Pe 3.08.2020 avem un nou fenomen de Lună plină, de data aceasta în semnul Vărsătorului.
Luna plină este asociată cu încheierea unui ciclu din viața noastră, cu închiderea anumitor capitole, respectiv cu obținerea unor rezultate sau a unor concluzii, în funcție de care vedem ce este nevoie să transformăm și ce trebuie să lăsăm în urmă.
Prin urmare, este un moment excelent pentru a ne gândi la ce vrem să renunțăm proactiv, de acum înainte, la propriu sau la figurat: lucruri, situații, tipare emoționale, mentale, comportamentale etc. care ne fac să ne simțim “blocați” sau care au un impact negativ asupra noastră. Începem prin a conştientiza toate acestea, pentru ca, ulterior, să trecem la punerea în practică. Evident, faptul că ne dorim să renunțăm la ceva ajută, dar gândul şi intenția trebuie susținute şi de fapte pentru ca schimbarea să se producă.
Având în vedere că Luna plină din 3 august are loc în semnul Vărsătorului, vă las mai jos câteva teme (cu titlu de exemplu) asociate cu acest arhetip, teme ce pot fi abordate atunci când ne facem „lista de renunțări”:
▪ nevoia de libertate;
▪ nevoia de exprimare a originalității, a individualității;
▪ ancorarea în trecut (tradiție, istorie) versus raportarea la viitor;
▪ nevoia de a ne elibera de restricțiile/limitările impuse de către alții (familie, societate, mediu etc.);
▪ spiritul de revoltă;
▪ nevoia de a inova;
▪ relația cu grupurile, respectiv cu societatea din care facem parte;
▪ “traumele” la nivel mental.
Câteva exemple pornind de la aceste teme:
▪ Renunț să mai permit să îmi fie îngrădită libertatea sau să încerc să îngrădesc libertatea altora;
▪ Renunț la a nu îmi exprima felul specific de a fi (originalitatea, individualitatea), chiar dacă acest fel de a fi este alfel, diferit, raportat la familia din care provin, la grupurile din care fac parte sau la mediul în care trăiesc (aleg să îmi exprim unicitatea);
▪ Renunț să rămân ancorat în trecut (să continuu să fac lucrurile așa cum le-am făcut întodeauna sau cum am văzut în jur că se fac) sau, din contră, să arunc trecutul “la gunoi”, fără să învăț din experiențele anterioare (ale mele sau ale altora);
▪ Renunț să mă conformez unor reguli impuse de către alții (familie, grupuri, societate), fără să le trec prin filtrul gândirii proprii, fără să văd dacă se aplică în cazul meu sau fără să încerc să văd dacă nu cumva pot contribui la îmbunătățirea lor;
▪ Renunț să mă conformez regulilor unor grupuri (oameni cu care am preocupări, interese comune), doar pentru a fi acceptat/validat (pentru a evita singurătatea), dacă prezența în aceste grupuri îmi îngrădește libertatea;
▪ Renunț să mă revolt doar de dragul de a mă revolta și încerc să înțeleg ce se află în spatele acestei nevoi de rebeliune (de exemplu, încercarea de a obține atenția celor din jur; frica obsesivă de îngrădire a libertății, mai ales dacă în trecut am experimentat ceva similar etc.)
▪ Renunț să mă preocup doar de binele meu individual și să ignor nevoile sau binele altora;
▪ Renunț să mă mai consider o victimă și să mă las influențat, afectat la nesfârșit de anumite situații șocante, traumatizante prin care am trecut (aleg să învăț ceva din experiențele respective, dar fac tot ce ține de mine pentru a mă elibera de ele).
Despre Luna plină în Vărsător am povestit aici.
Ca ritual de Lună plină, puteți trece toate lucrurile la care vă doriți să renunțați pe o foaie de hârtie (intenția scrisă este mai puternică) şi să îi dați foc (focul purifică). Evident, în condiții de siguranță.
P.S. Exemplele de mai sus sunt generale; fiecare îşi va formula „renunțările” în funcție de cazul său particular. În ceea ce priveşte modul în care ne exprimăm, nu există „o formulă magică”, fiecare va scrie aşa cum va simți nevoia. Important este să fim reali, autentici şi dispuşi apoi să trecem la treabă (să nu ne oprim la a aștepta ca lucrurile să se întâmple, ci să acționăm în direcția respectivă).
Să ne fie Luna plină aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
Mulțumesc cu recunoștință pentru sfaturi
Cu drag! 🙂