Astrele în perioada 16-22.08.2021.
“Cea mai valoroasă resursă pe care o ai ești chiar tu.”
Uranus retrograd în Taur

Săptămâna aceasta, Venus trece din Fecioară în Balanță, Uranus își începe mișcarea aparent retrogradă în semnul Taurului și are loc și cea de-a doua Lună plină în Vărsător.

Chiar la începutul săptămânii, luni, Venus intră în Balanță (semnul pe care îl guvernează), unde va rămâne până spre jumătatea lunii septembrie. Este o perioadă excelentă pentru a reflecta asupra modului în care se desfășoară relațiile noastre (orice fel de relații, nu doar de iubire), în special la capitolul “armonie” și “echilibru”.
▪ Ca arhetip, Balanța nu este echilibrată prin natura sa, ci tinde către echilibru, ceea ce se traduce prin faptul că, de multe ori, în realitate, există de fapt anumite dezechilibre la nivel de relații. De exemplu, putem avea tendința de a ne proiecta nevoile și dorințele asupra partenerilor noștri (“așteptările” specifice Balanței), de a oferi mai mult decât primim (din dorința de a fi plăcuți), de a oferi ce ne-ar plăcea nouă să primim (și nu neapărat ce au ceilalți nevoie să primească), de a nu spune ce ne dorim sau ce credem (pentru a nu fi respinși) și tot așa.
▪ În varianta “sănătoasă” de manifestare a arhetipului Venus/Balanță, oferim în funcție de nevoile celuilalt, dar știm să și cerem și ne oprim din oferit dacă nu există un echilibru între ce oferim și ce primim; ne comunicăm punctele de vedere, dar suntem și buni ascultători; suntem conștienți că nevoile ambilor parteneri dintr-o relație sunt importante, prin urmare, suntem deschiși către dialog și negociere, astfel încât echilibrul să se păstreze.
▪ Prin urmare, luând în considerare punctele de mai sus, pe unde ne situăm în relațiile noastre și ce ajustări sunt necesare pentru a ne bucura de mai multă armonie?

Joi, cu conjuncția Mercur/Marte în Fecioară, este momentul să ne aliniem vorbele (Mercur) cu faptele (Marte), adică să ne folosim spiritul analitic, practic, discernământul pentru a identifica acele lucruri/ situații care reprezintă într-adevăr o prioritate pentru noi și pe care dorim să le rezolvăm/reparăm (Fecioară) și să trecem la acțiune. În același timp, deoarece Fecioara are un spirit critic extrem de bine dezvoltat și poate identifica și cea mai mică greșeală (la ea sau la restul), să avem în vedere că în interacțiunile cu ceilalți atitudinea noastră poate fi “ceva mai acidă”, prin urmare să nu ignorăm tonul și/sau cuvintele pe care le folosim atunci când facem anumite observații (dacă este cazul).

Vineri, Uranus staționează și își începe mișcarea aparent retrogradă în Taur, care se va încheia la mijlocul lui ianuarie 2022.
▪ Uranus retrograd amplifică ideea de eliberare și de decondiționare. Eliberare de ce? În cazul lui Uranus în Taur, eliberare de condiționările pe care le avem (dinspre familie, societate, mediu) cu privire la nevoile, valorile și resursele noastre (Taur).
▪ Prin urmare, cum definesc în prezent ideea de “abundență”: în ce măsură este definiția mea și în ce măsură este definiția pe care am preluat-o de la alții? De exemplu, mă zbat să am mașina x, casa y sau salariul z pentru mine sau pentru că așa mi s-a spus că arată “cheia succesului”? Sau, la polul opus, nu depun suficient efort pentru a avea anumite resurse pentru că am fost învățat că “banii nu aduc fericirea” și îi asociez cu ceva negativ pe ei și pe cei care îi au? Cum îmbin nevoile mele materiale cu alte tipuri de nevoi: emoționale, spirituale etc.? Sunt întrebări la care avem ocazia să reflectăm în această perioadă și, în funcție de concluziile la care ajungem, să vedem la ce a venit vremea să renunțăm (decondiționarea uraniană), pentru a fi mai aproape de ceea ce suntem versus ceea ce se așteaptă alții să fim.
▪ Pe de altă parte, în contextul în care realitatea exterioară se poate schimba dramatic în 2021, cel puțin pentru unii dintre noi (careul Saturn/Uranus care definește acest an), iar anumite lucruri care ne dădeau un sentiment de siguranță și de confort pot să dispară (joburi, resurse materiale, financiare, relații etc.), una dintre cele mai importante lecții ale lui Uranus (Rx) în Taur este de a ne întoarce atenția dinspre exterior către interior. Mai ales când realitatea exterioară se clatină, este esențial să ne reamintim că cea mai importantă resursă pe care o avem suntem noi înșine.
▪ De obicei, zilele de staționare sunt cele mai intense (energia este resimțită mult mai puternic), astfel încât, fie că se întâmplă tot felul de evenimente în realitatea exterioară, fie că avem pur și simplu niște momente de “aha!”, “ceva” legat de arhetipul respectiv se întâmplă. Deoarece vorbim de Uranus, acel ceva ne poate lua prin surprindere și scoate, într-o măsură mai mică sau mai mare, din zona de confort, de aceea, este important să fim cât mai flexibili și “să ne adaptăm” din mers.

Tot vineri, cu opoziția Soare în Leu/Jupiter Rx în Vărsător, avem ocazia să ne punem în valoare, “să strălucim”, să ne exprimăm potențalul creativ existent în fiecare dintre noi (Leu), să fim văzuți și apreciati, atâta timp cât nu ne ducem către extreme și nu credem că totul se învârte în jurul nostru (Leu). Adică, dacă reușim să ieșim puțin din viziunea noastră subiectivă, să ne privim cu o doză de obiectivitate (Vărsător) și să le permitem și celorlalți să se exprime și să se manifeste. Pentru a avea parte de mai mult succes și de mai multă recunoaștere din partea acelor cu care interacționăm, o soluție foarte bună ar fi să ne gândim cum pot beneficia și aceștia (Vărsător) de pe urma a ceea ce dorim noi să exprimăm, să transmitem sau să oferim (Leu).

Revenind la reevaluarea modului în care ne raportăm la nevoile, resursele și valorile noastre, exact în aceeași zi în care Uranus în Taur staționează retrograd (vineri), acesta face un aspect ușor cu Mercur din Fecioară. În acest context, mi se pare important să fim atenți la ideile care ne pot veni acum (aha-urile), la discuțiile pe care le purtăm în această perioadă, oricât de neașteptate, imprevizibile, “nebunești” ne-ar putea părea, deoarece pot trimite către tot felul de soluții inovative, dar practice, referitoare la nevoile și/sau resursele noastre (existente sau viitoare).

Duminică, Marte în Fecioară face și el un aspect ușor cu Uranus, astfel încât, pornind de la ideile de mai sus, putem trece deja la punerea lor în practică. Vom avea energia și deteminarea să facem anumite schimbări, precum și suficientă rigurozitate și atenție la detalii, astfel încât să obținem niște rezultate care să ne mulțumească. Prin urmare, chiar dacă este weekend, dacă avem anumite proiecte care ne solicită atenția, sunt zile excelente pentru a ne ocupa de ele. De altfel, orice activitate care are ca scop repararea, îmbunătățirea a ceva este binevenită, pentru că vom avea și capacitatea de a face lucrurile temeinic, riguros, ocupându-ne de ce este esențial (Marte în Fecioară), dar și inspirația, intuiția de a veni cu o perspectivă nouă, inovativă (Uranus).

Duminică are loc și cea de-a doua Lună nouă în Vărsător, dar despre aceasta în astro-povestea următoare.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea.
Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distibuie”). Contează mult pentru mine. 🙂

Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele articole.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 16.08.2021 Venus intră în Balanță (între 16.08-10.09.2021)
▪ 19.08.2021 Mercur în conjuncție cu Marte în Fecioară (între 18-20.08.2021)
▪ 20.08.2021 Soare în Leu în opoziție cu Jupiter Rx în Vărsător (între 19-21.08.2021)
▪ 20.08.2021 Uranus Rx în Taur (între 20.08.2021-18.01.2022)
▪ 20.08.2021 Mercur în Fecioară în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 19-21.08.2021)
▪ 22.08.2021 Marte în Fecioară în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 20-23.08.2021)
▪ 22.08.2021 Lună plină în Vărsător

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *