Începe sezonul Eclipselor!
Eclipsă de Lună în Gemeni – 30.11.2020
“Adevăr sau minciună? Realitate sau iluzie?”

În data de 30 noiembrie 2020, la 11:43 (ora României), are loc o Eclipsă de Lună/Lună plină în Gemeni (Luna în Gemeni se va afla în opoziție cu Soarele din Săgetător, la 8°38’).

Intro. Despre Eclipse în general

▪ Eclipsele au un puternic caracter karmic, rolul acestora fiind de a ne ghida în călătoria noastră spirituală, de a ne duce mai aproape de intenția/direcția de evoluție a sufletului nostru în această viață.
▪ În astrologie, Luna reprezintă universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), personalitatea, imaginea de sine pe care ne-am format-o în funcție de mediul în care ne-am născut și am trăit în primii ani de viață; implicit, indică relația cu familia de origine și, în special, cu mama, respectiv suma acelor factori care ne fac să ne simțim confortabil și care ne dau sentimentul de “acasă”. Soarele reprezintă energia/forța vieții, vitalitatea noastră, acele trăsături specifice care ne fac “să strălucim” și pe care le dezvoltăm pe parcursul întregii vieți (“latura rațională”).
▪ Eclipsa de Lună (ca orice Lună plină, dar mult mai intensă și cu efecte mult mai puternice și de durată) este asociată cu încheierea unui ciclu, a unei etape, respectiv cu obținerea unor rezultate în anumite domenii din viața noastră. In funcție de concluziile la care ajungem, vedem ce este de păstrat, ce putem îmbunătăți și, mai ales, la ce a venit vremea să renunțăm.
▪ Efectele unei eclipse de Lună se simt începând cu o saptamână – două înainte ca aceasta să se producă și durează aproximativ o lună după ce aceasta a avut loc.
▪ Perioada “cea mai intensă” (cu cele mai multe evenimente/trăiri emoționale) este cea dintre eclipse: în cazul de față, perioada cuprinsă între Eclipsa de Lună în Gemeni din 30 noiembrie și Eclipsa de Soare în Săgetător din 14 decembrie.

Despre semnificația karmică a Nodurilor lunare.

▪ Nodurile lunare sunt puncte calculate matematic, de intersecție între orbita Lunii (traseul parcurs de Lună în jurul Pământului) și ecliptică (traseul aparent al Soarelui în jurul Pământului, așa cum îl percem noi, dintr-o perspectivă geocentrică). Punctul cel mai de sus de intersecție se numește Nodul Nord (NN), iar punctul cel mai de jos Nodul Sud (NS).
▪ Nodurile lunare sunt implicate în producerea eclipselor. NS în tranzit indică vindecarea, eliberarea de anumite tipare emoționale care țin de trecut, iar NN în tranzit sugerează dobândirea unor abilități (emoționale, spirituale etc.) care să ne ajute să manifestăm intenția de evoluție a sufletului nostru în această viață.

Eclipsele din 2020.

În 2020 avem 6 eclipse:
▪ ianuarie: Eclipsă de Lună în Rac;
▪ iunie: Eclipsă de Lună în Săgetător și de Soare în Rac;
▪ iulie: Eclipsă de Lună în Capricorn;
▪ noiembrie: Eclipsă de Lună în Gemeni;
▪ decembrie: Eclipsă de Soare în Săgetător.
▪ Nodurile lunare s-au aflat pe axa Rac/Capricorn din noiembrie 2018 până în mai 2020, iar din 5 mai 2020 ele au trecut pe axa Gemeni/Săgetător, unde vor rămâne până în ianuarie 2022.

Cum ne impactează la nivel individual Eclipsa de Lună în Gemeni

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, Eclipsa va impacta una dintre cele 12 case astrologice (cea care stă sub semnul Gemenilor) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte (numărul reprezintă casa unde are loc Eclipsa), cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent și apoi cele despre Soare („zodie”).

Eclipsa de Lună în Gemeni – influențe generale, energie și caracteristici

Pentru a putea înțelege atmosfera generală, vă invit să vedem (sau să revedem) care sunt principalele caracteristici ale acestui arhetip.

Arhetipul Gemeni/Mercur

▪ Gemenii sunt guvernați de Mercur (Hermes în mitologia greacă; mesagerul zeilor; indică modul în care comunicăm sau gandim, schimburile de informații, activitățile legate de comerț sau călătoriile de scurtă durată).
▪ Sunt un semn de aer, mental, rațional.
▪ Sunt un semn mutabil, adaptabil.
▪ Gemenii și utilizarea limbajului/comunicării. În astrologia evolutivă (Jeff Green), arhetipul Gemeni/Mercur/casa a-III-a (din zodiacul natural) este corelat cu nevoia de a înțelege, de a explica și de a descrie modul în care funcționează realitatea fizică în care trăim. Pentru a înțelege această realitate, Gemenii își vor utiliza foarte mult simțurile (au nevoie „să fie conectați” la mediu, să vadă, să simtă, să audă etc.). Gemenii preiau informațiile din mediul exterior, le analizează, le pun cap la cap și le dau o structură logică și coerentă (clasifică obiectele și le atribuie denumiri și definiții), pentru ca apoi să le transmită mai departe, printr-un limbaj simplu și accesibil (Arhetipul Profesorului).
▪ Memoria de scurtă durată. Gemenii sunt asociați cu memoria “de scurtă durată”: informațiile sunt preluate, procesate, utilizate, iar, apoi, o parte dintre acestea sunt eliminate din memorie, pentru a putea face loc altor informații.
▪ Gândirea logică. Parte versus întreg. Gemenii utilizează mintea analitică, logică, matematică pentru a interpreta realitatea (emisfera stângă a creierului). În acest sens, provocarea Gemenilor este dată de adoptarea unei viziuni mai largi asupra realității și de acceptarea faptului că nu totul poate fi explicat exclusiv pe cale rațională: există și o lume metafizică, pe care o putem accesa doar prin intuiție si imaginație, prin cosmologie și religie, prin spiritualitate și filozofie (adică prin utilizarea emisferei dreapte), iar realitatea cu care aceștia intră în contact este doar o frântură din vastul Univers căruia îi aparținem.
▪ Dorința de cunoaștere/ curiozitatea. Pentru Gemeni lumea reprezintă un izvor nesecat de informații și cunoștințe care se cer descoperite, cunoscute, asimilate. De aici curiozitatea specifică și dorința de a cunoaște, niciodată satisfăcută pe deplin, pentru că, evident, tot timpul mai este ceva de descoperit. În sens negativ, pot trece de la un domeniu la altul fără să apuce să îl aprofundeze sau volumul de informații asimilate poate fi atat de mare încât mintea ajunge să se blocheze (ajunge la „saturație”, refuzând informații noi). De aceea, ei trebuie să învețe să își folosească intuiția și, pe baza acesteia, să selecteze câteva direcții/domenii pe care să le exploreze, în funcție de care să își filtreze apoi informațiile.
▪ Îndoielile și luarea deciziilor. Înclinația naturală de a analiza foarte mult o situație îi poate face să se îndoiască de ceea ce cred, să își schimbe punctele de vedere sau să ia mai greu o decizie.
▪ Idei și atașamente. Informațiile, cunoștințele pe care le au le dau putere și siguranță emoțională (reprezintă “zona lor de confort”), fiind destul de atașați de sistemul lor de gândire. Le este natural să relaționeze cu ceilalți și să discute despre lucrurile care îi preocupă. Pot fi foarte convingători și pot aduce o serie de argumente logice pentru a-și susține punctele de vedere. În sens negativ, pot avea tendința de a respinge informațiile care nu corespund viziunii lor, pot susține cu vehemență anumite opinii, chiar dacă nu sunt adevărate și își pot desființa adversarii prin identificarea punctelor slabe la nivel de discurs.
▪ Călătoriile de scurtă durată. Prin guvernatorul lor Mercur, Gemenii sunt asociați cu deplasările scurte (de câteva zile și nu foarte departe de locul de origine).
▪ Frați, veri. Acest arhetip este asociat și anumite grade de rudenie (în special frați/veri) sau cu persoane care locuiesc în aceeași zonă/vecini.

Eclipsa de Lună/Luna plină în Gemeni și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna în Gemeni în relație de inconjuncție cu Venus în Scorpion
▪ Luna în Gemeni în sextil cu Chiron Rx în Berbec
▪ Neptun în Pești în careu cu Nodurile lunare
▪ Mercur în Scorpion în sextil cu Saturn și Jupiter în Capricorn

O Eclipsă de Lună în semnul Gemenilor implică anumite culminări în ceea ce privește modul în care ne raportăm la diferite aspecte ale realității în care trăim sau în care utilizăm informațiile cu care intrăm în contact. Ca la orice Lună plină, ajungem la niște concluzii, închidem un ciclu, o etapă din viața noastră, numai că, având în vedere că Nodul Nord se află tot în Gemeni (chiar dacă nu este într-o conjuncție strânsă cu Luna plină), odată cu încheierile respective, întrezărim și unele indicii cu privire la noile direcții către care am putea să ne îndreptăm.

Eclipsa de Lună în Gemeni aduce în atenția noastră importanța comunicării, a schimburilor de idei și de informații, a flexibilității în gândire și a relativității adevărurilor în care credem. Nu putem să evoluăm dacă nu ne extindem orizontul cunoașterii, dacă nu suntem dispuși să învățăm lucruri noi, dacă nu avem deschiderea să ascultăm și alte păreri. Eclipsa de Lună în Gemeni este practic un îndemn să ieșim din bula noastră și să încercăm să vedem și altfel lucrurile. Ce trebuie să avem, însă, în vedere este să nu ne ducem în extrema cealaltă, adică să nu ne pierdem în multitudinea de informații care circulă, să nu preluăm ca atare orice teorie pe care o auzim, să nu considerăm că orice știre este obligatoriu adevărată, ci să trecem totul prin filtrul gândirii proprii, să verificăm sursele și să ne bazăm, acolo unde se poate, pe fapte. Cu atât mai mult cu cât informațiile vor continua să circule în această perioadă, așa cum am tot văzut în ultima jumătate de an.

Iată de ce. Axa Gemeni/Săgetător pe care se află Nodurile lunare începând cu luna mai 2020 este asociată cu dorința noastră de a înțelege lumea în care trăim (fie prin logică, rațiune, fie pe cale intuitivă) și de a comunica despre lucrurile în care credem, despre “adevărurile” noastre. Numai că, tot această axă este responsabilă, atunci când vorbim de manifestările distorsionate ale celor doua arhetipuri, si de prezentarea cu vehemență a unor adevăruri personale drept adevăruri universale (Săgetător) sau de utilizarea unor argumente în aparență logice, raționale pentru a susține anumite neadevăruri (Gemeni) etc. Gândiți-vă doar la câte informații au circulat în ultimele luni și la modul în care au fost prezentate și vă puteți face o idee.

Luna plină nu face prea multe aspecte cu ceilalți jucători de pe bolta cerească, fapt care ar putea să ne facă să credem că lucrurile sunt destul de clare și de simple: dacă obțin rezultatul x sau ajung la concluzia y, înseamnă că așa stau lucrurile si gata. Realitatea este că, privind întregul context, lucrurile pot sta exact așa cum le vedem noi, după cum pot, la fel de bine, să stea cu totul altfel (să le vedem așa cum ne-ar plăcea să fie sau așa cum “ne ajută” alții să le vedem):

▪ Inconjuncția Lună plină în Gemeni/Venus în Scorpion, ca orice inconjuncție, indică “o criză”, ceva ce trebuie ajustat ca să poată funcționa. În cazul de față, trebuie să avem grijă la informațiile cu care intrăm în contact (Gemeni) și să le testăm veridicitatea (Scorpion). Dacă suntem creduli, dacă nu verificăm sursa, intenția, dacă luăm de bun tot ce ni se spune (Gemeni), poate apărea situația de criză, adică să fim înșelați, manipulați, trădați (Scorpion). Deoarece Venus este în Scorpion (relații), nu ar strica să fim mai atenți și în ceea ce privește comunicarea în cuplu.
▪ Careul aplicant între Neptun (idealuri, speranțe, iluzii, deziluzii) și Nodurile lunare sugerează că este posibil să nu vedem foarte clar realitatea, să auzim ce vrem noi să auzim sau să spunem lucruri care nu au neapărat o bază reală. Dacă ne atrage “potențialul” (Neptun) într-o situație, să încercăm să revenim la realitate și să luăm decizii pornind de la ce există în prezent (fapte/realitate) și nu de la ce ar putea fi (pentru a evita eventualele dezamăgiri).
▪ Aspectele ușoare, netensionate făcute de Mercur în Scorpion (guvernatorul Gemenilor și dispozitorul Lunii) cu planetele din Capricorn (Saturn și Jupiter) ne vor ajuta să ne mai ancorăm în realitate și să ne păstrăm, într-o oarecare măsură, simțul practic și obiectivitatea, dar, pentru orice eventualitate, o anumită doză de scepticism este mai mult decât binevenită.
▪ În altă ordine de idei, la această Lună plină putem avea ocazia să reflectăm și la anumite vulnerabilități pe care le avem (Lună plină/Chiron), să analizăm din mai multe unghiuri anumite situații care ne-au durut în trecut și poate chiar să discutăm mai deschis despre ele… dacă nu cu detașare, măcar cu sentimentul că am dat dovadă de mult curaj pentru a reuși să ajungem în punctul în care ne găsim acum.

Să ne fie Eclipsa aşa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!

………………………………………………………….

Berbec (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii;
Taur (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Gemeni (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care vă comportați, în care sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.);
Rac (12) – mai mult timp alocat meditației, vieții spirituale; bucuria de a petrece mai mult timp în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur;
Leu (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor; nevoia de exprimare a individualității;
Fecioară (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de muncă; statutul social, imaginea publică; misiunea în viată;
Balanță (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lungă durată (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale);
Scorpion (8) – nevoia de putere; resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; psihologie; frici, traume, obsesii; diferite forme de terapie;
Săgetator (7) – relații şi parteneriate personale şi profesionale;
Capricorn (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stil de viață, sănatate; munca, activitatea profesională; relația cu colegii; nevoia de a face servicii altora, de a fi util, de a ajuta;
Varsător (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate;
Pești (4) – universul emoțional; relația cu familia de origine şi cu „copilul interior”; oportunități cu privire la locuință: de a vinde, de a cumpăra, de a te muta, de a renova etc.

fb-share-icon0

2 comentarii la „Începe sezonul Eclipselor!
Eclipsă de Lună în Gemeni – 30.11.2020
“Adevăr sau minciună? Realitate sau iluzie?””

Dă-i un răspuns lui Kikiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *