Lună nouă în Leu – 8.08.2021
“Ce poți face pentru a deveni o versiune mai bună a ta? Ascultă-ți intuiția și ieși din zona de confort!”

În data de 8 august 2021, la 16:50 (ora României) are loc o Lună nouă în Leu: Luna și Soarele se vor afla în Leu, la 16°41’.

Intro. Despre Luna nouă în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, “corpul emoțional” (universul emoțiilor noastre). Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea (“filtrul” prin care integrăm toate celelalte elemente din viața noastră).
▪ Luna nouă marchează începutul unui ciclu și este asociată cu inițierea de acțiuni și proiecte, precum și cu setarea de diferite intenții. Acest ciclu se va încheia peste aproximativ șase luni, când va avea loc o Lună plină în același semn zodiacal.

Luna nouă în Leu – influențe generale, energie și caracteristici

▪ Luna nouă în Leu este un moment excelent pentru a reflecta la câteva întrebări: Ce aș putea să încep, să inițiez, ce semințe aș putea să plantez (metaforic vorbind), astfel încât să pun mai bine în valoare acea partea din mine pe care eu o consider cea mai valoroasă? Ce îmi place la mine și ce aș putea face pentru a scoate mai mult în evidență acel “ceva” (calități, trăsături, abilități, orice consider că mă reprezintă)? În cazul în care nu mă (prea) iubesc, nu mă apreciez, nu îmi place de mine, ce aș putea iniția, astfel încât să învăț să mă iubesc (mai mult), ce aș putea face diferit față de ce am făcut până acum? Părerea mea despre mine este influențată puternic de validarea pe care o primesc din exterior, respectiv de absența acestei validări? Relația mea cu mine/ încrederea în forțele proprii depinde într-o mare măsură de iubirea, aprecierea celorlalți?
▪ O Lună nouă în semnul Leului ne aduce aminte că avem cu toții un potențial creativ de atins, că putem deveni cu toții o versiune mai bună a noastră (oricare ar fi aceea), atâta timp cât acționăm pentru a deveni acea versiune și nu adoptăm o atitudine pasivă. Altfel, potențialul rămâne la nivel de potențial (gândiți-vă la sportivii care se antrenează din greu, sunt perseverenți și devin tot ceea ce pot să devină versus cei care ajung “să se piardă” pe parcurs). Prin urmare, ce cred că aș putea să devin și ce pași aș (mai) putea face pentru a ajunge acolo?
▪ O Lună nouă în semnul Leului ne aduce aminte și că, dacă noi nu ne iubim și nu ne apreciem pentru ceea ce suntem, vom căută mereu iubirea/validarea în afara noastră și, indiferent cât vom primi, niciodată nu ne va fi îndeajuns (vom simți mereu nevoia de mai mult și mai mult; varianta distorsionată de manifestare a acestui arhetip).
▪ Totodată, deoarece Leul se echilibrează prin semnul său opus, Vărsător, în situația în care considerăm că “Universul se învârte în jurul nostru” (dacă avem tendința să ne supraevaluăm capacitățile, dacă ne considerăm cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai deștepți etc.; orgoilul exacerbat este tot o varianta distorsionată a Leului), ar putea fi util să începem să ne privim cu ceva mai multă obiectivitate (să le recunoaștem și celorlalți meritele, talentele sau realizările), precum și să ne gândim la cum am putea proceda, astfel încât ce avem noi bun și frumos să aibă în vedere mai mult decât binele nostru individual (binele grupului, tribului, comunității din care facem parte/Vărsător). În felul acesta, am primi chiar mai multă recunoaștere și apreciere, ceea ce în fond ne dorim cu toții (Leu), într-o măsură mai mică sau mai mare.

Luna nouă în Leu și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

Aspecte:
▪ Luna nouă formează un careu în T cu Uranus din Taur și cu Saturn Rx din Vărsător
▪ Luna nouă în trigon cu Chiron Rx în Berbec

▪ Luna nouă în Leu activează careul Saturn/Uranus, despre care am tot scris (și despre care voi mai scrie) pe parcursul acestui an, deoarece este cel mai important eveniment astrologic din 2021. Primele două careuri au avut loc în februarie și în iunie, iar ultimul va avea loc în luna decembrie.
Luna nouă în Leu, Saturn Rx în Vărsător și Uranus în Taur formează “un careu în T”, adică un triunghi format din două careuri și o opoziție: Uranus este în careu cu Luna nouă (cu Soarele și cu Luna) și în careu cu Saturn Rx, iar Luna nouă este în opoziție cu Saturn Rx.

▪ Ceea ce înseamnă că “începuturile” care au loc acum nu sunt “izolate”, ci fac parte dintr-un proces mult mai amplu de transformare în care ne aflăm tot anul acesta. Acest proces amplu de transformare are în vedere, printre altele, “reconfigurarea” anumitor domenii din realitatea în care trăim (Saturn), astfel încât acestea să reflecte, într-o măsură mai mare, procesul nostru de individualizare (Uranus), de eliberare de tot felul de condiționări pe care le avem, dinspre familie/societate (Saturn). Având în vedere relația tensionată în care se află Saturn și Uranus (de careu), ne putem aștepta ca transformările care au loc în 2021 să nu fie neapărat “line” și să vină la pachet cu destul de multă rezistență, atât din partea noastră (teama de schimbare, de necunoscut), cât și din partea celorlalți (care se pot simți “amenințați” de “răzvrătirea” noastră). Uranus vrea libertate și eliberare de condiționări, restricții, limitări, în timp ce Saturn vrea menținerea status quo-ului, conformare. Prin urmare, una dintre întrebările fundamentale în 2021 este: cum pot alinia felul meu specific, individual de a fi, de a gândi, de a acționa (Uranus), astfel încât să pot funcționa totuși la nivel de societate (Saturn)? Sau cum pot funcționa la nivel de societate (Saturn), rămânând totodată detașat/Uranus de aceasta (fără a îmi pierde individualitatea)?

▪ Revenind la “începuturile” promise de această Lună nouă în Leu și luând în considerare și cele de mai sus, mi se pare important să fim deschiși și receptivi la schimbările care au loc în această perioadă, chiar dacă pe moment ne simțim “nepregătiți”, chiar dacă ni se pare că direcția către care ne îndreptăm este cu totul alta decât ne-am fi așteptat, chiar dacă nu știm exact cum se vor desfășura lucrurile, iar nesiguranța ne dă o senzație de vulnerabilitate (Chiron Rx în Berbec). Adică, să nu ținem cu dinții de bucățica noastră de realitate, de ce credem că suntem, știm sau avem în prezent.

▪ De multe ori, nu ajungem la versiunea aceea “mai bună” a noastră (nu ne împlinim potențialul/Leu) pentru că nu avem încredere în noi înșine, pentru că nu îndrăznim să acționăm, pentru că nu ne ascultăm intuiția, pentru că ne raportăm mereu la așteptările celorlalți sau pentru că nu profităm de anumite oportunități care se ivesc în calea noastră. Ei bine, Luna nouă în Leu în careu cu Uranus ne poate da „impulsul” necesar pentru a face ceva în privința aceasta. Acest “impuls” poate lua nenumărate forme: o idee excelentă care ne vine acum, un schimb de idei care ne provoacă, “o revelație”/un insight, o conștientizare, un moment de inspirație, o oportunitate care ni se prezintă, un vis, orice. Indiferent ce formă îmbracă, important este să nu ignorăm acel impuls/Uranus, adică să nu lăsăm mintea analitică/logică să găsească n motive pentru care nu ar trebui să facem ceea ce ne simțim inspirați să facem.

▪ Saturn Rx în Vărsător este și el implicat în această Lună nouă, deși opoziția Lună nouă/Saturn nu este atât de strânsă precum careul cu Uranus. Dacă Uranus ne invită să ne ascultăm intuiția și să îndrăznim să credem că putem deveni mai mult decât am crezut sau ni s-a spus, poate, vreodată că putem să devenim, Saturn ne mai poate tăia din avânt. Ceea ce nu e neapărat “rău”, pentru că dacă avem tendința să ne concentrăm doar pe noi înșine, pe dorințele și nevoile noastre (Leu), feedback-ul pe care îl vom primi de la ceilalți (prieteni, colegi, grupuri/Vărsător) ne va ajuta (sau “ne va forța”, după caz) să ne mai revizuim atitudinea.
În altă ordine de idei, ne putem aștepta, așa cum scriam și mai sus, ca anumite persoane din jurul nostru să nu aprecieze neapărat schimbările pe care ne dorim să le facem, să ne judece (Saturn) și chiar să încerce să ne împiedice, într-o formă sau alta, să le facem (mai ales dacă “impulsul” nostru le tulbură liniștea și stabilitatea). După cum, prin prisma condiționărilor pe care le avem (Saturn), să nu fim nici noi foarte receptivi la schimbare, mai ales dacă nu o inițiem noi (pentru că ne-am obișnuit/am fost învățați să fim sau să facem lucrurile într-un anumit fel, iar “abaterea de la normă”, deși tentantă, ne poate speria pentru că presupune intrarea pe un teritoriu străin și incert).

Pentru a înțelege mai bine contextul în care are loc Luna nouă, vă recomand să parcurgeți și analiza săptămânii, pe care o găsiți aici.

Să ne fie Luna nouă aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea și o distribui, mă bucur și mai mult. 🙂
Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici.
Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele articole.

fb-share-icon0

4 comentarii la „Lună nouă în Leu – 8.08.2021
“Ce poți face pentru a deveni o versiune mai bună a ta? Ascultă-ți intuiția și ieși din zona de confort!””

  1. Mai pe intelesul nostru al NOVICILOR ce putem face SA FIM MAI APROPIATI COPIII FATA DE PĂRINȚI, MA INTERESEAZA DACA M-AR AJUTA ACUM LUNA NOUA, MULTUMESC.

    1. Vă mulțumesc și eu pentru mesaj. Din păcate, nu mă pot pronunța fără să analizez cazul concret la care vă referiți și harta/hărțile personelor implicate.

  2. Am simțit pe pielea mea aceste energii, sunt deja de o săptămână în agitație după o decizie luata de mine în cuplu nostru tânăr de 8 luni. Miercuri noaptea am fost trezit spontan și în 5 min a trebuit sa dispar. Nu pot sa expun întreaga poveste dar cert e ca it’s amayzing what is happening. Ma bucur și merg inainte cu încredere în mine și în forțele Universului. Caut sa nu las iubirea din acțiunile mele și sa o dăruiesc chiar celor care vin sa ma atace. Știu ce pot, ce vreau și unde ma duc. Namaste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *