În data de 15 noiembrie 2020, la 7:07 (ora României) are loc Luna nouă în Scorpion: Luna și Soarele se vor afla în Scorpion, la 23°17’.
Intro. Despre Luna nouă în general
▪ În astrologie, Luna reprezintă universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), personalitatea, imaginea de sine pe care ne-am format-o în funcție de mediul în care ne-am născut și am trăit în primii ani de viață; implicit, indică relația cu familia de origine și, în special, cu mama, respectiv suma acelor factori care ne fac să ne simțim confortabil și care ne dau sentimentul de “acasă”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea noastră, acele trăsături specifice care ne fac “să strălucim” și pe care le dezvoltăm pe parcursul întregii vieți (“latura rațională”).
▪ Cele aproximativ două săptămâni după ce Luna nouă are loc (cât se află în faza de creștere, până la următoarea Lună plină) reprezintă o perioadă favorabilă inițierii de acțiuni și proiecte sau setării de diferite intenții. (Rezultatele a ceea ce începem sau planificăm acum le vom putea vedea în următoarele șase luni, până la Lună plină din același semn zodiacal).
▪ Cea mai bună perioadă pentru a începe ceva este atunci când Luna este în creștere și vizibilă cu „ochiul liber” pe Cer, la aprox. o zi/două după momentul efectiv de Lună nouă.
Cum ne impactează la nivel individual Luna nouă în Scorpion
▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, Luna nouă va impacta una dintre cele 12 case astrologice (casa care stă sub semnul Scorpionului) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa unde are loc Luna nouă), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent și apoi cele despre Soare („zodie”).
Luna nouă în Scorpion – influențe generale, energie și caracteristici
Pentru a putea înțelege atmosfera generală, vă invit să vedem (sau să revedem) care sunt principalele caracteristici ale acestui arhetip.
Arhetipul Scorpion
▪ Scorpionul este guvernat de Pluto, guvernatorul modern (Zeul Infernului, al Întunericului), respectiv de Marte, guvernatorul tradițional (Zeul războiului). În astrologia evolutivă (Jeff Green), Pluto este asociat cu ideea de Suflet, înțeles ca o conștiință imutabilă (parte a consțiinței universale), care nu poate fi distrusă de la o existență la alta, dar care se transformă, evoluează. Pluto reprezintă intențiile si dorințele de evoluție ale Sufletului din trecut, din vieți anterioare și, implicit, cele mai puternice nevoi și dorințe pe care le avem la nivel subconștient în această viață.
▪ Este un semn de apă: sensibil, intuitiv, care se bazează pe emoții.
▪ Este un semn fix, stabil, mai refractar la schimbare.
▪ Psihologia conștiinței umane. Subconștientul. Prin însăși natura sa, Scorpionul este asociat cu nevoia de a înțelege mecanismele de funcționare ale psihicului omenesc (care sunt cauzele, intențiile, motivațiile care stau la baza diferitelor emoții, trăiri sau comportamente), adică de a face subconștientul să devină conștient. Așa se explică fascinația față de tot ce e ascuns, dincolo de suprafață, secret, misterios, întunecat, ocult sau tabu.
▪ Puterea si lipsa de putere. Odată cu acest proces de auto-cunoaștere, Scorpionul devine conștient de natura sa, de puterea pe care o deține, dar si de limitele puterii sale, de ce are sau nu are, de ce este sau nu este. De aceea, va căuta să formeze relații cu diferite “surse de putere” (ex. oameni, forme/sisteme de cunoaștere, bunuri/resurse materiale, bani, sex etc.) care îi pot oferi ceea ce el consideră că îi lipsește. Puterea astfel obținută îl ajută să continue să evolueze. Ulterior, în funcție de nivelul de evoluție la care se află, Scorpionul își va folosi ulterior puterea obținută în sens pozitiv (îi va ajuta și pe altii să evolueze, să obțină anumite resurse etc.) sau negativ (va abuza de putere, va domina, va controla, va manipula etc.).
▪ “Paradoxul Scorpionului”: tendința de a se atașa foarte puternic de anumite nevoi și dorințe din trecut (pentru că reprezintă un teritoriu cunoscut care îi dă siguranță emoțională) sau de diferite “surse de putere”, dar și instinctul de a evolua, de a merge mai departe, de a-și depăsi limitele (adică respingerea vechilor atașamente, nevoi, dorințe). Conflictele acestea (interne sau externe) dintre vechi/trecut/elemente cunoscute si nou/viitor/elemente necunoscute au rolul de a declansa procesul de creștere si de evoluție.
▪ Evoluție lină sau abruptă. Evoluția poate avea loc lin, treptat, în timp (prin formarea acelor relații cu anumite “surse de putere”, interacționând cu alții, învățând lucruri noi etc.) sau abrupt, în special dacă rezistența față de schimbare este foarte mare, dacă atașamentele față de situații, credințe, oameni etc. sunt atât de puternice încât îngreunează evoluția. În al doilea caz, au loc evenimente-cataclismice care “să forțeze” evoluția (de exemplu ruperea unei relații, pierderea unui job, etc.).
▪ Iubirea/frica de iubire. Scorpionul este asociat cu ideea de relații de iubire puternice, asumate, bazate pe încredere si dăruire totală. Distorsiunile asociate cu acest arhetip: atașamente foarte puternice, posesivitate, gelozie, trădări, manipulări, abandon și fricile legate de acestea.
Luna nouă în Scorpion și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească
Aspecte:
▪ Luna nouă în sextil cu Pluto, Jupiter, Saturn în Capricorn
▪ Venus în Balanță în careu cu Pluto, Jupiter, Saturn în Capricorn
▪ Marte staționează direct în Berbec
Luna aceasta nouă în Scorpion, puternică și intensă, mă duce cu gândul, deopotrivă, la un început și la un final de drum. Și asta deoarece, pe de o parte, suntem pe punctul de începe un capitol nou, mai mic sau mare, în anumite domenii din viața noastră, ca la orice Lună nouă, iar pe de altă parte, prin activarea conjuncției Jupiter/Saturn/Pluto, acum, la final de an, devenim tot mai conștienți și simțim tot mai puternic efectul transformărilor masive prin care am trecut în 2020 și al capitolelor pe care le-am închis, cu sau fără voia noastră. Dacă nu ați citit deja astro-povestea dedicată acestei săptămâni, în care am scris despre tripla conjuncție din Capricorn și pe care o găsiți aici, vă recomand să o faceți, pentru a înțelege mai bine contextul general.
Scorpionul are nevoie să înțeleagă “de ce” se întâmplă ce se întâmplă și nu se mulțumește cu răspunsuri superficiale, prin urmare, înainte să ne gândim la ce am dori să inițiem în perioada următoare, să încercăm să înțelegem, atât cât putem, experiențele prin care am trecut anul acesta, punându-ne întrebări peste întrebări și scormonind cât mai adânc în sufletul nostru. Doar răspunzându-ne cu maximă sinceritate, chiar dacă uneori nu ne plac concluziile la care ajungem, putem schimba noi înșine ceva în viața noastră, în loc să acționăm pe pilon automat (obsesiv-compulsiv) sau în loc să rămânem într-o zonă de pasivitate (făcând schimbările numai atunci când suntem forțați de anumite împrejurări). Să folosim, așadar, lecțiile prin care am trecut în 2020 ca pe o bază extrem de valoroasă pentru ceea ce ne dorim să creăm la această Lună nouă.
Dincolo de domeniile impactate pentru fiecare dintre noi, în funcție de harta natală, Luna nouă în Scorpion deschide un capitol nou în ceea ce privește relațiile noastre de iubire. Dacă acestea sunt solide, dacă avem o conexiune puternică cu partenerii noștri, la nivel emoțional, mental, spiritual, fizic, această conexiune poate deveni chiar mai puternică. Pe de altă parte, dacă am ajuns la concluzia că nu dau dovadă de maturitate, că nu își asumă responsabilitatea pentru partea lor de relație, că relația noastră este una superficială, s-ar putea să luăm în calcul și versiunea unui început care să nu îi mai includă. Iar ei, bineînțeles, pot face același lucru. Deoarece în același timp cu Luna nouă are loc și careul Venus/Pluto, iar Marte staționează direct în Berbec, ne va fi destul de greu să ne prefacem că nu vedem lucrurile care nu (mai) funcționează (dacă este cazul și presupunând prin absurd că ne-am dori asta) și să nu reacționăm ca atare.
În altă ordine de idei, Luna nouă în Scorpion poate fi resimțită destul de intens emoțional, pentru că pot ieși la suprafață tot felul de emoții puternice pe care am încercat să le evităm sau să le blocăm. Revenind la mixul Lună nouă / Jupiter/Saturn/Pluto, dacă în acest an am trecut prin momente mai dificile și nu ne-am permis să simțim o anumită durere (am încercat să o mascăm, să o controlăm), acum ne poate veni mai ușor să intrăm în contact cu emoțiile noastre și, într-o anumită măsură, să ne mai eliberăm de povara pe care o purtăm cu noi.
Să ne fie Luna nouă aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
……………………………………………………………
Berbec (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Taur (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Gemeni (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; nevoia de a face servicii altora, de a fi util, de a ajuta;
Rac (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate;
Leu (4)– universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; oportunități cu privire la locuință: de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova etc.;
Fecioară (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii;
Balanță (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Scorpion (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care vă comportați, în care sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.);
Săgetător (12) – mai mult timp alocat meditației, vieții spirituale; bucuria de a petrece mai mult timp în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur;
Capricorn (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor; nevoia de exprimare a individualității;
Vărsător (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de muncă; statutul social, imaginea publică; misiunea în viată;
Pești (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale).