Astrele în perioada 1-7.02.2021.
“Adevăruri care ies la suprafață în iubire/relații.”

Principalele evenimente astrologice ale acestei săptămâni sunt concentrate în prima, respectiv în ultima parte.

Așa cum am tot observat de la începutul anului, în special de la jumătatea lunii ianuarie, există o atmosferă ceva mai tensionată, poate chiar conflictuală, în anumite domenii din viața noastră, în special în acele domenii care stau sub semnul Vărsătorului, respectiv în cel al Taurului.

Putem oscila între sentimentul că „ceva nu mai poate funcționa ca până acum”, că a venit vremea să facem anumite schimbări importante și să ne eliberăm de acei factori care ne restricționează/“ne îngrădesc” libertatea de mișcare sau de exprimare (Vărsător) și tendința să facem tot ce ține de noi pentru a menține lucrurile așa cum sunt, pentru că ne oferă senzația de confort și stabilitate (Taur) și, implicit, să ne opunem schimbărilor, pentru că suntem reticenți față de ce nu cunoaștem sau nu am mai experimentat. De altfel, chiar dacă în mod normal nu ne-am dori noi să facem anumite schimbări, acestea sunt inerente în 2021 și, mai ales, în prima parte a anului.

Acest “conflict” care există în mod natural între Vărsător și Taur (schimbare versus conservare) se manifestă, la începutul săptămânii (luni) prin careul dintre Soarele în Vărsător și Marte în Taur. Fie că ceva ne deranjează suficient de tare încât găsim în noi curajul necesar și inițiem schimbarea dorită, fie că aceasta vine din exterior (cu scopul de a ne scoate dintr-o zonă de stagnare), începutul de săptămână poate fi resimțit destul de dinamic. Dacă lucrurile sunt duse la extrem, pentru a ne susține cauza sau pentru a obține ce ne dorim, putem reacționa ceva mai vehement sau putem lua decizii într-o manieră destul de impulsivă.

În aceeași zi, Venus intră și ea în Vărsător, alături de Soare, Mercur, Jupiter și Saturn, ceea ce înseamnă că, în perioada următoare (până spre finalul lunii, cât Venus va rămâne aici) această nevoie de libertate și de exprimare a individualității va fi cu atât mai mare, în special în materie de iubire/relații. Cu Venus în Vărsător, componenta mentală/intelectuală va deveni extrem de importantă și ne vom simți mai atrași de acele persoane cu care ne putem simți natural, care ne acceptă felul unic de a fi și cu care împărtășim o anumită viziune asupra vieții. Dacă nu ne simțim înțeleși, dacă nu rezonăm la nivel mental/intelectual, dacă nu vorbim “aceeași limbă”, putem, mai degrabă, să alegem să stăm singuri (decât într-o companie nesatisfăcătoare).

Spre finalul săptămânii, atmosfera se intensifică la capitolul iubire/relații.

Dacă noi considerăm că suntem unde trebuie, că există acea conexiune mentală puternică și că avem un viitor împreună, relațiile respective pot deveni chiar mai solide și putem lua decizia să începem un nou capitol împreună sau să facem niște schimbări care, deși surprinzătoare pentru partenerii noștri, să contribuie la îmbunătățirea acelor relații (Venus în conjuncție cu Saturn și în careu cu Uranus). În acest sens, poate fi o perioadă excelentă pentru a discuta deschis despre ce așteptări avem cu privire la viitor, împreună și separat, pentru a analiza lucrurile cu mai multă obiectivitate și din mai multe perspective (trigonul Soare/Nodul Nord în Gemeni).

În același timp, dacă lucrurile nu (mai) funcționează între noi, putem realiza că ar fi mai bine ca fiecare să o ia pe drumul său sau că avem nevoie să luam o pauză, pentru a reflecta la ce urmează să facem. De altfel, pot ieși la suprafață anumite informații, de care nu eram conștienți (în sens plăcut sau mai puțin plăcut), care să ne scoată din zona de confort, dar care să ne ajute să vedem cu mai multă claritate “adevărul” situației în care ne găsim.

Cu Venus/Uranus putem experimenta situații destul de imprevizibile, neașteptate (ca extreme: începerea/încheierea subită a unei relații), prin urmare, înainte de a face un gest radical pe care să îl regretăm mai târziu, nu ar strica să ne temperăm puțin, astfel încât să ne asigurăm că deciziile pe care le luăm acum sunt într-adevăr cele dorite și nu rodul unui impuls de moment.

În altă ordine de idei, având în vedere că pe lângă careul Venus/Uranus care se formează acum, ne aflăm și în plin sezon de Mercur retrograd, dacă ne dorim „deodată” să facem anumite achiziții mai mari spre sfârșitul săptămânii, să cumpărăm anumite produse pe care în mod normal nu le-am cumpăra sau să facem o schimbare majoră de imagine (Venus are legătură cu tot ce ține de frumusețe și de gusturile/preferințele pe care le avem), poate ar fi bine să mai așteptăm puțin, pentru a ne asigura (la fel ca mai sus) că nu reacționăm pe baza unui impuls de moment și că rezultatele obținute sunt conform așteptărilor.

Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!

Principalele aspecte ale săptămânii:

▪ 1.02.2021 Soare în Vărsător în careu cu Marte în Taur (între 30.01-3.02.2021)
▪ 1.02.2021 Venus intră în Vărsător (între 1.02-25.02.2021)
▪ 6.02.2021 Venus în conjuncție cu Saturn în Vărsător și în sextil cu Chiron în Berbec (între 5-7.02.2021)
▪ 6.02.2021 Soare în Vărsător în trigon cu Nodul Nord în Gemeni (între 5-7.02.2021)
▪ 7.02.2021 Venus în Vărsător în careu cu Uranus în Taur (între 6-8.02.2021)

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *