Este o săptămână dinamică, tensionată, în care putem simți o nevoie destul de puternică de a face anumite schimbări (pentru că modul în care stau lucrurile în anumite domenii din viața noastră ne nemulțumește, poate chiar ne frustrează), dar în care devenim conștienți și de anumite restricții, limitări care există și pe care nu le putem ignora, dacă vrem ca ceea ce ne dorim să se materializeze.
Principalul aspect al săptămânii, careul Marte/ Saturn Rx (care se produce chiar luni, dar ale cărei efecte le simțim pe parcursul întregii săptămâni) indică o astfel de “situație de criză”, un potențial conflict (cu noi înșine și/sau cu alții), o situație ce se cere rezolvată. Numai că, pentru a rezolva acest conflict, acțiunile noastre (Marte) trebuie să fie bine gândite, analizate, planificate (Saturn). Dacă ceva ne nemulțumește sau ne face să ne revoltăm, este firesc să acționăm, dar ideal ar fi să nu o facem haotic, impulsiv, agresiv, pentru că atunci s-ar putea să constatăm că rezultatatele nu sunt neapărat cele dorite și că suntem și mai nemulțumiți. Pe de altă parte, nu tot ceea ce ne dorim este neapărat și bun pentru noi (și atunci este important să ne filtrăm bine dorințele), după cum materializarea acestor dorințe poate să ceară de la noi un efort suplimentar, o bună strategie și ceva mai multă răbdare. Pentru unii dintre noi acest conflict se poate manifesta mai mult la nivel interior (nevoia de a ne lupta cu anumite stări mai apăsătoare (frică, neîncredere în forțele proprii, anxietate), care ne împiedică să acționăm, în timp ce pentru alții conflictul se poate manifesta mai ales în raport cu ceilalți: între nevoile/acțiunile noastre și regulile impuse de anumite autorități, reguli percepute ca fiind restrictive, limitative; între generații (între noi și părinți/copiii), în zona profesională (între noi și șefi/angajați) etc.
Despre careul Marte/Saturn am scris în detaliu aici.
> Cei mai impactați: Berbecii, Capricornii, Racii și Balanțele (Ascendent, Soare/zodie, Lună)
Chiar dacă începutul de săptămână este ceva mai tensionat și rulează pe fundal starea aceea de revoltă și de nemulțumire, cred că faptul că Mercur (comunicare/gândire) este în Fecioară ne va ajuta să ne mai temperăm și să acționăm cu mai mult discernământ. Dacă stăm și analizăm bine situația în care ne aflăm, ne pot veni tot felul de idei și soluții utile prin care să îmbunătățim anumite lucruri din viața noastră (Mercur/Uranus). De altfel, dacă dorim să luăm anumite decizii într-o perioadă în care suntem cu mintea mai “limpede” și în care vedem lucrurile într-o variantă mai realistă și mai apropiată de adevăr, putem face asta de la începutul și până spre sfârșitul săptămânii. În weekend, tendința poate fi să privim realitate într-o manieră oarecum distorsionată: fie cu prea mult optimism (Mercur/Jupiter/Neptun), fie cu un soi de dezamăgire, tristețe (Mercur/Neptun). Sfârșitul de săptămână este mai potrivit pentru odihnă, recreere, meditație, timp petrecut în natură, activități creative și mai puțin pentru activități practice sau care presupun o gândire rațională, logică, analitică.
> Cei mai impactați: Fecioarele, Peștii, Gemenii și Săgetătorii, precum și Taurii, Capricornii (Ascendent, Soare/zodie, Lună)
Un alt aspect care ne poate ajuta în această săptămână este sextilul format de Marte în Berbec cu Nodul Nord în Gemeni (aspectul exact se formează la mijlocul săptămânii), în ideea în care ne va fi mai ușor să comunicăm despre ceea ce ne interesează, ne preocupă, dar și să privim lucrurile din mai multe unghiuri. Apropo de “conflictele” despre care scriam mai sus, acest lucru poate fi extrem de util pentru că analizând cu mai multă flexibilitate situațiile pe care ne dorim să le schimbăm și, eventual, discutându-le cu alții (NN Gemeni) putem găsi mai multe variante, soluții care, altfel, “ne-ar putea “scăpa”.
> Cei mai impactați: Berbecii, Capricornii, Racii și Balanțele (Ascendent, Soare/zodie, Lună), precum și Gemenii, Săgetătorii, Fecioarele și Peștii (Ascendent, Soare/zodie, Lună)
În ceea ce privește relațiile pe care le avem cu ceilalți (orice fel de relații, inclusiv de iubire), dar și modul în care ne raportăm la noi înșine, în această săptămână Venus va face mai multe aspecte cu alți jucători de pe bolta cerească, prin urmare, ne putem aștepta să existe destul de multă activitate la acest capitol (idee susținută și de aspectele făcute de Mercur).
* În prima parte a săptămânii putem fi ceva mai încrezători și optimiști și vom aprecia o anumită doză de stabilitate (Venus/Jupiter). În același timp, deoarece Jupiter expandează tot ce atinge și pentru că ne aflăm în contextul Marte/Saturn, este important să fim conștienți de eventualele exagerări sau atitudini radicale: încercarea de a ne impune dorințele, părerile (dacă orgoliul este exacerbat și suntem axați doar pe noi și pe nevoile noastre), respectiv o atitudine submisivă față de ceilalți (dacă stima de sine este scăzută și ceilalți ne par ca fiind undeva foarte sus, iar noi ne simțim, prin comparație, undeva foarte jos sau dacă vedem în ei o anumită autoritate sau putere care simțim că nouă ne lipsesc).
* Spre mijlocul săptămânii putem da dovadă de mai multă toleranță, înțelegere și compasiune, atât față de noi, cât și față de partenerii noștri și putem simți nevoia de mai multă sensibilitate, gesturi romantice etc. (Venus/Neptun).
* La finalul săptămânii atmosfera devine ceva mai intensă (Venus/Pluto), în ideea în care, în interacțiunile pe care le avem, pot ieși la suprafață tot felul de situații de care nu eram conștienți (putem, de exemplu, să aflăm niște “adevăruri” mai puțin comode) sau cu care nu doream să ne confruntăm (poate le țineam ascunse “sub preș”). Deoarece în aceeași zi are loc și opoziția Mercur/Neptun și capacitatea noastră de a judeca lucrurile rațional poate fi, într-o anumită măsură, diminuată, poate fi o dovadă de înțelepciune să nu luăm decizii pripite.
De asemenea, dacă noi nu ne iubim și nu ne respectăm suficient pe noi și ne considerăm “lipsiți de putere” (indiferent de ce reprezintă pentru noi puterea respectivă: frumusețe, inteligență, situație materială etc.), putem recurge la tot felul de trucuri și manipulări pentru a obține de la alții acel ceva pe care ni-l dorim, așa cum și ceilalți pot proceda similar cu noi. Prin urmare, dacă ne simțim foarte atrași de anumite persone în această perioadă, înainte de a ne duce “obsesiv-compulsiv” către acestea, să încercăm să vedem ce stă la baza acelei atracții și abia apoi să decidem dacă îi dăm curs sau nu.
Orice relație sănătoasă (de iubire si nu numai) pornește de la relația pe care o avem cu noi înșine, prin urmare de aici trebuie să începem și aici trebuie să muncim cel mai mult. Iar weekendul acesta ne poate oferi contextul potrivit pentru a face acest lucru, chiar dacă asta presupune să ne confruntăm cu anumite părți din noi de care nu ne place sau de care nu suntem chiar mândri.
> Cei mai impactați: Racii, Capricornii, Berbecii și Balanțele (Ascendent, Soare/zodie, Lună)
Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
Principalele aspecte ale săptămânii:
▪ 24.08.2020 Marte în Berbec în careu cu Saturn Rx în Capricorn (între 21-29.08.2020; aspectul se va repeta pe 30.09.2020, respectiv pe 13.01.2021)
▪ 25.08.2020 Mercur în Fecioară în trigon cu Uranus Rx în Taur (între 25-26.08.2020)
▪ 26.08.2020 Venus în Rac în opoziție cu Jupiter Rx în Capricorn (între 25-26.08.2020)
▪ 27.08.2020 Marte în Berbec în sextil cu Nodul Nord în Gemeni (între 23-31.08.2020)
▪ 28.08.2020 Venus în Rac în trigon cu Neptun Rx în Pești (între 27-28.08.2020)
▪ 29.08.2020 Mercur în Fecioară în trigon cu Jupiter Rx în Capricorn (între 29-30.08.2020)
▪ 30.08.2020 Venus în Rac în opoziție cu Pluto Rx în Capricorn (între 29-31.08.2020)
▪ 30.08.2020 Mercur în Fecioară în opoziție cu Neptun Rx în Pești (între 30-31.08.2020)