Astrele în perioada 26.07-1.08.2021.
Marte în Fecioară.
“Perfecțiunea este un proces, nu o destinație.”

Săptămâna aceasta trei dintre jucătorii importanți de pe bolta cerească schimbă semnele zodiacale în care se află: Mercur trece din Rac în Leu, Marte intră din Leu în Fecioară, iar Jupiter părăsește semnul Peștilor și revine în Vărsător.

Miercuri, Mercur (comunicare/gândire) i se alătură Soarelui și lui Marte în Leu, accentuând caracteristicile acestui arhetip. Leul reprezintă tendința de a ne împlini potențialul creativ și de a deveni astfel cea mai bună versiune a noastră, de unde și nevoia de a străluci, de a ne pune în valoare, de a fi văzuți, apreciați și admirați pentru ceea ce suntem și facem.
Prin urmare, cu Mercur intrat în acest semn zodiacal, vom fi mai încrezători în forțele proprii și ne va fi mai ușor și să ne promovăm calitățile, talentele sau reușitele în fața celorlalți. Însă, cum orice arhetip poate avea variante distorsionate de manifestare, să avem în vedere și faptul că în interacțiunile pe care le avem putem fi atât de preocupați de noi și de dorințele, nevoile sau preocupările noastre, încât să neglijăm/să nu luăm în considerare ceea ce interlocutorii noștri au de spus.

Tot miercuri, Jupiter, aflat în mișcare aparent retrogradă, părăsește semnul Peștilor și intră în Vărsător, unde va rămâne până spre finalul anului. Jupiter s-a mai aflat în Vărsător din decembrie 2020 până în luna mai a acestui an, prin urmare este o energie pe care am mai avut ocazia “să o experimentăm”, nu cu foarte mult timp în urmă.
Jupiter este sinonim cu ideea de creștere și expansiune, iar Vărsătorul cu nevoia de individualizare (de a fi ceea ce suntem, dincolo de ceea ce am fost învățați să fim) și, implicit, de eliberare de anumite modele, programe, “condiționări” venite dinspre familie, societate etc. Astfel, cu mixul Jupiter/Vărsător putem simți o dorință crescută de libertate (pentru a acționa așa cum considerăm noi necesar să acționăm și mai puțin cum se așteaptă alții de la noi), precum și o nevoie puternică de a face niște schimbări semnificative, de a inova, de a revoluționa anumite domenii din viața noastră. Despre Jupiter în Vărsător am scris în detaliu aici.

Joi, Marte aflat la final de Leu și pe punctul de a trece în Fecioară formează o opoziție cu Jupiter Rx, proaspăt reintrat din Pești în Vărsător. Orice opoziție presupune necesitatea de a echilibra cele două elemente implicate în acea opoziție, însă, când anumiți jucători puternici sunt implicați (cum este cazul acum cu Marte), trebuie depus un pic mai mult efort pentru ajunge la acel echilibru.
Cu Marte în Leu avem energia și determinarea “să luptăm” pentru a ne împlini dorințele și nevoile (oricare ar fi acelea), iar acțiunile noastre se vor îndrepta în această direcție. Însă, dacă suntem egoiști (versiunea distorsionată de manifestare a Leului), dacă ne preocupăm doar de binele nostru, dacă nu le recunoaștem și celorlalți meritele, talentele, realizările sau dacă nu le permitem și celorlalți (Vărsător) să beneficieze de pe urma a ceea ce suntem sau realizăm noi, oricât ne-am strădui, nu vom reuși să obținem recunoașterea și aprecierea de care avem nevoie (Leu), pentru că aceștia (Vărsător) vor avea mai degrabă tendința să ne respingă.
Prin urmare, cum putem “ajusta” nevoia noastră de a străluci și de a fi în centrul atenției, astfel încât să nu ne facă mai mult rău decât bine? Ce le putem oferi celorlalți cu generozitate și iubire, astfel încât aprecierea și iubirea să ni se întoarcă în mod natural?
De altfel, faptul că Marte trece din Leu în Fecioară, în aceeași zi, cred că ne va ajuta să nu ne ducem atât de mult înspre extremele de mai sus sau, în situația în care o facem, să ne folosim apoi rațiunea și discernământul, pentru a repara ce e de reparat (Fecioară).

Fecioara (ca arhetip) este caracterizată de o nevoie puternică de puritate și perfecțiune și, implicit, de capacitatea extraordinară de a vedea imperfecțiunile, de unde și spiritul critic atât de bine cunoscut.
Odată cu intrarea lui Marte (acțiune, energie, voință) în acest semn zodiacal, până la jumătatea lunii septembrie, vom avea tendința să vedem ce nu funcționează în diferite domenii din viața noastră și vom căuta să reparăm, să îmbunătățim acele aspecte care ne deranjează. Deoarece Fecioara este un semn practic, de pământ, acțiunile noastre vor fi destul de ancorate în realitate și cu scopuri bine definite.
Un aspect important de avut în vedere este faptul că putem avea tendința să ne concentrăm mai degrabă pe ce nu funcționează, să vedem în special “jumătatea goală a paharului”, să ne stresăm mai mult decât este cazul, să ne facem tot felul de griji (Fecioara este semn mental), adică să ne lăsăm copleșiți de multitudinea de activități care ne solicită atenția, ceea ce poate duce la suprasolicitare nervoasă, anxietate și, eventual, procrastinare (manifestările distorsionate ale Fecioarei).
În acest sens, una dintre lecțiile de bază ale Fecioarei, de care ar fi util să ținem seama în această perioadă, este dată de conștientizarea faptului că perfecțiunea în sine nu există, perfecțiunea este un proces, prin urmare, oricât ne-am dori, niciodată nu vom fi 100% mulțumiți de ceea ce realizăm, tot timpul va exista ceva ce am fi putut face mai bine sau ceva ce mai poate fi îmbunătățit în viitor. Odată integrată această lecție în viața noastră de zi cu zi, vom putea să ne vedem mai liniștiți și mai împăcați de ce avem de făcut și să ne și bucurăm mai mult de progresele pe care le înregistrăm pe parcurs.

Duminică, Mercur va fi în conjuncție cu Soarele în Leu, ceea ce va accentua tot ce scriam mai sus despre acest arhetip. Dorința de a străluci, de a ne afirma, de a arăta “lumii” ce avem mai bun și mai frumos va fi la cote foarte înalte. În sens pozitiv, poate fi o perioadă extrem de creativă în care să ne vină tot felul de idei menite să ne ajute să ne punem în valoare. Ne putem simți plini de energie, cu poftă de viață, dornici să trăim cu bucurie, să oferim și să primim căldură și iubire celor dragi. Dar, așa cum scriam și mai sus, oricât de încântați am putea fi de noi și de cum vedem noi lucrurile (Leu), să nu uităm că ceilalți ar putea fi de altă părere. De aceea, să evităm tendința de a ne impune punctele de vedere sau de a oferi ceea ce considerăm noi că aceștia au nevoie să primească. Adică, să nu uităm să mai coborâm de pe piedestalul pe care ne-am urcat (dacă este cazul) și să încercăm să privim realitatea cu ceva mai multă obiectivitate (pe modelul Vărsătorului, semnul opus). 🙂

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea și o distribui, mă bucur și mai mult. 🙂
Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici.
Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele articole.

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 28.07.2021 Mercur intră în Leu (între 28.07-12.08.2021)
▪ 28.07.2021 Jupiter intră din nou în Vărsător (între 28.07-29.12.2021)
▪ 29.07.2021 Marte în Leu în opoziție cu Jupiter Rx în Vărsător (între 28-31.07.2021)
▪ 29.07.2021 Marte intră în Fecioară (între 29.07-15.09.2021)
▪ 1.08.2021 Soare în conjuncție cu Mercur în Leu (între 31.07-2.08.2021)

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *