Astrele în perioada 8-14.11.2021.
“Schimbările din realitatea exterioară și vulnerabilitatea resimțită la nivel interior.”

Noiembrie este o lună intensă, tensionată, agitată, așa cum am putut deja să constatăm. A început cu momentul de Lună nouă în Scorpion în opoziție cu Uranus Rx în Taur din 4 noiembrie, care dă tonul întregii perioade, și continuă în același stil surprinzător, imprevizibil și poate chiar șocant, pentru unii dintre noi. Scriam la începutul anului, referindu-mă la cele trei careuri/aspecte tensionate dintre Saturn în Vărsător și Uranus în Taur că “realitatea se schimbă și noi odată cu ea”, iar sfârșitul de an vine ca un soi de culminare a ceea ce am experimentat pe parcursul lui 2021.

Săptămâna aceasta, ca și săptămâna viitoare, avem o configurație specială, denumită careu în T (două careuri și o opoziție): Mercur și Marte în Scorpion (în conjuncție) vor forma un careu cu Saturn în Vărsător, Saturn este în careu cu Uranus (al treilea careu exact se formează în decembrie), iar Mercur în opoziție cu Uranus (săptămâna viitoare va urma opoziția Marte/Uranus).
Dincolo de toate aceste detalii tehnice, este o perioadă în care lucrurile vor avea tendința să se precipite, pe unele le vom iniția noi, în timp ce altele vom avea senzația că “ni se întâmplă”, deși poate nu ni le dorim. Dorința de schimbare/frica de schimbare, dorința de eliberare din situații pe care nu le mai putem tolera/ frica de a acționa, atașamente puternice/ruptura unor atașamente puternice, irascibilitate, nemulțumire, vulnerabilitate, putere…cu toate acestea vom jongla pe parcursul următoarelor două săptămâni.

Cu conjuncția Mercur (gândire/comunicare) /Marte (acțiune) de miercuri, temele apărute vor fi legate de putere, respectiv de absența puterii (Scorpion). Ce înseamnă putere în acest caz? Confruntarea cu ceea ce considerăm a fi “limitele” noastre și încercarea de a le transcende, adică de a deveni mai mult decât suntem în prezent, de a ne lărgi orizontul cunoașterii, de a face lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum etc. Ce înseamnă absența puterii? Conștientizarea acelor limite, atașamentul față de cum sunt lucrurile în prezent, frica de schimbare.
▪ Astfel, ne putem găsi în scenariul în care să fim foarte motivați să acționăm pentru a transforma anumite elemente din realitatea în care ne găsim, să facem tot ce ține de noi pentru a obține ceva ce ne interesează sau ne dorim foarte tare (și astfel să simțim că avem mai multă putere) sau, la polul opus, să avem senzația că nu dispunem de suficient curaj pentru a ne exprima sau pentru a acționa ((să fim foarte atașați de situația prezentă, să ne fie frică de schimbare, de nou, să ne simțim lipsiți de putere în comparație cu alții).
▪ Atmosfera poate fi destul de intensă emoțional, iar vorbele și faptele vor reflecta această intensitate, de aceea este important ca înainte de a spune sau face ceva să reflectăm puțin la ce stă la baza acelor gânduri sau acțiuni și la intențiile pe care le avem (să evităm tendințele obsesiv-compulsive). Ce simt, ce gândesc? În ce situații am mai simțit sau gândit ceva similar? Ce urmăresc? Încerc cumva să îi manipulez sau să îi domin pe ceilalți pentru a-mi atinge obiectivele? Alții procedează așa cu mine? Acționez dintr-o zonă de putere personală? Îmi e frică să îmi revendic puterea personală? Și tot așa.

Careurile dintre Mercur și Marte cu Saturn (miercuri, respectiv joi) sugerează un conflict, o criză, o situație care se cere rezolvată. Dar, așa cum scriam și mai sus, încercarea de rezolvare este posibil să vină la pachet cu destul de multă încărcătură emoțională și este important să acordăm ceva mai multă atenție modului în care o gestionăm.
▪ În sens pozitiv, vom găsi în noi suficient de multă putere pentru a ne confrunta inclusiv cu situații mai puțin plăcute sau chiar mai dificile, dacă este cazul, vom reuși să depunem foarte mult efort pentru a reuși ce ne propunem, vom avea o capacitate mare de concentrare, forță de muncă, determinare, forță de convingere etc.
▪ Pe de altă parte, putem simți că unele dintre acțiunile noastre întâmpină o rezistență destul de puternică din exterior (pentru unii rezistența poate veni chiar din interior), că sunt amânate sau, în cel mai rău caz, “blocate” (cel puțin pe moment), fapt care ne poate ambiționa și mai tare sau, din contră, demoraliza, dacă ne lăsăm copleșiți de emoții sau de gânduri “negative”.
▪ Conflictul se poate manifesta și la nivel de relații (de cuplu), între nevoia de atașament (Scorpion) și cea de libertate (Vărsător). Atâta timp cât realitățile noastre individuale (Saturn în Vărsător) sunt într-un proces de transformare (Saturn/Uranus), relațiile noastre vor trebui să se transforme și ele, altfel există riscul să nu mai simțim că suntem unde trebuie (dacă, de exemplu, simțim că relațiile respective ne limitează, restricționează etc.). Totodată, dacă în schimbările pe care noi le facem nu îi includem și pe partenerii noștri, există riscul să ne trezim că suntem liberi de tot, iar gustul libertății obținute să nu fie neapărat cel dorit. Acestea sunt extremele, dar, indiferent de forma sub care se prezintă, tema atașament versus libertate personală este una deloc de neglijat în această perioadă.

Aspectul ușor (de trigon) dintre Soare și Neptun (vineri) ne poate ajuta să privim lucrurile cu ceva mai multă toleranță și acceptare, cel puțin pe moment, să facem pace cu ceea ce nu putem schimba și să avem mai multă încredere că anumite lucruri chiar se pot transforma, deși în acest moment nu avem sau nu întrezărim toate elementele puzzle-ului.

În weekend, cu opoziția dintre Mercur și Uranus, lucrurile pot lua o direcție neașteptată.
▪ În sens pozitiv, putem avea tot felul de revelații, insight-uri cu privire la modalități de rezolvare a anumitor situații care ne preocupă, iar comunicarea cu ceilalți poate juca un rol esențial în obținerea acestor insight-uri.
▪ Pe de altă parte, informațiile cu care intrăm în contact acum sau evenimentele care au loc (Mercur) pot avea un impact emoțional (Scorpion) destul de puternic asupra noastră și ne putem simți scoși destul de puternic din zona de confort (Uranus în Taur). Dacă există anumite topicuri mai delicate pe care am tot evitat să le abordăm, tocmai pentru a nu tulbura apele, acum putem constata că nu ne mai putem abține și că “momentul adevărului” a sosit (oricare ar fi acela), după cum alții ne pot dezvălui “adevărurile” lor.
▪ În aceeași notă, comunicarea la nivel de relații poate scoate la suprafața tot felul de lucruri de care nu eram conștienți sau care erau “îngropate” și cu care acum este necesar să ne confruntăm.
▪ Mercur guvernează tot ce ține de mijloace de transport, prin urmare atenție la condus, nu vă asumați riscuri inutile.

Deoarece săptămâna viitoare Marte va face și el opoziție cu Uranus și rămâne activ careul în T despre care scriam în introducere, parte dintre temele de săptămâna aceasta vor avea o continuare pe măsură ce înaintăm în luna noiembrie.

Și, nu uitați, schimbările din exterior, oricare ar fi natura lor sau modul în care noi le percepem, reflectă o nevoie interioară de schimbare, de care uneori suntem mai mult, iar alteori mai puțin sau spre deloc conștienți. Și cu cât le îmbrățișăm mai repede sau, poate mai bine spus, cu cât ne împotrivim mai puțin, cu atât le putem gestiona mai ușor și, eventual, extrage ce e mai bun din ele.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze”.

Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

Principalele aspecte ale săptămânii:
▪ 10.11.2021 Mercur în conjuncție cu Marte în Scorpion (între 9-11.11.2021)
▪ 10.11.2021 Mercur în Scorpion în careu cu Saturn în Vărsător (între 10-11.11.2021)
▪ 11.11.2021 Marte în Scorpion în careu cu Saturn în Vărsător (între 9-12.11.2021)
▪ 12.11.2021 Soare în Scorpion în trigon cu Neptun Rx în Pești (între 11-13.11.2021)
▪ 13.11.2021 Mercur în Scorpion în opoziție cu Uranus Rx în Taur (între 13-14.11.2021)

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *