegere și toleranță (dar atenționările de mai sus rămân valabile).

Vineri, are loc o Eclipsă parțială de Lună în Taur, împreună cu trigonul Venus/Uranus, dar despre acestea voi scrie în astro-povestea următoare.

La finalul săptămânii (sâmbătă/duminică), Mercur în Scorpion va fi și el în careu cu Jupiter și în sextil cu Pluto (așa cum a fost și Soarele în Scorpion), prin urmare ne putem confrunta cu situații similare cu cele care au avut loc în prima parte a săptămânii.
▪ În interacțiunile pe care le avem putem resimți același conflict între nevoia de schimbare sau de exprimarea a libertății personale și teama de schimbare/nevoia de a păstra lucrurile așa cum sunt.
▪ Informațiile pe care le primim acum ne pot lua prin surprindere, după cum ceea ce transmitem noi poate avea un efect similar asupra celorlalți. Pot ieși la suprafață tot felul de lucruri despre care nu aveam idee sau pe care, în mod normal, nu am dori să le abordăm (ci, mai degrabă, să le ținem ascunse).
▪ Atâta timp cât suntem onești cu noi și cu interlocutorii noștri (și nu încercăm să manipulăm sau să folosim informațiile în interes personal), comunicarea transparentă, chiar dacă pe alocuri inconfortabilă, ne poate ajuta să rezolvăm situațiile care apar.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze”.

Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 15.11.2021 Venus în Capricorn în careu cu Chiron Rx în Berbec (între 14-16.11.2021)
▪ 15.11.2021 Soare în Scorpion în careu cu Jupiter în Vărsător (între 14-17.11.2021)
▪ 16.11.2021 Soare în Scorpion în sextil cu Pluto în Capricorn (între 15-17.11.2021)
▪ 17.11.2021 Marte în Scorpion în opoziție cu Uranus Rx în Taur (între 16-19.11.2021)
▪ 18.11.2021 Mercur în Scorpion în trigon cu Neptun Rx în Pești (între 18-19.11.2021)
▪ 19.11.2021 Venus în Capricorn în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 18-20.11.2021)
▪ 19.11.2021 Eclipsă parțială de Lună în Taur
▪ 21.11.2021 Mercur în Scorpion în careu cu Jupiter în Vărsător (între 20-21.11.2021)
▪ 21.11.2021 Mercur în Scorpion în sextil cu Pluto în Capricorn (între 20-22.11.2021)

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *