Lună plină în Pești – 21.09.2021.
“Unde Iubire nu e, nimic nu e.”

În data de 21 septembrie 2021, la 2:55 (ora României) are loc o Lună plină în Pești (Luna în Pești se va afla în opoziție cu Soarele din Fecioară, la 28°13’).

Intro. Despre Lună plină în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, “corpul emoțional” (universul emoțiilor noastre). Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea (“filtrul” prin care integrăm toate celelalte elemente din viața noastră).
▪ Lună plină marchează încheierea unui ciclu (început cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal) și este asociată cu anumite culminări, rezultate, concluzii, decizii sau încheieri.

Luna plină în Pești – influențe generale, energie și caracteristici

Arhetipul Pești/Neptun
▪ Din perspectivă evolutivă, arhetipul Pești/Neptun reprezintă “tot și toate”, lumea văzută și cea nevăzută, conștientul și inconștientul individual și colectiv, Creatorul/Dumnezeu/Sursa, Creația universală, Adevărul absolut, Binele, Frumosul, Iubirea în forma sa cea mai pură. Este credința absolută, încrederea pe care o avem în ceva ce depășește capacitatea noastră de înțelegere, în ceva ce poate fi intuit, simțit și nu demonstrat sau măsurat. Într-un sens mai practic, arhetipul Pești/Neptun ne aduce față în față cu cele mai înalte idealuri și aspirații pe care le avem, cu ceea ce dă vieții noastre un sens, în forma sa cea mai profundă.
▪ Pe de altă parte, același arhetip este “responsabil” cu cele mai puternice iluzii și deziluzii pe care le experimentăm atunci când avem tendința să ne proiectăm idealurile (de bine, de frumos, de perfecțiune) asupra realității concrete în care trăim, asupra anumitor situații sau asupra anumitor oameni din viața noastră, când refuzăm să vedem realitatea așa cum este ea sau atunci când o privim cu o anumită “inocență”, prin perspectiva “potențialului” pe care aceasta îl conține. Adică atunci când căutăm binele, frumosul, iubirea etc. oriunde altundeva decât în noi înșine.

▪ O Lună plină în semnul Peștilor ne reamintește că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, conform unei ordini superioare care nu este în controlul nostru și că noi putem face doar ce ține de noi pentru a ajunge acolo unde ne dorim, dar că, mai departe, este important să nu ne cramponăm de rezultate (“let go and let God”), să lăsăm lucrurile să curgă și să se așeze în acest puzzle uriaș numit “Viață”.
▪ O Lună plină în semnul Peștilor ne reamintește și că “minunile”, “miracolele” se întâmplă atunci când avem inima, ochii și mintea deschise pentru a le primi, atunci când nu punem “condiții” și nu așteptăm ca ele să producă exact în forma pe care ne-o dorim sau exact atunci când ne dorim.
▪ Nu în ultimul rând, Luna plină în semnul Peștilor subliniază ideea că atâta timp cât acționăm cu și din Iubire, restul nici nu mai contează sau contează prea puțin. Iar asta presupune inclusiv să lăsăm în urmă anumite situații toxice din viața noastră, să învățăm să spunem “nu” sacrificiului de sine sau să trasăm niște limite sănătoase între noi și ceilalți, ceea ce poate fi o adevărată provocare pentru unii dintre noi.

Luna plină în Pești și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

Aspecte:
▪ Luna în conjuncție cu Neptun Rx în Pești
▪ Luna în sextil cu Pluto Rx în Capricorn
▪ Luna în opoziție cu Marte în Balanță

▪ Cu conjuncția Lună/Neptun Rx în Pești putem avea tendința de a ne duce către cele două extreme: să idealizăm situațiile în care ne aflăm, să le vedem așa cum ne-am dori să fie (și nu neapărat așa cum sunt), să avem așteptări extrem de mari sau, la polul opus, să ne simțim extrem de dezamăgiți dacă realitatea pe care o trăim nu corespunde așteptărilor. Dacă ne regăsim în primul scenariu este important să ne păstrăm spiritul critic, practic și să ne folosim discernământul pentru a lua anumite decizii “în cunoștință de cauză” (Soarele în Fecioară), fără a ignora detaliile mai puțin plăcute (astfel evităm dezamăgirile ulterioare). Dacă ne regăsim în cel de-al doilea scenariu și ne simțim dezamăgiți de rezultatele pe care le obținem, este important să fim cât mai onești cu noi înșine și să ne gândim cum am ajuns la rezultatele respective, unde am sperat mai mult decât era cazul, unde am avut așteptări nerealiste, ce sau pe cine am idealizat. Deziluziile, dezamăgirile neptuniene au tocmai rolul de a ne ajuta să vedem realitatea fără filtre colorate.

▪ Relația armonioasă dintre Luna plină în Pești și Pluto Rx în Capricorn ne poate da o forță incredibilă pentru a lupta pentru lucrurile în care credem și pe care ni le dorim cu adevărat, astfel încât să reușim să transformăm anumite vise pe care le avem (Pești) în realitate (Capricorn). Dar, așa cum scriam mai sus, pentru a putea ajunge la acele lucruri care contează cu adevărat pentru noi, este posibil ca înainte să experimentăm și un soi de “trezire la realitate”, adică să vedem realitatea așa cum este și în urma acestei “treziri” să fim nevoiți (fie că inițiem noi procesul, fie că “suntem puși în fața faptului împlinit”) să lăsăm în urmă anumite situații sau anumiți oameni, care nu mai au ce căuta în viața noastră.

▪ Cu opoziția Lună plină în Pești/Marte în Balanță, anumite concluzii la care ajungem acum pot avea legătură cu relațiile pe care le avem (orice fel de relații, nu doar de iubire). Din nou, putem avea tendința de a idealiza acele relații sau, din contră, de a ne simți dezamăgiți de partenerii, prietenii sau colegii noștri.

Câteva întrebări la care să reflectăm la această Lună plină:

▪ Care sunt cele mai puternice idealuri pe care le am, în ce cred, ce dă vieții mele, cu adevărat, un sens?
▪ În ce măsură am tendința de a proiecta aceste idealuri asupra altora?
▪ Prefer “o minciună frumoasă”/”o iluzie” decât să mă confrunt cu realitatea și atunci când sunt nevoit să o fac mă simt dezamăgit iar și iar?
▪ Ce relație am cu Divinitatea?
▪ Am tendința de a mă duce către extreme, de a încerca să controlez fiecare aspect al vieții mele (Fecioară) sau, la polul opus, de a adopta o atitudine pasivă, de a aștepta ca lucrurile “să mi se întâmple” (Pești)?
▪ Confund “iubirea necondiționată” cu sacrificiul de sine? Mă iubesc suficient de mult încât să pun “limite sănătoase” între mine și ceilalți sau am tendința să mă sacrific pentru a merita iubirea?

Să ne fie Luna plină aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.

Despre mine și tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici.

fb-share-icon0

2 comentarii la „Lună plină în Pești – 21.09.2021.
“Unde Iubire nu e, nimic nu e.””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *