Ritual pentru Eclipsa de Lună/Luna plină în Săgetător din 5.06.2020

Eclipsele au un puternic caracter karmic, rolul acestora fiind de a ne “ghida” în călătoria noastră spirituală, de a ne alinia cu intenția de evoluție a sufletului în această existență.

Eclipsele de Lună (împreună cu Nodul Sud) ajută la eliberarea, vindecarea de anumite tipare emoționale, mentale, spirituale care țin de trecut (karma acumulată în vieți anterioare sau în această existență). Astfel, se încheie anumite cicluri din viața noastră, se închid anumite capitole, cu sau fără intenția noastră, şi obținem nişte rezultate sau tragem nişte concluzii, în funcție de acțiunile noastre anterioare.

Chiar dacă anumite lucruri nu se află neapărat în controlul nostru, putem alege să trăim cât mai conştient şi să facem tot ce ține de noi pentru a avea o viață cât mai senină şi armonioasă. De aceea, este un moment excelent pentru a începe să ne gândim la ce vrem să renunțăm, de acum înainte, la propriu sau la figurat: lucruri, situații, tipare emoționale, mentale, comportamentale etc. care ne fac să ne simțim „blocați” sau care au un impact negativ asupra noastră. Întâi le conştientizăm, iar, ulterior, ne punem în practică gândurile şi intențiile, pentru ca schimbările să se manifeste.

Deoarece Eclipsa de Lună/Luna plină are loc în semnul Săgetătorului, vă las mai jos câteva teme (cu titlu de exemplu) ce pot fi abordate atunci când ne facem „lista de renunțări”:
– relația cu Universul din care facem parte şi, implicit, cu Divinitatea;
– căutarea sensului vieții;
– ascultarea intuiției;
– adevărurile noastre versus adevărurile universale;
– sistemul nostru de credințe;
– complexele de superioritate;
– nevoia de libertate.

Detalii despre Eclipsa de Lună/Luna plină în Săgetător găsiți aici.

Ca ritual, puteți trece toate lucrurile la care vă doriți să renunțați pe o foaie de hârtie (intenția scrisă este mai puternică) şi să îi dați foc (focul purifică). Evident, în condiții de siguranță.

Câteva exemple:

„- Renunț să îmi mai trăiesc existența axându-mă doar pe lucrurile concrete, materiale din viața mea (neglijând latura spirituală);
– Renunț să îmi mai trăiesc viața la întâmplare, fără a căuta să îi dau un sens, fără a avea o direcție sau fără a mă gândi la viitor;
– Renunț să îmi mai neglijez dezvoltarea mentală, spirituală;
– Renunț să îmi mai ignor intuiția;
– Renunț să mai cred că doar modul în care înțeleg eu lucrurile este corect, „adevărat”;
– Renunț să resping ce nu corespunde credințelor şi convingerilor mele, ce este străin, diferit;
– Renunț să îmi mai neglijez nevoia de libertate.”

P.S. Acestea sunt doar câteva exemple generale; fiecare îşi va formula „renunțările” în funcție de cazul său particular. În ceea ce priveşte modul în care ne exprimăm, nu există „o formulă magică”, fiecare va scrie aşa cum va simți nevoia. Important este să fim reali, autentici, să scriem „din suflet”.

Să ne fie Eclipsa aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!

fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *