Lună nouă în Taur – 23.04.2020
“Ce contează cu adevărat pentru noi?”
Perioada 20-26.04.2020 din punct de vedere astrologic

În data de 23 aprilie 2020, la 5:25 (ora României), avem un nou fenomen de Lună nouă. Luna va fi în conjuncție cu Soarele: atât Luna cât și Soarele se vor află în Taur, la aprox. 3 grade.

Ce contează cu adevărat pentru noi? Dacă, la un moment dat, am pierde tot ce deținem (bani, bunuri, obiecte de valoare) cu ce am mai rămâne? Ce ne-ar defini ca indivizi? Cât am mai valora în ochii noștri? Sunt câteva întrebări la care putem reflecta la această Lună nouă.

Intro. Despre Luna nouă în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), personalitatea, identitatea pe care ne-am format-o în funcție de contextul în care ne-am născut și am trăit în primii ani de viață (relația cu familia, în special, cu mama; mediul în care am crescut); indică suma acelor factori, obiceiuri, situații care ne fac să ne simțim confortabil și in largul nostru și care ne dau sentimentul de “acasă”. Soarele reprezintă energia vieții, vitalitatea noastră, acele trăsături specifice care ne fac “să strălucim” și pe care le dezvoltăm pe parcursul întregii vieți (“latura rațională”); indică și modul în care vom manifesta intenția de evoluție a sufletului în această viață.
▪ Cele aproximativ două săptămâni după ce Luna nouă are loc (cât se află în faza de creștere, până la următoarea Lună plină) reprezintă o perioadă favorabilă inițierii de acțiuni și proiecte sau setării de diferite intenții. (Rezultatele a ceea ce începem sau planificăm acum le vom putea vedea în următoarele șase luni, până la Lună plină din același semn zodiacal).
▪ Cea mai bună perioadă pentru a începe ceva este atunci când Luna este în creștere și vizibilă cu „ochiul liber” pe Cer (la aprox. o zi/două după momentul efectiv de Lună nouă); când Luna nu este vizibilă, putem lua decizii preponderent emoțional.

Cum ne impactează la nivel individual Luna nouă în Taur

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, Luna nouă va impacta una dintre cele 12 case astrologice (casa care stă sub semnul Taurului) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa unde are loc Luna nouă), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent (dacă îl cunoașteți) și apoi cele despre Soare („zodie”). Ex. Am Ascendentul în Gemeni, Soarele în Capricorn > Voi urmări informațiile pentru Gemeni (Ascendent) și apoi cele pentru Capricorn (zodie).
▪ Cei mai impactați de Luna nouă: Taurii, Scorpionii, Leii și Vărsătorii (Ascendent/zodie/Lună) și mai ales cei care au Ascendentul, Soarele, Luna sau alte planete între aprox. 1-8 grade (în semnele zodiacale menționate); dar și cei care au Ascendentul, Soarele, Luna sau alte planete la 28-29 grade în Berbec, Balanță, Rac și Capricorn.

Luna nouă în Taur – influențe generale, energie și caracteristici

Pentru a putea înțelege atmosfera generală, vă invit să vedem (sau să revedem) care sunt principalele caracteristici ale acestui arhetip.

Arhetipul Taur

▪ Este guvernat de Venus, zeița dragostei și a frumuseții (Afrodita în mitologia greacă). Venus este asociată cu Taurul și cu casa-II-a (nevoile noastre esentiale: de la cele materiale la cele spirituale de ex. nevoia de siguranță materială, financiară, de hrană, de avea un acoperiș deasupra capului, instinctul de supraviețuire; valorile noastre (ce consideram important, valoros pentru noi, ce ne place, ce apreciem); resursele noastre; relația pe care o avem cu noi înșine, auto-suficiența, stima de sine), dar și cu Balanta și cu casa a-VII-a (nevoile pe care le proiectăm in relații (nevoia de iubire, de afecțiune etc.), așteptările pe care le avem de la partenerii noștri, modul în care ne manifestăm in iubire etc). Venus guvernează, așadar, atât Taurul/casa a-II-a, cât și Balanța/casa a-VII-a.
▪ Este un semn fix, stabil, mai refractar la schimbare.
▪ Este un semn de pamant: practic, ancorat in realitate.
▪ Instinctul de supravietuire. Nevoile si resursele de bază. În astrologia evolutivă (Jeff Green), arhetipul Taur/Venus/casa a-II-a (din zodiacul natural) este asociat cu instinctul de supraviețuire și, implicit, cu împlinirea nevoilor de bază (nevoia de apă, de hrană, de veșminte, de adăpost), prin procurarea resurselor necesare supraviețuirii (resurse materiale, „externe”). La nivel de specie, instinctul de a supraviețui se va manifesta prin nevoia de a procrea. De aici, tendința generală, în cazul Taurului, de a se asigura că nu îi lipsesc hrana, băutura, că are casa lui, familia lui, copiii lui etc.
▪ Nevoile esentiale si resursele interioare: talente, abilități. Odată ce nevoile de bază sunt împlinite (și viața nu mai este în pericol), Taurul descoperă că are și alte categorii de nevoi, mai rafinate, numite “nevoi esentiale”: nevoi emoționale, mentale și spirituale. Împlinirea acestora va contribui la dobândirea de noi resurse, numite “resurse interne”. De exemplu, nevoia de a învăța va contribui la obținerea de informații, cunoștințe, care vor deveni resursele sale interne. Tot în această categorie vor intra și abilitatile native, talentele cu care Taurul se naște. Atât resursele interne “dobândite”, cât și cele native îl vor ajuta pe Taur “să supraviețuiască” pe parcursul vieții (de ex. va folosi anumite abilități/talente în munca sa).
▪ Valorile. Ceea ce Taurul va considera necesar pentru „supraviețuirea” sa (la nivel material, emoțional, mental sau spiritual) va căpăta o importanță deosebită pentru el, adica va deveni “valoros”. De aceea, acest arhetip este asociat și cu „valorile” pe care le avem: materiale, emoționale, mentale sau spirituale (din nou, definite în funcție de nevoi). De exemplu, pentru unii Tauri banii sau bunurile materiale ar putea reprezenta ceva valoros, în timp ce pentru alții, credința.
▪ Latura materială a vieții. Instinctul de supraviețuire (teama de a nu suferi de foame, de a nu trăi în sărăcie etc.) îl vor face pe Taur să acorde o importanță majoră laturii materiale a vieții, să munceasca foarte mult pentru a ajunge la un anumit nivel de bunăstare materială, prosperitate și confort (pentru a nu avea grija “zilei de mâine”). Dacă lucrurile sunt duse la extrem, Taurul se va ocupa exclusiv de nevoile sale materiale (prin acumularea de bunuri, obiecte, față de care poate dezvolta un atașament nesănătos), neglijând sau ignorând latura emoțională sau spirituală (adică preocupându-se doar de “supraviețuirea” din punct de vedere fizic). În acest sens, una dintre lecțiile importante de învățat în cazul Taurului (de la Scorpion, semnul său opus) este aceea că puterea sa interioară (ce este și nu ceea ce deține) este mult mai valoroasă decât orice bun material.
▪ Stima/iubirea de sine și autosuficiența. Arhetipul Taur/Venus/casa a-II-a simbolizează și relația pe care o avem cu noi înșine (spre deosebire de Venus/Balanță – relația pe care o avem cu ceilalți): dacă ne apreciem pentru ceea ce suntem, dacă ne iubim și ne respectam, dacă ne cunoastem și ne împlinim nevoile, dacă ne suntem auto-suficienți (sau dacă depindem de alții), dacă ne gestionăm bine resursele etc. În general, Taurul va sta foarte bine la acest capitol. În cazuri extreme, va fi arogant și plin de sine, va neglija nevoile celorlalți, își va reprima emoțiile sau se va iubi pe sine doar în măsura în care va ajunge la un anumit nivel de prosperitate.
▪ Abordarea relațiilor. În relații își va păstra independența și își va asuma responsabilitatea pentru propriile nevoi, de multe ori și pentru cele ale partenerului/partenerei. În general, are așteptări realiste de la relație, fiind interesat de o viață de cuplu liniștită, tihnită, stabilă. În sens negativ, își poate manifesta “simțul proprietății” și asupra partenerului, dând dovadă de posesivitate, gelozie; poate refuza să ceară sau să primească ajutor la nevoie sau să accepte un alt mod de a vedea lucrurile. De la arhetipul Balanță/Venus/casa a-VII-a, Taurul poate învăța cât de necesare sunt armonia, toleranța, compromisul într-o relație, iar de la Scorpion, să renunțe la rigiditate, să accepte mai ușor transformarile și ce înseamna adevărata intimitate in cuplu (și la nivel emoțional, spiritual, nu doar fizic).

Luna nouă în Taur și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna nouă în careu cu Saturn în Vărsător
(Soare în Taur în careu cu Saturn în Vărsător între 20-22.04.2020; aspect exact pe 21.04.2020, înainte de Luna nouă)
▪ Luna nouă în conjuncție cu Uranus în Taur
▪ Luna nouă în sextil cu Nodul Nord în Rac/în sextil cu Nodul Sud în Capricorn

O Lună nouă în semnul Taurului este o invitație către a începe să ne iubim și să ne apreciem mai mult, către a ne ocupa mai bine de nevoile noastre și către o mai înțeleaptă gestionare a resurselor. Este o Lună nouă care ne vorbește despre cât de important este să fim pe picioarele noastre, puternici și independenți, astfel încât “supraviețuirea” noastră (la figurat, dar uneori și la propriu) să nu depindă de nimeni.

Fiind o Lună nouă destul de tensionată, este important, pe de o parte, să nu ne descurajăm și să perseverăm, dacă ceea ce ne propunem nu ne reușește din prima și, pe de altă parte, să fim flexibili și să ne adaptăm la situațiile neprevăzute care pot apărea. Deși, la o prima vedere, cele două direcții pot părea contradictorii (a persevera/a ne adapta), în realitate ele se pot completa foarte bine, cu puțină (sau mai multă) imaginație și deschidere din partea noastră.

Aspectul tensionat făcut de Luna nouă cu Saturn poate indica un obstacol, ceva care ne restricționează, ne limitează, nu ne lasă să acționăm așa cum vrem. Și, pentru că Luna în Taur ne vorbește despre stimă și iubire de sine, rezultatul poate fi o stimă de sine scăzută, sentimentul că nu suntem suficient de buni să…, că nu merităm să…Tocmai de aceea, este atât de important să nu ne descurajăm și să nu ne judecăm. Un obstacol apărut în drum nu înseamnă o înfrângere, ci poate fi privit ca o amânare, ca un timp câștigat pentru a regândi situația, pentru a o privi dintr-un alt unghi, pentru o mai bună planificare, pentru o mai bună gestionare a resurselor.
În același timp, careul Lună nouă/Saturn ne poate forța să ieșim din zona de confort. Luna în Taur vrea stabilitate, liniște, e reticentă la schimbări majore (“instinctul de supraviețuire”), dar, Saturn în Vărsător (semn excentric, imprevizibil, dornic de libertate) ne cere exact opusul: să îndrăznim să fim mai liberi,să facem lucrurile diferit, să nu ne atașăm de bucățica noastră de realitate (resurse, valori/Taur), să ne extindem orizontul gândirii (Vărsător/Uranus).

Conjuncția Lună nouă/Uranus subliniază și mai puternic nota de imprevizibil și neașteptat, care caracterizează această perioadă. Dacă ne opunem schimbărilor și ținem cu dinții de planurile noastre, gradul de nemulțumire poate fi foarte ridicat. În schimb, dacă suntem flexibili și ne adaptăm din mers, putem avea parte de “începuturi” extrem de interesante si “revoluționare”. Ce se poate schimba dramatic la această Lună nouă? Modul în care ne raportăm la noi înșine și la lucrurile care ne dau siguranță și stabilitate. „Ce contează cu adevărat pentru noi? Dacă, la un moment dat, am pierde tot ce deținem (bani, bunuri, obiecte de valoare) cu ce am mai rămâne? Ce ne-ar mai defini ca indivizi? Cât am mai valora în ochii noștri?” Sunt doar câteva întrebări la care putem reflecta.

Nu în ultimul rând, Luna nouă face aspecte pozitive cu propriile noduri, ceea ce va mai ușura un pic navigarea prin apele învolburate în care ne găsim. Nodurile lunare se află la final de axă Rac/Capricorn, o axă ce a tot subliniat, în ultimul an și jumatate, importanța asumării responsabilității (Capricorn) pentru nevoile copilului interior (Rac). Prin urmare, chiar dacă unele situații care apar acum sunt mai dificile (Saturn) sau dacă avem senzația că “ne cam fuge pământul de sub picioare” (Uranus), cred că, totuși, vom reuși să abordăm situația cu maturitate și disciplină (NS în Capricorn), găsind o formă de sprijin (dacă îl cerem) în familie și în toți aceia lângă care ne putem simți “acasă” (NN în Rac).

Alte aspecte din săptămâna 20-26.04.2020

▪ 25.04.2020 Mercur în Berbec în careu cu Pluto în Capricorn (între 24-25.04.2020)
▪ 25.04.2020 Pluto staționează retrograd în Capricorn (se va afla în mișcare retrogradă între 25.04-4.10.2020)
▪ 26.04.2020 Mercur în Berbec în careu cu Jupiter în Capricorn (între 25-26.04.2020)
▪ 26.04.2020 Soare în conjuncție cu Uranus în Taur (între 25-27.04.2020)

La final de săptămână, dincolo de situațiile imprevizibile care pot apărea și despre care am scris si mai sus, este important să avem grijă la modul în care gândim și comunicăm cu ceilalți: să evităm gândurile obsesive, “luptele de putere”, disputele nesfârșite pe tema “cine are dreptate” și să încercăm să nu ne impunem “cu forța” punctele de vedere (Mercur/Pluto/Jupiter).

De altfel, anumite aspecte care țin de latura noastră mai întuncată (emoțional/psihologic) și cu care ne-am confruntat în ultima jumătate de an (cât Pluto a fost direct) vor putea fi reevaluate în următoarele luni (cât Pluto va fi retrograd) astfel încât, ulterior, să putem să le transformăm (să le aducem cu totul la lumină) și, eventual, să le vindecăm.

Să ne fie Luna nouă și săptămâna aşa cum avem nevoie!

Sărbători cu liniște și sănătate!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!

……………………………………………………………………………..

Berbec (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Taur (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.);
Gemeni (12) – viață spirituală; meditație, rugăciune; timp petrecut în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur;
Rac (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor; nevoia de exprimare a individualității;
Leu (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de muncă; statutul social, imaginea publică; misiunea în viată;
Fecioară (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Balanță (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Scorpion (7) – relații şi parteneriate personale (de lungă durată, căsătorii) şi profesionale; viața de cuplu;
Săgetator (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; nevoia de a face servicii altora, de a te simți util, de a ajuta;
Capricorn (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate;
Varsător (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; oportunități cu privire la locuință: de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova etc;
Pești (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii.

fb-share-icon0

2 comentarii la „Lună nouă în Taur – 23.04.2020
“Ce contează cu adevărat pentru noi?”
Perioada 20-26.04.2020 din punct de vedere astrologic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *