Este o săptămână foarte bogată din punct de vedere astrologic, au loc foarte multe interacțiuni între jucătorii de pe bolta cerească și tot acum, la mijlocul săptămânii, avem și o Lună nouă în semnul Racului. Ceea ce înseamnă că și în viața noastră de zi cu zi ne putem aștepta la o perioadă destul de aglomerată și, în special în anumite zile, ceva mai tensionată, cel puțin dacă ne raportăm la săptămâna trecută.
Luni are loc un sextil între Mercur în Gemeni și Chiron în Berbec.
▪ Este o zi foarte bună pentru a discuta cu cineva apropiat, în care avem încredere (un prieten, un membru al familiei etc.) despre anumite subiecte mai delicate care ne preocupă sau despre anumite aspecte ale vieții noastre care ne fac să ne simțim vulnerabili, pentru că putem primi un sfat care să ne ajute sau un punct de vedere mai obiectiv.
▪ În general, în unele discuții care au loc ne pot fi atinse unele butoane mai sensibile, după cum și noi putem face același lucru cu ceilalți, de aceea este o zi în care nu ar strica să ne alegem cu mai multă grijă cuvintele și tonul folosit, precum și să fim ceva mai atenți la modul în care răspundem/reacționăm la evenimentele care au loc (pentru că putem lua totul foarte personal).
Marți, Marte în Berbec va fi în sextil cu Saturn Rx în Vărsător; efectele le simțim în prima parte a săptămânii:
▪ Este o perioadă excelentă pentru a rezolva tot felul de situații care necesită curaj, voință, ambiție, determinare, energie, forță de muncă, efort prelungit.
▪ Dacă ne dorim să obținem ceva sau dacă avem ceva ce am tot amânat pentru că simțeam că ne lipsesc cele de mai sus, acum poate fi un moment foarte bun pentru a trece la treabă.
▪ Acest aspect este foarte bun și pentru a veni cu o perspectivă nouă, îmbunătățită asupra anumitor domenii din viața noastră și, implicit, pentru a iniția anumite schimbări, transformări cu efect pe termen mai lung.
Tot marți, Neptun va staționa retrograd în semnul Peștilor:
▪ De acum și până la începutul lunii decembrie, cât Neptun se va afla în mișcare aparent retrogradă, avem ocazia să reevaluăm anumite speranțe, vise, idealuri pe care le avem și să facem un fel de reality-check (să le confruntăm cu realitatea) pentru a vedea dacă este vorba doar de niște iluzii sau nu, adică dacă sunt susținute de realitatea noastră concretă sau nu.
▪ Cât Neptun este staționar (1-2 zile plus/minus) energia sa este mult mai puternică, ceea ce înseamnă că în jurul zilei de marți putem vedea cu mai multă claritate anumite situații care până acum au fost mai ambigue sau mai neclare.
Miercuri are loc o Lună nouă în Rac, în careu cu Jupiter în Berbec, despre care am scris în detaliu aici.
▪ Fiind o Lună nouă în semnul Racului, cel care guvernează emoțiile noastre, ne putem aștepta ca începuturile asociate cu această Lună nouă să aibă un impact mai mare asupra noastră din punct de vedere emoțional (“să le simțim” mai mult).
▪ Este o perioadă excelentă pentru a ne gândi la tot felul de lucruri pe care le putem face pentru a ne simți “acasă” (la propriu sau la figurat), indiferent de locul fizic în care ne aflăm.
▪ În același timp, să avem în vedere că aspectul tensionat dintre Luna nouă în Rac (Soare/Lună în Rac) și Jupiter în Berbec, sugerează că începuturile care au loc acum pot reflecta, la nivel interior, un anumit conflict (mai puternic sau mai subtil) între nevoia noastră de siguranță și de stabilitate (Rac) și curajul de a acționa, de a iniția tot felul de lucruri pe care ni le dorim (Berbec).
Tot miercuri, Venus în Gemeni va fi în sextil cu Jupiter în Berbec:
▪ În măsura în care nu vom avea tendința să ne retragem de tot “în carapacea noastră” (Lună nouă în Rac) și vom fi dispuși să ieșim puțin din zona de confort și să interacționăm cu ceilalți, putem constata că discuțiile pe care le avem sunt chiar plăcute sau că ne pot fi chiar folositoare pentru a obține ce ne dorim să obținem.
▪ În general, la nivel de relații (orice fel de relații, nu doar de cuplu), atmosfera va fi armonioasă, atâta timp cât abordăm situațiile în care ne aflăm dintr-o perspectivă mentală, rațională și nu dintr-una emoțională. Să nu uităm că pentru aproape orice există o soluție, dacă privim lucrurile din mai multe unghiuri, dacă avem răbdare să ne explicam punctele de vedere și să le ascultăm și pe ale celorlalți.
Sâmbătă, Marte în Berbec va fi în careu cu Pluto Rx în Capricorn; efectele le simțim în a doua parte a săptămânii și în special în weekend:
▪ Este o perioadă în care ne putem simți tot mai nemulțumiți, iritați, poate chiar frustrați, de modul în care funcționează anumite lucruri în viața noastră și, implicit, în care să luăm decizia să facem ceva în această privință. Mai ales dacă ceva ne deranjează de mai mult timp și nu am acționat în niciun fel în direcția respectivă, acum putem simți că s-a umplut paharul și că “suntem forțați” să acționăm cumva (de la a ne exprima cu vehemență opiniile și până la a face ceva concret).
▪ În sens pozitiv, este o perioadă în care putem folosi constructiv această energie pentru a rezolva tot felul de situații, inclusiv unele destul de dificile. Pe de altă parte, să fim conștienți de faptul că putem reacționa foarte impulsiv/agresiv la evenimentele care au loc, fără să mai luăm în considerare și altceva în afară de propria persoană, de ce credem sau ne dorim noi. Bineînțeles, și ceilalți pot face același lucru, fapt care să ducă la tot felul de situații tensionate, conflicte sau lupte de putere.
▪ Ca o mică recomandare, mai ales dacă vrem să luăm vreo decizie radicală în weekend, oricât de puțină răbdare am simți că avem pe moment, să nu reacționăm chiar la primul impuls, să tragem aer în piept și să ne calmăm puțin înainte de a trece la fapte.
▪ Deoarece toată această energie trebuie “consumată”, sportul, mișcarea, activitățile fizice care presupun efort sunt mai mult decât binevenite.
Tot sâmbătă, Mercur în Gemeni va fi în careu cu Neptun Rx în Pești și în trigon cu Saturn Rx în Vărsător:
▪ Cu careul Mercur/Neptun putem avea tendința să interpretăm/să vedem anumite situații așa cum ne-ar plăcea să fie și nu așa cum sunt de fapt sau, dacă le-am idealizat în trecut, acum să ne simțim într-o oarecare măsură dezamăgiți când suntem nevoiți să ne confruntăm cu realitatea.
▪ Trigonul Mercur/Saturn ne poate ajuta să facem acest reality check și să ne mai temperăm fanteziile/sentimentul de dezamăgire despre care scriam mai sus, dar, în orice caz, dacă ceva pare în această perioadă “prea bun” sau altfel decât l-am crezut noi inițial, să mai lăsăm puțin timp să treacă pentru a vedea exact care este realitatea.
▪ Aceste două aspecte se mai pot traduce și prin faptul că putem simți că în anumite domenii din viața noastră lucrurile sunt mult mai clare (le analizăm cu mai multă claritate, discuțiile au un caracter concret, la obiect), în timp ce în altele avem parte de mai multă ambiguitate (fie idealizăm ceva, fie ne simțim dezamăgiți că ceva ce am idealizat ni se prezintă cu totul altfel decât am crezut/sperat noi).
Să ne fie săptămâna aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana
P.S. Mă bucur că ai ajuns pe pagina mea. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, dă-mi de veste, apăsând butonul de like/share (“îmi place”/”distribuie”) sau lasă-mi un comentariu. 🙂
Iar dacă vrei să afli la timp când sunt postate următoarele articole, te invit să urmărești pagina de Facebook.
Despre mine și despre tipul de astrologie pe care îl practic am povestit aici, în cadrul emisiunii “12 Călăuze și Astro Talk”, realizată de Patricia Höppner.
Principalele aspecte ale săptămânii:
▪ 27.06.2022 Mercur în Gemeni în sextil cu Chiron în Berbec (între 26-28.06.2022)
▪ 28.06.2022 Marte în Berbec în sextil cu Saturn Rx în Vărsător (între 26-29.06.2022)
▪ 28.06.2022 Neptun staționează retrograd în Pești (va fi retrograd între 28.06-4.12.2022)
▪ 29.06.2022 Lună nouă în Rac
▪ 29.06.2022 Soare în Rac în careu cu Jupiter în Berbec (între 28-30.06.2022)
▪ 29.06.2022 Venus în Gemeni în sextil cu Jupiter în Berbec (între 28-30.06.2022)
▪ 2.07.2022 Marte în Berbec în careu cu Pluto Rx în Capricorn (între 30.06-3.07.2022)
▪ 2.07.2022 Mercur în Gemeni în trigon cu Saturn Rx în Vărsător (între 2-3.07.2022)
▪ 2.07.2022 Mercur în Gemeni în careu cu Neptun Rx în Pești (între 2-3.07.2022)