In data de 15 august 2019, in jurul orei 15:30, avem Luna plina in Varsator (Luna in Varsator se va afla in opozitie cu Soarele din Leu, la aprox. 22 grade).
☆☆☆ Intro. Despre Luna plina in general
▪ In astrologie, Luna reprezinta universul emotiilor noastre, suma acelor factori, obiceiuri, situatii etc. care ne fac sa ne simtim confortabil si in largul nostru si care ne dau sentimentul de “acasa” (oriunde ne-am afla). Ea este totodata imaginea de sine a sufletului in aceasta existenta (constiinta de sine, ego-ul), facand astfel legatura intre prezent si trecut (de unde venim; legatura cu familia de origine, in special cu mama, cu inaintasii, cu generatiile anterioare). Soarele semnifica personalitatea noastra de baza, eu-ul interior, identitatea noastra, acele trasaturi care ne fac “sa stralucim” si pe care le dezvoltam si le punem in valoare pe parcursul intregii vieti. Acesta ne va da indicii si despre modul in care vom manifesta intentia de evolutia a sufletului in aceasta viata.
▪ Luna plina marcheaza incheierea unui ciclu si presupune ca, in urmatoarele aproximativ doua saptamani, anumite aspecte sau situatii din viata noastra (ce au legatura cu domeniile asociate casei din harta natala unde are loc Luna plina) vor ajunge in faza de maturitate. Vom vedea astfel anumite rezultate si vom ajunge la unele concluzii, in functie de care vom putea actiona pe viitor (vom vedea ce este de pastrat, ce putem imbunatati si la ce putem renunta in domeniile respective).
▪ Va reamintesc ca atunci cand este luna plina, emotiile noastre ajung si ele la “apogeu”, suntem mai sensibili, mai vulnerabili, mai emotionali si, de aceea, o zi, doua inainte/dupa acest moment, nu este indicat sa luam decizii importante deoarece ne putem razgandi ulterior (de preferat ar fi sa actionam cand luna este in crestere si nu in descrestere).
☆☆☆ Cum ne impacteaza la nivel individual Luna plina in Varsator:
▪ In functie de harta natala a fiecaruia dintre noi, Luna plina va impacta una dintre cele 12 case astrologice (care formeaza harta natala), respectiv domeniile de viata asociate cu acestea. La sfarsitul articolului gasiti detaliile pentru fiecare semn zodiacal in parte (numarul reprezinta casa unde are loc Luna plina), cu recomandarea de a parcurge mai intai informatiile despre Ascendent (daca il cunoasteti) si abia apoi cele despre Soare („zodie”).
Ex. Eu am Ascendentul in Gemeni > Luna plina va cadea in casa a-9-a (Varsatorul este al 9-lea semn fata de Gemeni). Daca ma raportez in schimb la Soarele meu din Capricorn (zodie), Luna plina va cadea in casa a-2-a (Varsatorul este al 2-lea semn fata de Capricorn). Prin urmare, voi urmari in primul rand informatiile pntru Gemeni si abia apoi ma voi uita la cele pentru Capricorn.
▪ Cei mai impactati de Luna plina: Varsatorii, Leii, Taurii, Scorpionii (Asc/zodie) si mai ales cei care au Ascendentul, Soarele sau Luna intre aprox. 17-27 grade (aceleasi semne).
☆☆☆ Luna plina in Varsator – influente generale, energie si caracteristici
Ca de fiecare data cand avem Luna plina, este necesar sa punem in echilibru, in viata noastra personala, doua tipuri opuse de energii: cea adusa de Luna (emotiile noastre) in Varsator, respectiv cea specifica Soarelui (ratiunea) din Leu, evitand sa cadem intr-o extrema sau in cealalta.
a. Varsatorul – energie si caracteristici
▪ Varsatorul este considerat unul dintre cele mai excentrice semne zodiacale fiind guvernat de: Saturn (guvernatorul traditional – reprezinta karma, munca, greutatile, “ceea ce trebuie sa facem”, restrictiile, timpul, rabdarea, ancorarea in trecut, dar si recompensele „meritate”), precum si de: Uranus (guvernatorul modern – independenta, adevarul, originalitatea, imprevizibilul, surprizele, aplecarea catre nou, modern, stiinte de granite).
▪ Este un semn fix, stabil, muncitor, dar si mai rigid, refractar la schimbare si uneori destul de incapatanat.
▪ Este un semn de aer: intelectual, rational; (o confuzie des intalnita este considerarea Varsatorului drept un semn de apa 😊).
▪ Revenind la diferentele dintre cei doi guvernatori (Saturn/Uranus), intelegem mai bine de ce unii Varsatori vor respecta si vor urma traditia, istoria, trecutul, de care se vor simti legati, atasati (Saturn), in timp ce altii (poate cei mai multi) vor simti o nevoie puternica de a se rupe de acestea si de a merge pe un drum nou, complet diferit de cel la care se asteapta familia sau societatea in care traiesc (Uranus). Uranus sugereaza nevoia de a se elibera de acele modele mentale, sociale, emotionale, psihologice, care ii ingradesc, ii limiteaza, ii restrictioneze sau care incearca sa ii faca sa se conformeze unor reguli, obiceiuri despre care ei simt ca nu le apartin. De aici si spiritul de revolta si dorinta de a se exprima intr-o maniera unica, aparte, originala si uneori socanta pentru cei din jur.
▪ In sens pozitiv, Varsatorul isi va exprima originalitatea, va crea lucruri noi, va inova, va fi un deschizator de drumuri.
▪ In sens negativ, Varsatorul va incerca sa fie altfel doar pentru a fi altfel, va soca doar pentru a atrage atentia si se va revolta chiar si cand nu are motive de revolta. 😊
▪“Paradoxul Varsatorului”. Pentru ca se simte altfel decat cei din jur, excentric, intr-o masura destul de mare neinteles, alienat, va cauta compania unor persoane cu care sa poata rezona si cu care sa isi impartaseasca viziunea mai neobisnuita asupra vietii (bineinteles “neobisnuita” doar daca ne raportam la normele societatii traditionale). De aici si nevoia de apartenenta la un grup si implicarea in tot felul de activitati sociale (asocieri, grupuri cu anumite preocupari comune). Numai ca aderarea la un grup va presupune din nou respectarea anumitor reguli si implicit limitarea, restrictionarea sa, adica exact lucrurile pe care le respinsese initial. Solutia iesirii din acest labirint poate fi data (ca si in cazul celorlalte semne zodiacale) de catre punctul de polaritate (adica semnul opus: Leu). Cu alte cuvinte, sa nu renunte la caracteristicile sale unice, speciale (Leu), care il diferentiaza de ceilalti si sa reziste presiunii grupului care incearca sa il faca sa se conformeze sau sa se adapteze. Si, mai ales, sa isi accepte felul sau unic de a fi, chiar si cu riscul excluderii (in cazuri exceptionale) din grupul respectiv. Sau, cum spunea Jeff Wolf Green, sa invete sa fie „a group of one”, adica sa aiba curajul de a-si asuma excentricitatea, dincolo de cerintele celorlalti, chiar si daca asta ar inseamna sa fie pe cont propriu. 😊
▪ Este un semn vizionar, inovativ, preocupat de binele societatii, motiv pentru care se implica adesea in diferite cauze sociale, umanitare. Implicarea sa este una obiectiva, detasata si nu emotionala (este un semn de aer, rational, cerebral si nu unul emotional, de apa). Despre Varsatori se spune adesea ca “They love humankind but hate people”. Expresia nu trebuie luata adliteram. Ea se refera la faptul ca acestia sunt mai putin interesati de problemele „marunte” ale individului si se axeaza mai degraba pe gasirea unor solutii pentru probleme sociale, globale;
▪ Este preocupat de tot ce este modern, inovativ, stiintific (stiinte de granite), de ocult (dar tot dintr-o perspectiva stiintifica, rationala).
a. Leul – energie si caracteristici
▪ Este este guvernat de Soare, de unde si nevoia puternica de actualizare (adica de a se pune in valoare, de a se face remarcat, de a iesi in evidenta prin acele caracteristici unice, speciale, care il diferentiaza fata de ceilalti), precum si nevoia de a fi respectat, iubit (Soarele guverneaza inima) sau de a conduce. Are un caracter teatral, dramatic, se simte confortabil “in lumina reflectoarelor”, ii place “sa pozeze”, sa fie vazut, admirat, apreciat, cu alte cuvinte, sa straluceasca.
▪ Este tot un semn fix, stabil, muncitor, loial (mai ales daca pune inima in ceea ce face si daca este apreciat pentru efortul depus), dar si mai rigid, refractar la schimbare si, uneori, destul de incapatanat.
▪ Este un semn de foc, pasional, caruia ii place sa simta cu adevarat ca traieste, ca se bucura de viata sa, ca isi urmeaza pornirile inimii, ca iubeste.
▪ In sens pozitiv, Leul isi va exprima individualitatea, unicitatea si va fi, in acest sens, un exemplu de urmat si o sursa inspiratie pentru ceilalti, va pune mult suflet in ceea ce face si va fi extrem de generos si de loial fata de cei apropiati; va conduce cu bunatate si generozitate si va fi receptiv la nevoile altora.
▪ In sens negativ, un Leu care nu isi asculta inima va fi nemultumit, furios si va acumula multe frustrari (in timp poate ajunge sa somatizeze si sa sufere de boli de inima); daca nu isi va putea exprima creativitatea si trasaturile unice, nu ii va lasa nici pe ceilalti sa o faca sau va fi cuprins de invidie; va conduce despotic, facand abuz de autoritate, fiind preocupat exclusiv de nevoile sale; va fi foarte posesiv cu oamenii si lucrurile din viata sa si le va nega dreptul la libertate, de care, la randul sau, are atata nevoie.
>>> Luna plina pe axa Varsator/Leu va presupune asadar, la nivel general, sa gasim o cale de mijloc intre nevoia noastra de a face parte dintr-un grup, dintr-o comunitate, de a ne conforma pentru a nu ne simti singuri si izolati si, in acelasi timp, dorinta la fel de puternica de a actiona asa cum ne dicteaza inima, dincolo de asteptarile celorlalti, de “a straluci”, de a ne pune in valoare, adica de a ne diferentia de restul grupului.
☆☆☆☆ Luna plina in Varsator si ceilalti „jucatori” de pe bolta cereasca
**** Luna in Varsator in opozitie cu Venus (iubire, relatii, stima de sine,) in Leu
**** Soarele in conjunctie cu Venus in Leu: 10-18.08.2019 (aspectul exact pe 14.08)
▪ Venus guverneaza in astrologie Taurul si Balanta, respectiv casa a doua si casa a saptea din horoscopul natural. Casa a doua ne vorbeste despre nevoile noastre esentiale (nevoia de siguranta materiala, financiara, nevoia de hrana, de a avea o viata linistita, in care sa nu simtim ca trebuie sa luptam “pentru a supravietui”, in care ne suntem auto-suficienti si in care nu depindem de altii pentru a ne considera valorosi, in care stam bine cu stima de sine etc.), iar casa a saptea despre topicuri legate de relatiile noastre (relatii bazate pe incredere si respect, in care ambii parteneri au drepturi egale).
▪ Avand in vedere aspectele de mai sus pe care Venus le va face cu Luna din Varsator, respectiv cu Soarele din Leu, ne putem astepta ca in perioada urmatoare sa ajungem la o serie de concluzii cu privire la modul in care ne raportam la iubire si la cum se desfasoara relatiile noastre. Vom simti nevoia sa primim si sa oferim mai multa afectiune, sa petrecem mai mult timp cu partenerii nostri si, in acelasi timp, va trebui sa gasim o cale de mijloc intre timpul petrecut cu acestia (Venus in Leu) si nevoia de a nu ne neglija prietenii/grupurile din care facem parte (Luna in Varsator). In unele cazuri, o relatie de prietenie se poate transforma intr-o relatie de iubire.
▪ De asemenea, vom analiza mai mult daca in cadrul grupurilor din care facem parte ne sunt respectate valorile, daca noi insine ne simtim respectati, apreciati, daca ni se permite sa ne exprimam liber, sa ne punem in valoare etc. si in functie de concluziile la care vom ajunge ne va fi mai usor sa luam anumite decizii. Bineinteles, pentru a merita respectul celorlalti trebuie sa nu uitam sa dam dovada de acelasi respect cand vine vorba de alte valori, chiar daca sunt diferite de ale noastre. Simt nevoia sa subliniez acest lucru deoarece Soarele in conjunctie cu Venus in Leu va pune accentul pe noi si pe nevoia noastra de a iesi in evidenta, ceea ce pentru unii poate insemna afisarea unei mandrii exagerate si a unei doze zdravene de egocentrism.
▪ Venus guverneaza si tot ceea ce ne face placere (“viata buna”: mancare, bautura, relaxare, “vicii” etc.), prin urmare putem foarte usor sa ne lasam acum prada tentatiilor sau sa cheltuim mai mult din motive emotionale: pentru a ne simti mai bine, pentru a ne creste increderea in noi etc.
**** Luna in Varsator in opozitie cu Marte (energie, determinare, impuls, sexualitate) in Leu
▪ Opozitia nu este foarte stransa, dar merita mentionata. Marte indica actiunile pe care le facem constient pentru a implini nevoile pe care sufletul le are (la nivel subconstient – Pluto). Deoarece Marte este in Leu, actiunile noastre se vor axa cu atat mai mult pe noi insine. Vom face acele lucruri care ne fac fericiti, care ne pun in valoare, dar ne va fi ceva mai greu sa acceptam daca altii isi doresc lucruri diferite. Din nou, este important sa gasim acea cale de mijloc si sa nu reactionam impulsiv, agresiv daca rezultatele pe care le obtinem nu corespund 100% cu asteptarile.
**** Soarele in Leu in relatie de inconjunctie (relatie tensionata) cu Pluto (transformare, regenerare) in Capricorn
▪ Inconjunctia presupune o relatie tensionata intre doua tipuri de energii care nu au nimic in comun si pe care, implicit, ne este mai greu sa le integram.
▪ Pe de o parte avem Soarele in Leu care indeamna, asa cum spuneam, la o nevoia puternica de actualizare, adica la a ne pune in valoare, la a ne face remarcati, la a iesi in evidenta prin caracteristicile noastre unice, speciale etc.
▪ Pe de alta parte, cu Pluto in Capricorn asistam la un puternic proces de transformare si regenerare a unor parti din noi la care, in mod normal, ne este mai greu sa privim (partile mai intunecate, ascunse, tabu; obsesiile, fricile, fobiile noastre etc.). Acest lucru se intampla pentru ca doar vazand realitatea asa cum este ea putem sa inlaturam ce este superficial, toxic sau invechit si sa construim apoi ceva nou si solid. Totodata, cu Pluto devenim mai constienti ca realitatea noastra exterioara este rezultatul realitatii noastre interioare si ca, pentru a schimba ceva in exterior, trebuie sa incepem prin a ne schimba pe noi insine. In acest context, renuntarea la anumite modele emotionale, intelectuale, spirituale sau materiale invechite devine obligatorie, iar conflictele cu persoanele care reprezinta modele de autoritate (Capricorn) pentru noi devin inerente (sefi, conducatori ai unor institutii, parinti etc.);
▪ Cu aspectul de inconjunctie dintre Soare si Pluto ne putem simti ca si cum nevoia noastra de afirmare este cumva blocata de factori interni (frici, obsesii, presiune la nivel psihologic) sau externi (persoane care incearca sa isi exercite intr-o anumita forma autoritatea, puterea asupra noastra, sa ne domine, sa ne controleze). In ambele situatii, raspunsul instinctiv (dar nu si de dorit), poate fi sa raspundem cu aceeasi moneda, sa incercam sa controlam, sa dominam, sa manipulam, ceea ce nu ar face decat sa agraveze conflictul creat, cu noi insine sau cu cei care ne provoaca.
▪ O varianta de a iesi din astfel de situatii sau de a trece mai usor peste, in cazul in care apar, este, din punctul meu de vedere, sa acceptam ceea ce simtim, sa incercam sa intelegem de unde ne vin fricile sau furia, pentru a vedea apoi ce putem schimba (in loc sa ne impotrivim, sa ramanem in stadiul de negare sau sa reactionam obsesiv-compulsiv); sa facem tot ce tine de noi pentru a ne pune in valoare, dar fara a incerca sa ne impunem „cu forta” in fata altora; sa intelegem si sa acceptam diferentele dintre noi etc.
Pe principiul “do your best and surrender the rest”. 😊
☆☆☆☆ In loc de concluzii
Luna noua in Varsator poate fi un bun prilej pentru fiecare dintre noi de a ne raspunde la o serie de intrebari cum ar fi:
▪ Cum consider ca mi-au influentat viata modelele mentale, emotionale, sociale cu care am crescut (parintii/scoala/societatea etc.): modul in care simt, gandesc, ma comport etc.? De ex. m-au ajutat sa cresc sau am simtit ca ma limiteaza?
▪ Cum ma raportez in prezent la aceste modele? Le urmez in continuare sau m-am indepartat/eliberat de ele?
▪ Am in jurul meu prieteni care ma inteleg, care ma accepta asa cum sunt, cu care pot impartasi anumite preocupari, pasiuni etc.?
▪ In cercurile /grupurile din care fac parte ma pot manifesta asa cum imi doresc?
▪ Viata mea reflecta modul meu unic, special, diferit de a fi? Am curajul sa imi exprim originalitatea?
▪ Ma simt un om liber si independent? Daca nu, ce ma limiteaza/restrictioneaza si cum ma pot elibera?
Zile senine sa avem!
Cu drag,
Kikiana
……………………………………….
11. Berbec – incheierea unei etape/concluzii cu privire la anumite relatii de prietenie, grupuri, organizatii din care faceti parte; retele sociale;
10. Taur – incheierea unei etape /concluzii referitoare la cariera, profesie, modul in care sunteti perceputi la locul de munca, reputatia voastra profesionala; statut social (ex. casatorie, divort etc.);
9.Gemeni – transformarea idealurilor pe care le aveti; incheierea unei etape /concluzii cu privire la educatie; sistemul de valori si credinte; religie, cunoastere, filozofia de viata si spiritualitate; calatorii de lunga durata (propriu-zise sau spirituale);
8. Rac – incheierea unei etape /concluzii cu privire la resursele financiare si materiale pe care le aveti in comun cu altii (in special cu partenerul de viata); bani, bunuri, mosteniri etc.; institutii financiare, banci, credite; nevoia de regenerare; de putere, de a detine controlul; frici, obsesii; nevoia de intimitate (emotionala, fizica), sexualitate; este benefica orice forma de terapie in aceasta perioada;
7. Leu – incheierea unei etape /concluzii cu privire la relatii si parteneriate personale (de lunga durata, casatorii) si profesionale; decizia incheierii unei anumite etape dintr-o relatie (ex. decizia de a va muta impreuna, de a va casatori etc.) sau de a termina o relatie (pentru ca nu reprezinta ceva stabil, de durata);
6. Fecioara – incheierea unei etape /concluzii cu privire la viata de zi cu zi; activitatea profesionala pe care o desfasurati zilnic; relatiile cu colegii de la locul de munca; sanatate – pot fi aduse la suprafata anumite probleme de sanatate in ideea de a le rezolva sau puteti opta pentru schimbarea stilului de viata;
5. Balanta – incheierea unei etape /concluzii cu privire la hobby-uri, creativitate; puteti sa luati decizia terminarii unei povesti de dragoste sau sa o duceti la un alt nivel; relatia cu copiii – modificari in viata copiilor; aparitia unei sarcini;
4. Scorpion – incheierea unei etape /concluzii referitoare la familia din care proveniti; universul vostru interior ca rezultat al faptului ca ati crescut in familia respectiva (mostenirea genetica, psihologica); redefinirea lui “acasa” – vazut atat ca spatiu in care locuiti dar si ca loc unde ne simtim protejati, in siguranta din punct de vedere emotional si psihologic; schimbari la nivel de locuinta, vindeti, cumparati etc;
3. Sagetator – incheierea unei etape /concluzii in ceea ce priveste modul in care comunicati si ganditi; modul in care interactionati in viata de zi cu cei din jur; mediul online; o calatorie de scurta durata; relatia cu fratii si vecinii;
2. Capricorn – incheierea unei etape /concluzii cu privire la venituri si resurse personale, banii castigati prin munca (de ex. o sursa de venit poate sa dispara pentru a fi ulterior inlocuita de o alta); bunuri materiale – decizia de a cumpara/vinde; transformarea modului in care va raportati la bani; stima de sine.
1.Varsator – semnul cel mai impactat (viata personala/profesionala etc.); ex. incheierea unei etape importante/concluzii: schimbarea jobului/ domeniului profesional; a unei relatii sau a unei etape din relatia existenta; modificari importante cu privire la viata de zi cu zi; schimbare a stilului de viata, a infatisarii, a modului in care va prezentati in fata lumii;
12. Pesti – transformari la nivel de subconstient; pot iesi la suprafata anumite temeri, frici pe care le aveti in ideea de a le confrunta si de a va elibera de ele; decizia de a petrece mai mult timp singur, de a va ocupa mai mult de latura spirituala a vietii; ajutorarea celor din jur; vise revelatorii; decizia de a calatori in strainatate.