Lună plină în Gemeni – 5 decembrie 2025.
„Am curaj să dau glas lucrurilor în care cred”

În data de 5 decembrie 2025, la 01:14 (ora României) are loc o Lună plină în Gemeni (Luna în Gemeni se va afla în opoziție cu Soarele din Săgetător, la 13°3’).

Intro. Despre Luna plină în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă identitatea, personalitatea, imaginea de sine (formată în funcție de mediul în care am crescut), relația cu familia de origine și, în special, cu mama și, implicit, „corpul emoțional”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ pe care îl avem.
▪ Luna plină marchează încheierea unui ciclu început cu aproximativ două săptămâni în urmă, când a avut loc ultima Lună nouă („ciclul scurt”), respectiv cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal („ciclul lung”), și este asociată cu anumite culminări, rezultate, concluzii, decizii sau încheieri.

Luna plină în Gemeni și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna în Săgetător în careu cu axa Nodurilor lunare (Pești-Fecioară)
▪ Luna în opoziție cu Venus în Săgetător

Gânduri la Luna plină în Gemeni

▪ Axa Gemeni-Săgetător pe care are loc Luna plină este, printre altele, o axă a gândirii și a nevoii de sens. De-a lungul timpului, intrăm în contact cu o multitudine de informații. Unele trec pe lângă noi și nu ne ating în niciun fel, în timp ce altele rămân cu noi, ne stârnesc curiozitatea (Gemeni) și ne fac să ne dorim mai mult. Așa ajungem să fim mai interesați de anumite domenii sau de anumite perspective, să avem, într-un final, un moment de „aha!” și să ne spunem „asta are sens pentru mine, iar asta nu” (Săgetător).

▪ Luna plină în Gemeni vorbește despre nevoia de a aloca timp, spațiu și energie „cercetării” unor domenii de viață relevante pentru noi, în dorința de a aduce mai mult sens în viețile noastre. Căutăm informații, le strângem, le analizăm, le comparăm etc. și apoi le selectăm pe acelea cu care, dintr-un motiv sau altul, simțim că rezonăm sau despre care simțim că ne îmbogățesc.

▪ Luna plină în Gemeni este despre flexibilitate, despre puterea de a recunoaște când un drum se închide și a o lua de la capăt, despre puterea de a spune „nu știu încă, dar sunt dispus să caut, să mă informez, să cercetez”, despre a lăsa loc pentru întrebări și a gândi în termeni de oportunități. Orice situație poate fi privită din mai multe unghiuri și poate avea mai multe „rezolvări”, dar doar dacă suntem dispuși să privim dincolo de ceea ce știm deja. Dacă ar fi să fac o glumă pe tema asta, aș spune că în momentul în care avem doar „certitudini”, poarta cunoașterii se închide. Nu de alta, dar orice formă de progres și de evoluție implică o doză bună de curiozitate, de deschidere și de flexibilitate.

Dacă ai nevoie de ghidare, scrie-mi și revin către tine cu toate informațiile necesare unei ședințe de consiliere. Câteva detalii găsești aici

▪ Luna plină în Gemeni nu este, însă, doar despre semințele pe care le plantăm acum, nu este doar despre „investiția” pe care o facem într-o formă de cunoaștere care ne stârnește interesul, ci este și despre „a da glas” unor teme care ne preocupă de ceva timp, despre a face ceva „aici și acum”. De exemplu, dacă avem o anumită preocupare care pentru noi este valoroasă, acum poate fi un moment excelent pentru a o împărtăși și cu alții. Altfel spus, poate fi un moment excelent pentru a împărtăși cu alții din cunoașterea pe care am acumulat-o, indiferent de domeniul la care ne raportăm, pentru a coborî dintr-un plan mental, abstract și a căuta o formă concretă prin care să putem da mai departe ceea ce știm, ne bucură, ne împlinește și ne dă sens, într-un mod simplu, accesibil, ușor de înțeles.

▪ Cel mai important aspect pe care îl face Luna plină este careul cu axa Nodurilor lunare (cu Nodul Nord în Pești, respectiv cu Nodul Sud în Fecioară). Din perspectivă evolutivă, un careu la noduri este o energie care are nevoie să fie integrată conștient. Un careu la nodurile aflate pe axa Pești-Fecioară poate sugera tendința de a oscila între energia Peștilor și cea a Fecioarei și de a neglija/ignora energia Gemenilor/Săgetătorului (unde e Luna plină). Tocmai de aceea este nevoie de acțiuni conștiente (cu privire la tot ce reprezintă Luna plină) și de evitarea tendinței de mai sus.

▪ Nodul Nord în Pești (tendința de evoluție) este, pe scurt, despre a accepta că nu putem controla orice, despre credința că există un sens chiar și atunci când noi (ca simpli muritori) nu îl găsim, este despre empatie și compasiune, dar și despre încheieri de drum, iluzii, naivitate și deziluzii. Nodul Sud în Fecioară vorbește despre renunțarea la perfecționism și la nevoia de control excesiv, dar și despre nevoia de a da, totuși, dovadă de discernământ. Cu Luna plină în Gemeni în careu cu Nodul Nord putem avea tendința de a ne duce către cele două extreme: fie să credem că absolut orice este posibil, să fim excesiv de naivi (Pești) și să nu luăm în considerare fapte, situații, informații care sunt fix în fața noastră (Gemeni); fie, la polul opus, să ne îndoim de orice, să nu ne simțim în stare să facem nimic, să ne judecăm foarte aspru (Fecioară). Integrarea Lunii pline în Gemeni este practic o invitație de a nu oscila între aceste două extreme și de a găsi o cale de mijloc, de a ne folosi (și) logica și rațiunea cu privire la deciziile pe care le luăm. De a ne feri, astfel, de iluzii și de „vise” care nu se bazează pe absolut nimic, dar și de vocea aceea critică care ne-ar împiedica să facem ce avem de făcut.

▪ În loc de încheiere, vă las mai jos un exemplu concret: Ana are un amic care, în trecut, i-a promis în câteva rânduri diverse lucruri și nu s-a ținut de cuvânt. Ana crede în bunătate și în valoarea prieteniei și i-a tot găsit amicului circumstanțe atenuante (NN în Pești) pentru lipsa de seriozitate. Acum, amicul vine și face o nouă promisiune, care sună bine, dar care este destul de costisitoare pentru Ana. Întrebarea la care vă invit să reflectați este ce șanse sunt ca amicul să se fi schimbat ca printr-o minune și ca Ana să nu repete a n-a oară scenariul deja bine cunoscut, dacă nu ține cont de „fapte, informații, istoric” (Gemeni).
Nu de alta, dar cu toții avem sau am avut un astfel de amic. 🙂

Să ne fie Luna plină aşa cum avem nevoie!

Cu drag,
Kikiana

P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a stârnit interesul astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share („îmi place”/„distribuie”) sau lasă-mi un comentariu pe Facebook.

Despre modul în care lucrez și influența astrologiei evolutive asupra analizelor pe care le fac am povestit într-un podcast ZUnivers, pe care îl găsești aici.

Mă poți urmări pe:
▪ Facebook: Astro-povestile Kikianei
▪ Instagram: @astro_povestile_kikianei

fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *