Prima parte a săptămânii este excelentă pentru a rezolva tot felul de lucruri care presupun efort, determinare și perseverență, precum și pentru a reflecta la / discuta despre nevoile noastre în materie de iubire/relații.
Prin urmare, dacă avem anumite treburi de făcut pe care le-am tot amânat sau dacă știm că trebuie să rezolvăm anumite situații pe parcursul acestei săptămâni, în special luni și marți vom avea motivația și ambiția necesare pentru a pune lucrurile în mișcare, dar și suficientă energie, consecvență și forță de muncă pentru a ne duce planurile la îndeplinire (Soare/Pluto). Sunt zile în care vom fi cât se poate de practici și de ancorați în realitate și prea puțin dispuși “să pierdem vremea” cu lucruri nesemnificative pentru noi.
Tot în prima parte a săptămânii (luni-joi), vom acorda o atenție crescută relațiilor noastre (de iubire, dar nu numai). Vom fi comunicativi, dornici să interacționăm cu ceilalți, să ne exprimăm opiniile și interesați să ascultăm și părerile celorlalți.
** Este o perioadă bună pentru a discuta despre nevoile noastre în materie de iubire/relații, despre așteptările pe care le avem de la ceilalți, pentru a vedea ce este realist și ce nu este realist, ce putem noi oferi și ce pot ceilalți să ne ofere, unde este necesar să mai facem anumite ajustări etc. (Venus/Nodul Nord).
** De asemenea, dacă sunt anumite topicuri mai delicate sau aspecte care ne deranjează în relațiile noastre, putem profita de moment pentru a discuta deschis despre ele, pentru a le analiza cât mai obiectiv împreună cu partenerii noștri, în ideea de a le clarifica și a găsi soluții (Venus/Chiron).
** În același timp, vom fi foarte deschiși în a ne exprima individualitatea, felul unic de a fi, vom spune clar ce ne place și ce nu ne place, ce putem tolera și ce nu putem tolera (Venus/Saturn) și, în principiu, vom aprecia și vom respecta asta și la partenerii noștri. Iar această acceptare a diferențelor (dincolo de ce avem în comun) va contribui la crearea unor relații și mai solide.
** Bineînțeles, în situația în care nemulțumirile noastre (Venus/Chiron) au la bază faptul că anumite persoane ne îngrădesc libertatea de exprimare sau de manifestare (Venus/Saturn), nu vom lăsa lucrurile așa și ne vom cere drepturile (cu tot ce presupune asta pentru fiecare dintre noi).
Joi, Soarele intră în semnul Gemenilor, unde se află deja Mercur, Venus și Nodul Nord, ceea ce va sublinia și mai tare dorința noastră de a socializa, schimburile de idei, curiozitatea, dorința de a învăța tot felul de lucruri, precum și tendința de a trece totul prin “filtrul gândirii” (Gemenii guvernează gândirea logică, rațională, analitică, emisfera stângă a creierului). Deoarece Gemenii (în varianta distorsionată) se pot pierde în prea multe direcții, pot începe n lucruri, pot capta prea multă informație (mintea funcționează „ca un burete de informații”) este important ca în această perioadă să avem în vedere și acest aspect și să încercăm să ne alegem, dintre toate lucrurile care ne interesează, câteva direcții (care au cu adevărat sens pentru noi) și să ne ținem de ele.
În a doua parte a săptămânii (vineri-duminică), Soarele și Mercur din Gemeni vor fi în relații tensionate cu Jupiter și cu Neptun din Pești, ceea ce “va dilua” capacitatea noastră de a gândi rațional/obiectiv. De aceea, dacă avem decizii importante de luat și nu dorim să facem asta cât avem mintea ca într-un fel de “ceață”, prima parte a săptămânii pare a fi o alegere mai înțeleaptă.
** Jupiter și Neptun din Pești favorizează intuiția, creativitatea, deschiderea către spiritualitate și, în general, către “lumea nevăzută”, precum și foarte multă toleranță, acceptare, ajutorarea celorlalți etc. Despre Jupiter în Pești am scris aici.
** Numai că, atunci când formează relații tensionate cu alți jucători de pe bolta cerească (așa cum se întâmplă acum), putem avea tendința de a îmbrățișa mai degrabă manifestările “distorsionate” ale arhetipului Pești/Neptun: absența discernământului, fuga de realitate (refugiul în diferite practice spirituale, în artă, filme, jocuri, substanțe, sex etc. pentru a nu ne confrunta cu realitatea), absența granițelor sănătoase în raport cu ceilalți, ajutorarea celorlalți până în punctul sacrificiului de sine etc.
** În contextul careului Gemeni/Pești, putem spune lucruri care să nu aibă legătură cu realitatea (fie pentru că ne lăsăm duși de val, fie pentru că avem intenția să obținem ceva din asta și, implicit, “cosmetizăm” adevărul) și la fel pot fi informațiile care ajung către noi. Emoțional vorbind, putem oscila ușor între extreme: de la o stare de foarte bine (poate chiar euforică/idealizarea realității), la un sentiment de tristețe și dezamăgire. Prin urmare, dacă suntem ceva mai triști, să facem tot ce ține de noi pentru a ne ridica moralul, iar dacă suntem extraordinar de încântați, optimiști etc. să ne bucurăm de starea de spirit pe care o avem, dar să nu credem că absolut “tot ce strălucește este aur”.
** În altă ordine de idei, sunt zile foarte bune pentru odihnă, relaxare, pentru a visa cu ochii deschiși, pentru a ne folosi creativitatea sau pentru a petrece timp în mijlocul naturii.
Duminică, Saturn staționează și se pregătește să își înceapă mișcarea aparent retrogradă în Vărsător.
** Orice mișcare retrogradă presupune redirecționarea energiei dinspre exterior înspre interior și un oarecare aer de “revoltă”, accelerând astfel evoluția.
** Saturn în Vărsător presupune crearea unei realități exterioare (Saturn) care să corespundă felulului nostru unic de a fi, dincolo de condiționările pe care le avem, dincolo de ce ne-au învățat alții că ar trebui să fim sau să facem (Vărsător), dar și necesitatea de a integra acest fel unic de a fi la nivel de societate, adică de a găsi o formă în care să putem funcționa la nivel de societate (pentru că dacă ne revoltăm “de dragul de a ne revolta” și alegem să nu respectăm absolut nicio normă, societatea ne va respinge și tot nu vom fi mulțumiți).
** În lunile în care Saturn va fi retrograd vom avea ocazia să reflectăm la aceste două aspecte și, probabil, dintr-un sentiment de revoltă tot mai accentuat față de cum se desfășoară lucrurile în prezent, vom căuta să facem anumite schimbări astfel încât realitatea exterioară să reflecte într-o mai mare măsură realitatea noastră interioară. De altfel, 2021 este anul schimbărilor “radicale”, astfel încât cu cât suntem mai deschiși în această direcție și cu cât suntem mai puțin ancorați în trecut, cu atât se va face mai ușor trecerea de la “vechea noastră realitate” la “cea nouă”.
Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici.
Nu uita să urmărești pagina de Facebook, pentru a afla la timp când sunt postate următoarele astro-povești.
Principalele aspecte ale săptămânii:
▪ 17.05.2021 Soare în Taur în trigon cu Pluto în Capricorn (între 16-18.05.2021)
▪ 17.05.2021 Venus în conjuncție cu Nodul Nord în Gemeni (între 17-18.05.2021)
▪ 18.05.2021 Venus în Gemeni în sextil cu Chiron în Berbec (între 17-19.05.2021)
▪ 20.05.2021 Venus în Gemeni în trigon cu Saturn în Vărsător (între 19-21.05.2021)
▪ 20.05.2021 Soarele intră în Gemeni (între 20.05.2021-21.06.2021)
▪ 21.05.2021 Soare în Gemeni în careu cu Jupiter în Pești (între 20-22.05.2021)
▪ 23.05.2021 Mercur în Gemeni în careu cu Neptun în Pești (între 21-25.05.2021)
▪ 23.05.2021 Saturn staționează retrograd în Vărsător (va fi retrograd între 23.05.2021-11.10.2021)