Saturn în Pești: 2023- 2026.
„Finalul unui ciclu. Și trezirea la realitate.”

Intro

Pe 7 martie 2023 Saturn părăsește semnul Vărsătorului și intră în Pești, unde va rămâne până pe 14 februarie 2026.

Date semnificative:
▪ 7.03.2023 – Saturn intră în Pești
▪ 25.05.2025 – Saturn iese din Pești și intră în Berbec
▪ 1.09.2025 – Saturn revine în Pești
▪ 14.02.2026 – Saturn își încheie tranzitul în Pești și revine în Berbec

Astfel, perioadele în care Saturn se va afla în Pești sunt:
▪ 7.03.2023 – 25.05.2025
▪ 1.09.2025 – 14.02.2026

Pentru a înțelege mai bine la ce ne putem aștepta de la tranzitul lui Saturn în Pești, vă invit să vedem (sau să revedem) ce presupun cele doua arhetipuri din perspectivă evolutivă.

Arhetipul Saturn

▪ reprezintă modul în care este structurată realitatea în care trăim;
▪ relația pe care avem cu spațiul (mediul, societatea, familia) și timpul (cu trecutul, cu istoria, cu tradițiile și obiceiurile „moștenite”); implicit, condiționările pe care le avem dinspre spațiul și timpul în care trăim;
▪ crearea unor structuri solide, rezistente, durabile în viața noastră;
▪ obiective realiste, practice, concrete pe termen mediu spre lung;
▪ răbdare, perseverență, disciplină, efort prelungit pentru atingerea acelor obiective;
▪ asumarea responsabilității față de ce se întâmplă în viețile noastre;
▪ nevoia de autoritate, de putere și control (prin carieră, statut socio-profesional, imagine publică);
▪ respect față de ierarhii/structuri sociale, autoritate, reguli;
▪ nevoia de respect (de a fi apreciați pentru ceea ce suntem/realizăm) și de integritate.

În sens negativ, acest arhetip poate reprezenta şi:
▪ limitări, restricții; ancorare în trecut, conformism, reticență față de nou/schimbare; relații dificile cu diferite forme de autoritate; abuzuri de putere și autoritate; surmenaj fizic, mental, emoțional; sentimentul de însingurare, de vină, de rușine; stări emoționale „negative”, pesimism, depresie, frici, blocaje emoționale, dificultatea exprimării emoțiilor.

Arhetipul Pești

▪ reprezintă „Tot și toate”, lumea văzută și cea nevăzută, conștientul și inconștientul individual și colectiv, Creatorul/Dumnezeu/Sursa, Creația universală, Adevărul absolut, Binele, Frumosul, Iubirea în forma sa cea mai pură.
▪ nevoia de a avea o relație nemijlocită cu Dumnezeu și de a transcende granițele realității fizice, adesea pe cale spirituală sau prin diferite preocupări artistice (literatură, poezie, cinematografie, muzică etc.);
▪ încrederea absolută pe care o avem în ceva ce depășește capacitatea noastră de înțelegere, în ceva ce poate fi intuit, simțit și nu demonstrat sau măsurat: Dumnezeu, Energia creatoare, Sursa etc.;
▪ într-un sens mai practic, reprezintă cele mai înalte idealuri și aspirații pe care le avem, cele mai puternice vise, dorințe, sensul suprem pe care îl dăm acestei vieți.
▪ intuiția și abilitățile extrasenzoriale: accesarea unor informații de la nivel subconștient; vise, premonitorii, abilități de medium, capacități de vindecător etc.

În sens negativ, acest arhetip poate reprezenta şi:
▪ cele mai puternice iluzii și deziluzii pe care le experimentăm atunci când ne proiectăm idealurile (de bine, de frumos, de perfecțiune) asupra realității concrete în care trăim, asupra anumitor situații sau asupra anumitor oameni din viața noastră, când refuzăm să vedem realitatea așa cum este ea sau atunci când o privim cu o anumită „inocență”;
▪ fuga de realitate și adicțiile atunci când realitatea este prea grea, dezamăgitoare sau când nu corespunde așteptărilor/idealurilor noastre;
▪ absența granițelor în raport cu ceilalți;
▪ sacrificiul de sine sub pretextul „iubirii necondiționate”; mentalitatea de salvator/victimă.

Saturn în Pești – câteva direcții generale

▪ Saturn vorbește despre construcții solide (la propriu sau la figurat), despre forme bine definite, despre lucruri concrete, despre granițe ferme care delimitează x de y, iar Peștii exact despre absența unor astfel de granițe, despre „nemărginire”, despre ceva ce nu poate fi cuprins, delimitat sau chiar înțeles pe de-a-ntregul, cel puțin nu cu mintea logică, rațională. Glumind puțin, a încerca „să limităm” energia Peștilor la cea a lui Saturn este ca și cum am lua apa dintr-un ocean (Pești) și am încerca să o introducem într-un recipient (Saturn), crezând inocent nu numai că am putea reuși, ci și că apa ar putea rămâne acolo. În acest context, un prim aspect de menționat cu privire la acest tranzit este că, indiferent ce ne dorim să construim în următorii ani (în funcție de domeniile guvernate de Pești din harta natală), este important să fim flexibili și să nu ne cramponăm de rezultate. Ușor de zis și, cu siguranță, mai greu de pus în practică. Dar, oricât de mult ne-ar plăcea să deținem controlul (Saturn), acest tranzit ne poate face extrem de conștienți de faptul că, de fapt, nu putem controla mare lucru. Asta nu înseamnă nici pe departe să renunțăm, ci doar să învățăm să mergem în sensul în care ne duce curentul și nu împotriva lui. În sens mai practic, să fim mai receptivi la ceea ce vine înspre noi (în loc să forțăm anumite lucruri să vină înspre noi), să ne oprim și să ne reorientăm atunci când un drum se închide înaintea noastră (în loc să insistăm „la nesfârșit” că acela este singurul drum posibil).

▪ Saturn străbate întreg zodiacul (începând cu Berbecul și terminând cu Peștii) în 28-29 de ani (petrece aproximativ 2 ani și jumătate într-un semn zodiacal). Saturn în Pești este „finalul unui drum”, după care un nou ciclu de 28-29 de ani va începe, odată cu revenirea lui Saturn în Berbec, în 2026. Tocmai de aceea, dincolo de tot ceea ce vom începe și vom construi în următorii ani, cu Saturn în Pești, ultimul semn zodiacal, putem simți mai puternic încheierile care au loc decât începuturile, fie că sunt dorite/inițiate de noi, fie că nu sunt. Aici ar fi două aspecte: 1). dacă am tolerat anumite situații, care de fapt, nu sunt de tolerat, sau dacă simțim că nu ne mai găsim locul acolo unde suntem, acest tranzit poate funcționa ca un duș rece, care „să ne trezească” și să ne ajute să ieșim din situațiile respective (planetele nu provoacă nimic, există o corespondență între activitatea lor și ce se întâmplă în viețile noastre); 2). dacă anumite situații se încheie împotriva dorinței noastre, oricât ni s-ar părea de greu să acceptăm încheierile respective este important (pentru binele nostru) să le acceptăm, să învățăm ce putem învăța din experiențele respective și să mergem mai departe; faptul că încercăm să forțăm lucrurile poate amâna deznodământul dar, pe termen mai lung, nu va face decât să amplifice starea de nemulțumire, de durere sau chiar de suferință.
Și, apropo de noul ciclu care se va deschide odată cu Saturn în Berbec, gândiți-vă la următorii doi-trei ani ca la o perioadă de pregătire sau de „curățenie”: ce bagaj ați dori să luați atunci cu voi și ce bagaj ați dori să lăsați în urmă, pentru că e prea greu, pentru că nu v-ar mai fi de folos, pentru că ce e acolo nu vă mai reprezintă etc.?

▪ Despre Saturn în Pești putem vorbi ca despre o trezire la realitate. Dar ce fel de realitate? Pentru că și aici este important să facem distincție între realitatea cu r mic, cea concretă, fizică în care trăim, bazată pe fapte concrete, pe logică și rațiune (Saturn) și Realitatea cu R mare (Pești), cea care depășește granițele celei dintâi și o cuprinde, aceea care conține „Tot și Toate”, lumea văzută și cea nevăzută, de care suntem sau nu conștienți, pe care o putem sau nu demonstra.
1). „Trezirea la realitate” poate însemna a începe să facem ceva cu un vis pe care îl avem, cu o dorință foarte puternică, cu un ideal, astfel încât să îi dăm o formă concretă, să îl/o includem în viața noastră de zi cu zi. Dacă vrem să obținem ceva, să nu rămânem la stadiul de vis și dorință, „trebuie” (Saturn) să depunem un efort constant în direcția respectivă și să ne înarmăm cu răbdare până când rezultatele acelui efort încep să apară. Valabil pentru orice tranzit al lui Saturn.
„Trezirea la realitatea” poate însemna și confruntarea cu o iluzie și, implicit, dezamăgirea că acel ceva în care am crezut foarte tare, dar „cu inocență”, se dovedește a fi doar o iluzie, care încet-încet este „dizolvată” (faptele ne pot arăta tot mai mult discrepanța între iluzie/așteptări și realitate).
2). „Trezirea la Realitate” poate reprezenta o deschidere mai mare către spiritualitate (Pești), dar o spiritualitate mai aplicată și mai aplicabilă la viața noastră de zi cu zi, mai practică, mai cu discernământ (Saturn). Saturn în Pești poate dizolva inclusiv anumite iluzii legate de spiritualitate sau de anumiți „maeștri spirituali”. De exemplu, spiritualitatea nu înseamnă să fii zen sau să meditezi și să faci yoga non-stop, nu înseamnă ignorarea răului care există sau reprimarea emoțiilor „negative”. A fi o ființă spirituală nu înseamnă să te sacrifici la nesfârșit, să nu știi să ai limite sănătoase în raport cu ceilalți sau să îți neglijezi anumite obligații. Toate fac parte din viața pe care o avem de trait aici pe Pământ și acolo unde spiritualitatea este, de fapt, o fugă de realitate și de greutățile ei (by-pass spiritual), Saturn în Pești poate funcționa ca un duș rece, aducându-ne aminte că până să transcendem granițelele acestei realități, trebuie să ne confruntăm cu tot ce se întâmplă „aici și acum”. În ceea ce privește discrepanța care există în anumite cazuri între învățăturile propăvăduite de anumiți „maeștri spirituali” (pace, iubire, armonie etc.) și viețile lor concrete, Saturn în Pești poate funcționa și aici ca o trezire la realitate, demascând neregulile, corupția sau abuzurile și coborându-i de pe piedestalul pe care s-au așezat singuri sau pe care i-au așezat alții.

▪ Peștii, ca arhetip, sunt asociați cu ideea de vindecare, dar și cu adicțiile pe care le avem. Cu Saturn în Pești putem deveni mai conștienți de aceste adicții și de modul în care ne impactează viața și, dacă ne propunem acest lucru (și ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viețile noastre), poate fi o perioadă foarte bună pentru a lucra cu aceste adicții. De asemenea, cu Saturn în Pești, ar fi de dorit să acordăm o mai mare atenție problemelor care țin de sistemul imunitar, sistemul limfatic, de glanda tiroidă, precum și sănătății mintale, în general.

▪ Ca o concluzie, Saturn în Pești poate corespunde unei perioade în care să începem să lucrăm la a da o formă concretă unei dorințe profunde pe care o avem, în care să începem „să ne transformăm un vis în realitate”, după cum poate corespunde unei perioade în care multe iluzii/idealuri în care am crezut să intre într-un proces de dizolvare. Cele două tipuri de experiențe se pot produce separat sau simultan, dar important de reținut referitor la Saturn în Pești și la eventualele încheieri este că nimic din ce este „solid”, real, autentic sau care mai este necesar evoluției noastre nu dispare. Dacă încheierile respective sunt mai ușor sau mai dificil de acceptat…asta depinde de foarte mulți factori personali, dar, în orice caz, la fel de important este să ne tratăm cu blândețe (oricât de des am auzi asta, pentru unii cel puțin, nu este îndeajuns de des) și să nu ne învinovățim pentru ce a fost (idem, să nu îi transformăm pe ceilalți în țapi ispășitori pentru situațiile în care ne găsim). De asemenea, să nu uităm că o atitudine receptivă nu înseamnă o atitudine pasivă, în care doar așteptăm și nu facem nimic. Acolo unde un capitol se încheie se creează loc pentru un alt început, dar, în loc să ne grăbim să punem imediat ceva în loc (și să înlocuim, eventual, o iluzie cu o altă iluzie, o adicție cu altă adicție, o relație cu o altă relație etc.), putem alege să reflectăm ceva mai mult la punctul în care am ajuns, să vindecăm ce avem de vindecat, să lucrăm ce avem de lucrat, să facem pace cu ce a fost și abia ulterior, când ne simțim „mai bine pregătiți”, să începem să scriem un nou capitol.

Cum ne impactează la nivel individual Saturn în Pești

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, tranzitul lui Saturn în Pești va impacta una dintre cele 12 case astrologice (casa care stă sub semnul Peștilor) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți câteva cuvinte-cheie pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa tranzitată de Saturn), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent (dacă îl cunoașteti) și apoi cele despre Soare („zodie”).
Ex. Am Ascendentul în Gemeni, Soarele în Capricorn > Voi urmări în special informațiile pentru Gemeni.

Să ne fie tranzitul lui Saturn în Pești așa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂

Dacă ești interesat de serviciile pe care le ofer, detalii despre ședințele de consiliere astrologică găsești aici. Sau îmi poți trimite un mesaj pe Fb.
Obs. Pentru orice analiză astrologică este necesar să îți cunoști ora nașterii.

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei
………………..

Berbec (12) – transcenderea granițelor realității; relația cu Divinitatea; înclinația către spiritualitate (practici spirituale, meditație, yoga, respirație etc.); timp petrecut în izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient: vise, revelații; protecție divină; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur; fugă de realitate, idealizarea realității, sacrificiu de sine, victimizare;
Taur (11) – nevoia de exprimare a individualității; obiectivitate, detașare; relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; gânduri cu privire la viitor/planuri;
Gemeni (10) – cariera, profesia, reputația profesională; statutul social, imaginea publică; misiunea în viață; relația cu societatea din care faceți parte, cu familia de origine (cu tatăl/părintele mai “autoritar”);
Rac (9) – sistemul de credințe; adevăruri personale/universale; idealuri; cunoaştere, educație; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Leu (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; transformări la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Fecioara (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Balanta (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; serviciile făcute altora, nevoia de a fi util, de a ajuta; utilizarea discernământului;
Scorpion (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, flirturi; relația cu copiii; fertilitate;
Săgetator (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine, în special cu mama, şi cu „copilul interior”; locuință (decizia de a vinde, de a cumpăra, de a vă muta, de a renova, de a face amenajări etc.);
Capricorn (3) – comunicare şi gândire (modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur); curiozitatea, dorința de a învăța lucruri noi, cursuri, studii; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; utilizarea mediului online; comerț, vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații/vecinii;
Vărsător (2) – stima și iubirea de sine; auto-suficiența (din punct de vedere emoțional, material), „instinctul de supraviețuire”: bunuri, valori, resurse materiale (inclusiv banii), emoționale, spirituale; decizia de a cumpăra/vinde;
Pesti (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care reacționați instinctiv, în care vă manifestați și vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stil de viață etc.).