Lună nouă în Fecioară – 23 august 2025.
„Aleg să spun nu unor situații nesănătoase sau disfuncționale și să îmi prioritizez starea de bine.”

În data de 23 august 2025, la 9:07 (ora României) are loc o Lună nouă în Fecioară: Luna și Soarele se vor afla în Fecioară, la 0°23’.

Intro. Despre Luna nouă în general

▪ Luna nouă marchează începutul unui ciclu și este asociată cu inițierea de acțiuni și proiecte, precum și cu setarea de diferite intenții. Acest ciclu se va încheia peste aproximativ două săptămâni, când va avea loc următoarea Lună plină („ciclul scurt”), respectiv peste aproximativ șase luni, când va avea loc o Lună plină în același semn zodiacal („ciclul lung”).

Luna nouă în Fecioară și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna nouă formează un yod cu Pluto Rx în Vărsător și cu Saturn Rx și Neptun Rx în Berbec
▪ Luna nouă în careu cu Uranus în Gemeni

Gânduri la Luna nouă în Fecioară

▪ Câteva cuvinte-cheie cu privire la energia Fecioarei, activată la acest moment de Lună nouă, sunt: a vindeca, a purifica, a repara, a îmbunătăți. Evident, pentru a face toate acestea pornim de la o realitate cât se poate de concretă și anume că ceva din viața noastră (a se vedea domeniul de viață guvernat de Fecioară în harta natală) nu funcționează așa cum ar trebui sau așa cum ne-am dori. De aici, pasul următor este să facem ceva în privința respectivă, să analizăm situația și să căutăm o soluție. Identificarea problemei, căutarea soluției și apoi punerea în aplicare a acesteia țin toate de această energie a Fecioarei.

▪ Dificultățile care pot să apară au legătură cu oprirea în punctul identificării problemei. Cu alte cuvinte, ne dăm seama că ceva nu funcționează, dar nu mergem mai departe, nu căutăm soluții și nu punem nimic în practică sau începem să căutăm soluții, dar ne oprim aici, la nivel mental, și analizăm problema din toate unghiurile posibile și imposibile, până obosim, ne descurajăm și abandonăm. Bineînțeles, ideal ar fi să încercăm să aplicăm prima variantă (punctul de mai sus) și nu a doua.

▪ Un alt aspect de care este util să ținem cont este că Luna nouă este chiar pe primul grad și că vom mai avea o Lună nouă tot în Fecioară, pe ultimul grad, în septembrie (aceea va corespunde unei Eclipse de Soare). Ceea ce înseamnă că evenimentele de acum nu sunt „izolate”: ce se declanșează acum va fi dezvoltat în perioada următoare (în lunile următoare, în special în august, septembrie, octombrie).

▪ Luna nouă este apexul (vârful) unui yod format cu Pluto Rx, Saturn Rx și Nepturn Rx și este, totodată, în careu cu Uranus. Este o Lună nouă care poate fi resimțită destul de intens emoțional și care se poate asocia cu evenimente destul de disruptive (mai mult ca sigur unii dintre noi am început deja să simțim asta). Acest lucru nu înseamnă că lucrurile nu merg într-o direcție pozitivă (uneori avem nevoie să trecem și prin evenimente de genul acesta pentru a face, într-un final, niște schimbări pe care le amânam de foarte mult timp), dar e important să fim onești și să nu negăm ceea ce simțim și experimentăm în această perioadă (cel puțin unii dintre noi).

▪ Configurația de yod (numită „Finger of God”), în general, ne poate da sentimentul că ceva este menit să se întâmple, că nu avem liber arbitru, că suntem purtați într-o direcție asupra căreia nu avem control. Sau ca un moment de criză pe care nu prea știm cum să îl gestionăm.

▪ Într-o primă fază, cu Luna nouă în Fecioară drept apexul acestui yod poate deveni cât se poate de evident că ceva nu funcționează. Nu vorbim de o bănuială sau de o simplă nemulțumire, ci de ceva ce este fix sub ochii noștri. Avem ceva de reparat sau de vindecat la propriu. Cum Fecioara guvernează rutina zilnică și, în general, ce facem pt sănătatea noastră, acum poate deveni absolut necesar să adresăm ceva mai vechi sau mai nou legat de sănătatea noastră. Similar, ceva legat de stilul nostru de viață sau de activitatea profesională poate avea nevoie de o ajustare semnificativă.

▪ În cadrul yodului avem două relații de inconjuncție (una între Luna nouă și Pluto Rx în Vărsător și una între Luna nouă și Saturn Rx și Neptun Rx), ambele semnificând o situație de tensiune, de criză, care trebuie adresată (încerc să simplific cât pot explicațiile deoarece yodul este una dintre cele mai „complicate” configurații). Prima inconjuncție vorbește despre tensiunea pe care o putem simți între 1. nevoia de a face niște schimbări radicale / schimbările radicale care au loc (Pluto Rx în Vărsător) și 2. sentimentul că nu suntem suficient de buni, pricepuți etc. pentru a face schimbările respective / pentru a ne confrunta cu schimbările respective, dacă ele vin din exterior (Luna nouă în Fecioară). A doua inconjuncție se referă la o tensiune/criză între 1. nevoia de a lăsa în urmă anumite structuri semnificative din viețile noastre, care ne dădeau siguranță și de a încerca să construim alte structuri (Saturn Rx în conjuncție balsamică cu Neptun Rx în Berbec) și 2. același sentiment că nu suntem suficient de buni, că nu știm, că nu ne descurcăm etc. (Luna nouă în Fecioară).

▪ „Rezolvarea” acestor inconjuncții presupune ajustarea, pe cât posibil, a acțiunilor și a gândurilor. Cu alte cuvinte, acțiuni treptate, pas cu pas și gestionarea fiecărei situații pe măsură ce apare; concentrarea pe ce putem face „aici și acum”, chiar dacă nu știm exact încotro ne îndreptăm, care e destinația finală sau scopul final. De ce este importantă această abordare? Pentru a nu ne lăsa copleșiți de tot ce se întâmplă, pentru a nu ne bloca și pentru a evita situațiile în care evităm să luăm atitudine sau să rezolvăm ce avem de rezolvat. Dacă îmi doresc să obțin ceva, ce schimbare cât de mică pot iniția acum (chiar dacă nu am toate detaliile, chiar dacă mi-e teamă etc.)? Dacă nu inițiez eu schimbările sau dacă ceva se încheie și eu nu îmi doresc asta, care e cea mai sănătoasă, practică abordare pe care o pot avea? Ce pot face de acum înainte (fără să țin cu dinții de ce a fost)? Rezumând: ajustare, adaptare la ce se întâmplă în viețile noastre și corectarea a ce nu mai funcționează (cu pași mici, unul câte unul): ce nu este sănătos, bun, funcțional și cum pot să îmbunătățesc?

Dacă simți că ai nevoie de ghidare și rezonezi cu stilul meu, scrie-mi și revin către tine cu toate informațiile necesare. Oferta promo a lunii august o găsești aici.

▪ Careul dintre Luna nouă în Fecioară și Uranus în Gemeni dă o notă disruptivă evenimentelor care au loc. Acel „ceva nu mai funcționează” poate avea la bază un eveniment care să ne surprindă sau chiar să ne șocheze (Uranus) și care să amplifice nevoia de schimbare (Luna nouă). Cu Uranus începuturile pot părea destul de neașteptate (cel puțin din exterior) și, implicit, și încheierile. Totuși, în unele situații, poate să nu fie vorba neapărat de ceva neașteptat (în sensul de nou), ci mai degrabă de ceva ce era deja acolo, dar pe care abia acum îl conștientizăm. În acest sens, informațiile pot circula foarte rapid și putem afla tot felul de lucruri, mai plăcute sau mai puțin plăcute. În orice caz, cu Uranus în Gemeni putem avea tot felul de insight-uri, revelații sau conștientizări pornind de la evenimentele care au loc sau de la informațiile care ajung la noi. Atenție la stres și la suprasolicitare nervoasă în perioada aceasta. Așa cum spuneam și mai sus, să încercăm să luăm lucrurile cu care trebuie să ne confruntăm unul câte unul, cu pași mici, concentrându-ne pe ce putem face acum, azi, mâine etc. (pentru că ne putem simți „bombardați” de vești, situații de gestionat etc.).

▪ Este o Lună nouă cel puțin tensionată, dar care poate trezi în noi dorința de a ne desprinde din niște situații nesănătoase, toxice sau disfuncționale. Recomandarea ar fi să nu lăsăm teama de schimbare, nesiguranța sau atașamentul de ce a fost cândva bun (dar care clar nu mai este) să ne împiedice să facem schimbările care știm că ne sunt absolut necesare pe termen mai lung. Totodată, să evităm „să aruncăm copilul cu apa din baie”, adică schimbările de dragul schimbării, radicale, negândite, fără o minimă planificare. Nu în ultimul rând, să avem încredere în ce putem realiza cu un strop de curaj și de încredere în noi înșine și, bineînțeles, cu multă perseverență.

Să ne fie Luna nouă aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share („îmi place”/„distribuie”) sau lasă-mi un comentariu.

Despre modul în care lucrez și influența astrologiei evolutive asupra analizelor pe care le fac am povestit într-un podcast ZUnivers, pe care îl găsești aici.

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *