Lună plină în Vărsător – 9 august 2025.
„Fac tot ce ține de mine pentru a-mi împlini potențialul.”

În data de 9 august 2025, la 10:55 (ora României) are loc o Lună plină în Vărsător (Luna în Vărsător se va afla în opoziție cu Soarele din Leu, la 16°59’).

Intro. Despre Luna plină în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, „corpul emoțional”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ pe care îl avem.
▪ Lună plină marchează încheierea unui ciclu început cu aproximativ două săptămâni în urmă, când a avut loc ultima Lună nouă („ciclul scurt”), respectiv cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal („ciclul lung”), și este asociată cu anumite culminări, rezultate, concluzii, decizii sau încheieri.

Luna plină în Vărsător și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna în Vărsător nu face aspecte majore cu alți jucători de pe bolta cerească
▪ Uranus în Gemeni în trigon cu Marte în Balanță și Pluto Rx în Vărsător
▪ Uranus Gemeni în sextil cu Mercur Rx în Leu și Saturn Rx în Berbec și Neptun Rx în Berbec
▪ Marte în Balanță în opoziție cu Saturn Rx în Berbec și Neptun Rx în Berbec

Gânduri la Luna plină în Vărsător

▪ În general, o planetă neaspectată (în sensul clasic de aspecte majore) nu este deloc lipsită de importanță (așa cum ar putea părea), având un caracter mai degrabă uranian, imprevizibil, surprinzător, neașteptat. Implicit, ea este și „mai greu de controlat”. Având în vedere că Luna plină „neaspectată” din 9 august este chiar în Vărsător, energia aceasta poate fi cu atât mai puternică. De aici și nevoia de a face niște schimbări destul de dramatice sau chiar radicale, de a încheia într-o manieră destul de abruptă anumite situații pe care nu le mai considerăm ca fiind necesare pentru viitorul nostru. În acest sens, Luna plină poate avea un puternic caracter eliberator. Bineînțeles, ceea ce poate părea acum în exterior o schimbare sau o încheiere abruptă nu a apărut peste noapte, ci este rezultatul unor evenimente anterioare, pe care acum, însă, simțim că a devenit „obligatoriu” să le adresăm.

▪ Luna plină în Vărsător nu face aspecte majore, dar dispozitorul ei, Uranus, face o serie de aspecte ușoare, în general armonioase, cu Marte, Pluto, Mercur Rx, Saturn Rx și Neptun Rx. Pe principiul „toate drumurile duc la Roma”, toate aceste aspecte favorizează ideea de schimbare, de culminare, de lăsare în urmă a ceva, respectiv de încheiere.

▪ Dintre toate semnele zodiacale, Vărsătorul este acela care simbolizează nevoia noastră naturală de individuare, de a deveni ceea ce putem deveni, de a ne împlini potențialul, oricare ar fi acela. În general, pe măsură ce ne dezvoltăm ca indivizi și ajungem să ne cunoaștem mai bine, poate apărea o nevoie tot mai acută de a ne desprinde din anumite situații în care simțim că nu ne mai regăsim (joburi, relații etc.), respectiv de a ne duce către situații mai potrivite nouă. Ei bine, în cadrul acestui proces de regăsire și de auto-cunoaștere (care durează, de altfel, o viață întreagă), Luna plină în Vărsător poate marca, cel puțin pentru unii dintre noi, un moment-cheie: de încheiere a ceva care nu mai are sens pentru noi, în contextul noii identități pe care încercăm să ne-o construim, respectiv de întărire a unui progres pe care l-am făcut deja (în aceeași direcție). Firește, cele două se pot suprapune: încheierea unei etape pentru a putea să ne dedicăm unei alte etape pentru care ne pregătim de ceva timp.

▪ Consider important de subliniat faptul că existența unor aspecte ușoare sau armonioase (precum cele menționate mai sus) nu implică neapărat și faptul că noi vom percepe evenimentele asociate acestor aspecte ca fiind ușoare sau armonioase. Totul depinde de contextul în care ne aflăm, de ce se activează pentru fiecare dintre noi, precum și de modul nostru de a fi. Pentru unii, schimbările pot fi în direcția dorită sau din inițiativă proprie, în schimb pentru alții, de exemplu pentru cei mai puțin receptivi la nou, acestea pot fi mai dificile. De asemenea, dacă schimbările vin din exterior, chiar dacă intuim că ele vor fi benefice pe termen mai lung, pe moment s-ar putea să nu ne fie chiar atât de ușor să le procesăm și să le acceptăm.

Pentru o ședință de consiliere, scrie-mi și revin către tine cu toate informațiile necesare analizei. Oferta promo a lunii august o găsești aici.

▪ Această Lună plină are loc pe fundalul conjuncției balsamice Saturn Rx /Neptun Rx în Berbec, în opoziție cu Marte în Balanță. Acest mix Saturn/Neptun (în Pești, în Berbec și apoi iar în Pești), început în 2025 și care dă tonul lui 2026, sugerează dizolvarea, încheierea, dărâmarea unor structuri semnificative din viețile noastre. Ne aflăm într-o perioadă de tranziție de la vechi la nou (oricât ar suna a clișeu această expresie), în care anumite structuri care cândva ne ofereau stabilitate dispar (la propriu) pentru a fi înlocuite ulterior cu altele. Dar, așa cum am scris și cu alte ocazii, nu suntem încă acolo, iar sentimentul pe care îl putem avea uneori este că navigăm fără să ne fie foarte clară direcția. Nu știm exact către ce ne îndreptăm, ci știm mai degrabă de ce vrem să ne îndepărtăm sau ce ne dorim să lăsăm în urmă. Dizolvarea aceasta poate veni la pachet și cu o pierdere a sensului sau cu un sentiment puternic de dezamăgire (cu privire la vechile structuri care se dizolvă). În contextul acesta, Luna plină în Vărsător poate marca un moment de claritate (o formă de insight) cu privire la ce am dori să construim pe termen mai lung sau la direcția aceea, încă nu foarte clară, despre care scriam mai sus.

▪ În ceea ce privește inițiativele pe care le putem avea acum, cu Marte în Balanță în opoziție cu Saturn Rx/Neptun Rx ne putem simți ca și cum cineva ne apasă pedala de frână, în timp ce noi ne dorim să apăsăm pe accelerație. Chiar dacă nu ne place, poate fi un semn că este cazul să încetinim puțin, să căutăm să ajungem la rezultatele dorite făcând apel la mai multă diplomație, la mici compromisuri absolut necesare pentru a atrage persoanele potrivite „în barca noastră”. Pe de altă parte, dacă această abordare nu va funcționa (și în multe cazuri nu va funcționa pentru că anumite persoane cu autoritate, reprezentând „structurile vechi” din viața noastră, vor fi acea „frână” pentru noi) va trebui să ne înarmăm cu răbdare, să schimbăm strategia și să căutăm „rute ocolitoare”. Deoarece Marte este în Balanță, dacă o ușă ni se închide, ideal ar fi să căutăm o altă ușă pe care să o deschidem, adică să încercăm să căutăm alte persoane cu care să putem colabora, să putem forma o echipă, pe care să ne putem baza etc.

▪ Un fel de concluzii. După cum puteți vedea, este o Lună plină simplă în aparență, dar care are se produce într-un context complex (și deloc simplu sau ușor). 2025 poate avea o doză puternică de ambiguitate (și de nesiguranță) pentru că anumite structuri care ne dădeau stabilitate se află (încă de anul trecut) într-un proces de dizolvare și de redefinire (de ex. viața profesională, rolul pe care îl avem în societate, relațiile de cuplu, relația cu familia de origine etc.). În tot acest context dinamic, chiar dacă nu ne este foarte clar cum anume vor fi reconstruite anumite domenii din viața noastră, avem ocazia să facem tot ce ține de noi pentru a alinia această reconstrucție cu ceea ce suntem la nivel interior și să nu o lăsăm „la voia întâmplării”. Luna plină în Vărsător poate fi un moment-cheie în acest proces (prin ceea ce alegem să lăsăm în urmă, prin rezultatele a ceea ce am întreprins deja). Opozițiile pe care le putem întâmpina acum ne pot arăta că este cazul să încetinim puțin, să nu ne aruncăm cu capul înainte și, totodată, pot accentua nevoia de eliberare din niște situații rigide, învechite și restrictive.

Să ne fie Luna plină aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share („îmi place”/„distribuie”) sau lasă-mi un comentariu pe Facebook.

Despre modul în care lucrez și influența astrologiei evolutive asupra analizelor pe care le fac am povestit într-un podcast ZUnivers, pe care îl găsești aici.

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *