Luna nouă va fi în conjuncție cu Venus în semnul Gemenilor și în careu cu Saturn în Pești.
▪︎ Energia Gemenilor = mai multe perspective, mai multe „adevăruri”, mai multe versiuni ale realității. Ceva poate fi bun și rău, în același timp; corect și fals; frumos și urât etc. Depinde pentru cine, la ce ne raportăm, din ce unghi privim. De aici o oarecare „nesiguranță” cu privire la alegerile pe care le avem de făcut, deciziile pe care le luăm etc. Pe principiul „ceva poate fi așa, dar…” Cumva, orice decidem/alegem în perioada aceasta poate veni la pachet atât cu argumente pro, cât și cu argumente contra.
▪︎ Careul cu Saturn în Pești – deciziile/ alegerile de mai sus au un aer de încheiere (Saturn în Pești + Neptun pe final de Pești). Așa cum am tot scris în ultima perioadă, ne poate fi mult mai clar ce dorim/”suntem nevoiți” să lăsăm în urmă, raportat la ce dorim/”suntem nevoiți” să începem. Anul acesta este, din multe puncte de vedere, mai degrabă un final decât un început de drum (pentru unii doar metaforic, pentru alții ad-literam).
▪︎ Cu careul cu Saturn în Pești – atmosfera poate fi ceva mai apăsătoare. Confruntarea cu diferite aspecte ale realității ne poate face să ne punem tot felul de întrebări de tipul „la ce bun să mă mai obosesc să fac x, y, z dacă…?”/ „este inutil să mai…” etc. Indiferent dacă acționăm acum sau nu, sentimentul poate fi că ceva s-a rupt și nu mai poate fi lipit la loc, de unde și nevoia (materializată acum sau „lasată pe mai târziu”) de a lăsa în urmă acel ceva. Nu că ar fi neapărat ceva nou, ci mai degrabă că acum putem realiza că nu mai avem „inocența” (Pești) de a crede în a mia șansă/ în „potențialul unei situații sau al unui om”/ în „ciorba reîncălzită” etc. Pentru unii acest aspect poate funcționa, așadar, ca o trezire la realitate.
▪︎ Nu în ultimul rând, același careu cu Saturn, poate fi resimțit ca o piedică/rezistență în calea a ceva ce ne propunem să facem. Iar întrebarea pe care ar fi înțelept să ne-o adresăm în acest caz este dacă e necesar să ne mobilizăm și să împingem cu mai multă forță pentru a deschide ușa care pare să se închidă în fața noastră sau, din contră, să ne vedem de drum.
Să ne fie Luna nouă așa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana 🩵🙏