Lună plină în Scorpion – 7.05.2020 “Despre curajul de a vorbi despre ce simți”
Perioada 4-10.05.2020 din punct de vedere astrologic

În data de 7 mai 2020, la 13:45 (ora României) avem Lună plină în Scorpion (Luna în Scorpion se va afla în opoziție cu Soarele din Taur, la aprox. 17 grade).

O Lună plină în semnul Scorpionului poate aduce la suprafață emoții, trăiri puternice, intense: unele pe care, poate, nu conștientizam că le avem sau unele pe care încercam să le ținem, cumva, ascunse, pentru a nu ne simți slabi, vulnerabili sau răniți.

Intro. Despre Lună plină în general

▪ În astrologie, Luna reprezintă universul emoțiilor noastre (“corpul emoțional”), personalitatea, identitatea pe care ne-am format-o în funcție de contextul în care ne-am născut și am trăit în primii ani de viață (relația cu familia, în special, cu mama; mediul în care am crescut); indică suma acelor factori, obiceiuri, situații care ne fac să ne simțim confortabil și in largul nostru și care ne dau sentimentul de “acasă”. Soarele reprezintă energia vieții, vitalitatea noastră, acele trăsături specifice care ne fac “să strălucim” și pe care le dezvoltăm pe parcursul întregii vieți (“latura rațională”); indică și modul în care vom manifesta intenția de evoluție a sufletului în această viață.
▪ Lună plină marchează încheierea unui ciclu (început cu aproximativ 6 luni în urmă, când a avut loc Luna nouă în același semn zodiacal) și presupune că, în următoarele aproximativ două săptămâni, anumite aspecte sau situații din viața noastră (ce au legătură cu domeniile asociate casei din harta natală unde are loc Luna plină) vor ajunge în faza de maturitate. Vom vedea acum anumite rezultate și vom ajunge la unele concluzii, în funcție de care vom putea acționa pe viitor (vom vedea ce este de păstrat, ce putem îmbunătăți și la ce putem renunța în domeniile respective).
▪ Atunci când este lună plină, emoțiile noastre ajung și ele la “apogeu”, suntem mai sensibili, mai vulnerabili, mai emoționali și, de aceea, o zi, două înainte/după acest moment, nu este cel mai indicat să luăm decizii importante deoarece riscăm să o facem conduși de emoții și mai puțin de rațiune.

Cum ne impactează la nivel individual Luna plină în Scorpion

▪ În funcție de harta natală a fiecăruia dintre noi, Luna plină va impacta una dintre cele 12 case astrologice (care formează harta – casa care stă sub semnul Scorpionului) și, implicit, domeniile asociate cu aceasta. La sfârșitul articolului găsiți detaliile pentru fiecare semn zodiacal în parte, cu recomandarea de a parcurge mai întâi informațiile despre Ascendent (dacă îl cunoașteti) și apoi cele despre Soare („zodie”).
▪ Cei mai impactați de Luna plină: Scorpionii, Taurii, Leii și Vărsătorii (Ascendent/zodie/Lună) și mai ales cei care au Ascendentul, Soarele, Luna sau alte planete între aprox. 12-22 grade (în semnele zodiacale menționate).

Luna plină în Scorpion – influențe generale, energie și caracteristici

Ca de fiecare dată cand avem Lună plină, este necesar să aducem în echilibru, în viața noastră personală, două tipuri opuse de energii: cea dată de Luna în Scorpion, respectiv cea specifică Soarelui din Taur. Pentru a putea înțelege mai bine atmosfera generală, vă invit să vedem (sau să revedem) ce presupun cele două arhetipuri.

Arhetipul Scorpion

▪ Scorpionul este guvernat de Pluto, guvernatorul modern (Zeul Infernului, al Întunericului), respectiv de Marte, guvernatorul tradițional (Zeul războiului). În astrologia evolutivă, Pluto este asociat cu ideea de Suflet, înțeles ca o conștiință imutabilă (parte a consțiinței universale), care nu poate fi distrusă de la o existență la alta, dar care se transformă, evoluează. Pluto reprezintă intențiile si dorințele de evoluție ale Sufletului din vieți anterioare, respectiv punctul la care ne-am oprit în trecut și de unde ne continuăm călătoria evolutivă în această viață.
▪ Este un semn de apă: sensibil, intuitiv, care se bazează pe emoții.
▪ Este un semn fix, stabil, mai refractar la schimbare.
▪ “Paradoxul Scorpionului”: atașamente versus metamorfoze. În astrologia evolutivă (Jeff Green), arhetipul Scorpion/Pluto/casa a-VIII-a (din zodiacul natural) este asociat cu cele mai puternice dorințe și nevoi ale Sufletului din trecut, dar și cu o serie de metamorfoze, de procese alchimice prin care acesta trebuie să treacă, pentru ca evoluția să continue. Astfel, ajungem la “paradoxul” Scorpionului: tendința de a se atașa de aceste nevoi și dorințe (pentru că reprezintă un teritoriu cunoscut și îi dau siguranța emoțională), dar și instinctul de a merge mai departe, de a-și depăsi limitele, de a se transforma (adică de a se rupe de vechile atașamente, nevoi, dorințe).
▪ Confruntările/conflictele. “Lupta” dintre vechi/trecut/elemente cunoscute (care îi dau siguranța emoținală) si nou/viitor/elemente necunoscute (la fel de atrăgătoare prin potențialul lor evolutiv) pot genera o serie de conflicte (interne sau externe) care contribuie, într-un final, la procesul de creștere si de evoluție (de exemplu, conflictul intern dintre educația și valorile primite în familie și valorile mediului în care ajunge să trăiască poate duce la transformarea radicală a modului în care percepe viața etc.).
▪ Acceptarea/rezistența la schimbare. Modul în care procesul evolutiv are loc, mai lin sau mai abrupt, depinde în mare măsură de acceptarea/adaptarea la diferitele transformări prin care Scorpionul trebuie să treacă, respectiv de rezistența față de acestea. În cazuri extreme, dacă nevoia subconștientă (Pluto) de siguranță emotională, mentală, materială, spirituală (rezistența față de schimbare; atașamentele puternice față de stări, situații, credințe, oameni etc.) este atât de puternică încât evoluția este îngreunată sau blocată, pot avea loc în viața sa niște evenimente-cataclism care “să forțeze” evoluția. (De exemplu, dacă o relație este “toxică” și unul dintre parteneri consideră ca “nu poate să trăiască” fără celalalt, ea se va termina pentru ca, într-un final, acesta să își poată regăsi puterea în sine însusi, după un proces dureros de “moarte și renaștere” plutonian.)
▪ Psihologia conștiinței umane. Subconștientul. Prin însăși natura sa, acest arhetip este asociat cu nevoia de a înțelege mecanismele de functionare ale psihicului omenesc (care sunt cauzele, intențiile, motivațiile care stau la baza diferitelor emoții, trăiri sau comportamente), adică de a face subconștientul să devină conștient. Așa se explică fascinația față de tot ce e ascuns, dincolo de suprafață, secret, misterios, întunecat, față de psihologie, ocult sau tabu.
▪ Dorința de putere și control. Odată cu acest proces de auto-cunoaștere va deveni conștient de natura sa, de ce se află sub controlul său, de puterea pe care o deține, dar si de limitele puterii sale. De aici atracția față de diferite surse de putere (ex. oameni, forme/sisteme de cunoaștere, bunuri/resurse materiale, bani, sex etc.) și încercarea de asimilare, de contopire cu acestea. În funcție de nivelul de evoluție la care se află, Scorpionul își va folosi ulterior puterea obținută în sens pozitiv (îi va ajuta și pe altii să evolueze, să obțină anumite resurse etc.) sau negativ (va abuza de putere, va domina, va controla, va manipula etc.).
▪ Iubirea/frica de iubire. Nevoia de siguranță emoțională a Scorpionului se poate manifesta în iubire prin crearea unor legături stabile, asumate, puternice, intense, bazate pe încredere si dăruire totală. În sens negativ, se poate ajunge la posesivitate, gelozie, spionaj, obsesia de a nu fi trădat, înșelat (dacă atașamentele sunt foarte puternice) sau la tendința de a manipula pentru a obține ce își dorește și apoi de a abandona (după ce nevoile i-au fost satisfăcute).
▪ Pentru a avea o viață mai armonioasă, Scorpionul poate învăța de la Taur, semnul opus, lecția autosuficienței, să își gasească adevarata putere în sine însuși si să se bucure, măcar din când în cand, de beneficiile unei vieți tihnite și linistite (mai ferită de “dramă” și intensitate emoțională).

b. Arhetipul Taur

▪ Este guvernat de Venus, zeița dragostei și a frumuseții (Afrodita în mitologia greacă). Venus este asociată cu Taurul și cu casa-II-a (nevoile noastre: de la cele materiale la cele spirituale de ex. nevoia de siguranță materială, financiară, de hrană, de avea un acoperiș deasupra capului, instinctul de supraviețuire; valorile noastre (ce consideram important, valoros pentru noi, ce ne place, ce apreciem); resursele noastre; relația pe care o avem cu noi înșine, auto-suficiența, stima de sine), dar și cu Balanța și cu casa a-VII-a (nevoile pe care le proiectăm in relații (nevoia de iubire, de afecțiune etc.), așteptările pe care le avem de la partenerii noștri, modul în care ne manifestăm in iubire etc).
▪ Este un semn fix, stabil, mai refractar la schimbare.
▪ Este un semn de pamant: practic, ancorat in realitate.
Principalele caracteristici ale Taurului sunt:
▪ Instinctul de supraviețuire;
▪ Împlinirea nevoilor de bază (materiale) și apoi a celorlalte tipuri de nevoi (după ce acelea de bază au fost asigurate): emoționale, mentale și spirituale;
▪ Asigurarea resurselor necesare;
▪ Relația cu sine însuși; stima/iubirea de sine; sentimentul de autosuficiență, nevoia de a fi independent;
▪ Nevoia de siguranță materială și financiară (bani, bunuri), accentul fiind pus pe “supraviețuirea fizică”
▪ Concentrarea pe ceea ce este considerat “de valoare” din punct de vedere material, emoțional, mental sau spiritual (în funcție de nevoi);
▪ Utilizarea “resurselor interioare” (talente, calități, abilități native);
▪ Abordarea relațiilor”: independență, autosuficiență, ancorare în realitate, asumarea responsabilității, stabilitate; în sens negative: posesivitate.
Despre arhetipul Taur găsiți mai multe detalii aici.

Luna plină în Scorpion și ceilalți „jucători” de pe bolta cerească

▪ Luna plină în Scorpion în opoziție cu Mercur în Taur
▪ Luna plină în trigon cu Neptun în Pești
▪ 7.05.2020 Mercur în Taur în sextil cu Neptun în Pești (între 7-8.05.2020);

O lună plină în semnul Scorpionului poate aduce la suprafață emoții, trăiri puternice, intense, unele pe care, poate, nu conștientizam că le avem sau unele pe care încercam să le ținem, cumva, ascunse (pentru a nu ne simți slabi, vulnerabili, răniți etc.). În ce măsură acceptăm transformările care au loc în viața noastră? Cât de rezistenți suntem la schimbare? Există anumite forme de atașament la care simțim că nu putem renunța, deși ne țin pe loc (față de oameni, lucruri, situații)? Încercăm să înțelegem de ce se întâmplă anumite lucruri sau obișnuim să ne lăsăm duși de val? Simțim că avem suficientă putere sau, din contră, ne simțim lipsiți de putere? Obișuim să manipulăm pentru a obține ce ne dorim sau avem tendința de a ne lăsa manipulați? Cum se desfășoară relațiile noastre? Avem suficientă încredere în partenerii noștri pentru a ne deschide în fața lor, pentru a ne arăta vulnerabilitățile? Sunt doar câteva dintre întrebările la care avem ocazia să medităm în aceasta perioadă pentru ca, în funcție de răspunsuri, să vedem ce putem schimba, îmbunătăți, transforma pe viitor.

În același timp, vă spuneam că Luna plină presupune să aducem în echilibru două arhetipuri (Scorpion și Taur), respectiv două tipuri opuse de energii. Asta înseamnă să încercăm să săpăm cât mai adânc în conștiința noastră, să încercăm să înțelegem ce și de ce simțim (Scorpion), dar să rămânem ancorați în realitate (Taur), să nu construim scenarii pe bază de frici și obsesii; să fim deschiși transformărilor (Scorpion), dar să căutăm să menținem acele lucruri/situații care ne dau un minim de stabilitate (Taur); să căutăm să deținem puterea (Scorpion), dar să conștientizăm că cea mai mare putere se găsește în interiorul nostru și nu în exterior (Taur); să avem relații autentice, profunde (Scorpion), dar să evităm dramele (Taur).

Opoziția Lună plină/Mercur (comunicare, gândire) sugerează că vom simți nevoia să avem discuții profunde (cu ceilalți, dar și cu noi înșine) despre ce ne preocupă cu adevărat, despre ce ne bucură sau ne doare, despre ce ne face să ne simțim vulnerabili. Și, chiar dacă subiectele atinse nu vor fi cele mai lejere și pot ieși la suprafață inclusiv lucruri pe care poate nici nu intenționam să le aducem în discuție, cu Mercur în Taur avem posibilitatea să le exprimăm cu calm, fără să atacăm sau să rănim. De altfel, să încercăm să ascultăm cu atenție ce ni se transmite în această perioadă, pentru că, în spatele calmului (Taur), se poate ascunde o adevărată furtună. Așadar, să ascultăm și să privim dincolo de aparențe (Scorpion).

În acest sens, trigonul Lună plină/Neptun ne va fi de mare ajutor pentru că va spori capacitățile noastre intuitive. În plus, ne va da doza aceea de empatie și compasiune necesară pentru a putea rezona la nivel emoțional cu ceilalți. În ceea ce ne privește strict pe noi, este o perioadă excelentă pentru a face introspecție și pentru a lucra cu anumite probleme pe care le avem de rezolvat la nivel emoțional, psihologic. Intuiția ne poate ajuta să înțelegem mai ușor care sunt rădăcinile acestor probleme, iar compasiunea, blândețea ne pot ajuta să nu ne judecăm prea aspru pentru ce a fost și să punem un strop de “aloe” (iertare) pe rănile respective. Diferite forme de terapie sau practici spirituale sunt binevenite în această perioadă.

Alte aspecte din săptămâna 4-10.04.2020

▪ 4.05.2020 Venus în Gemeni în careu cu Neptun în Pești (între 1-8.05.2020); aspectul se produce din nou pe 21.05 și pe 27.07 deoarece Venus va fi în mișcare retrogradă
▪ 5.05.2020 Soare în conjuncție cu Mercur în Taur (între 4-5.05.2020)
▪ 7.05.2020 Mercur în Taur în sextil cu Neptun în Pești (între 7-8.05.2020);
▪ 9.05.2020 Mercur în Taur în trigon cu Pluto în Capricorn (între 9-10.05.2020);
▪ 10.05.2020 Mercur în Taur în trigon cu Jupiter în Capricorn (între 10-11.05.2020);
▪ 10.05.2020 Soare în Taur în sextil cu Neptun în Pești (între 9-11.05.2020);

Chiar la începutul săptămânii are loc careul Venus/Neptun (efectele le simțim întreaga săptămână), care va spori nevoia noastră de a iubi și de a fi iubiți, dar și dezamăgirile ulterioare, dacă avem tendința de a idealiza iubirea sau de a ne proiecta nevoile asupra partenerilor. Despre acest aspect am scris aici.

Luni și marți sunt zile excelente pentru creativitate (fiind orientați către realizarea unor obiective practice, concrete, care să ne dea un sentiment de siguranță emoțională și materială); putem comunica mai mult decât de obicei, dar poate exista și tendința de a ne identifica destul de mult cu opiniile noastre, astfel încât este bine să fim atenți și la ce ni se spune, nu doar la ce avem noi de spus. Deoarece în aceeași perioadă se produce și careul Venus/Neptun, dacă avem subiecte impotante de abordat la nivel de cuplu și le putem amâna puțin, a doua parte a săptămânii ar putea reprezenta un moment mai potrivit.

Având în vedere și celelalte aspecte făcute de Mercur cu Neptun, Pluto și Jupiter putem spune că întreaga săptămână stă sub semnul comunicării, al schimburilor de idei și informații. Aspectele sunt “ușoare”, astfel încât nu ar trebui să apară probleme la acest capitol.

Săptămâna se încheie într-o notă optimistă, de speranță și încredere (Mercur/Jupiter; Soare/Neptun).

Să ne fie Luna plină aşa și întreaga săptămână așa cum avem nevoie!
Cu drag,
Kikiana

P.S. Dacă ți-a plăcut astro-povestea, m-aş bucura să o distribui. Oricum, îți mulțumesc pentru că eşti aici. Nu uita și să dai like paginii de Facebook, pentru a intra în comunitatea iubitorilor de astro-povești!
……………………………..

Berbec (8) – resursele financiare şi materiale pe care le aveți în comun cu alții (în special cu partenerul de viața), bani, bunuri, moşteniri etc.; relația cu anumite instituții financiare, bănci, credite; intimitate, sexualitate; regenerare la nivel emoțional, spiritual, fizic; vindecarea unor frici, traume mai vechi; este benefică orice formă de terapie în această perioadă;
Taur (7) – relații şi parteneriate personale (de lungă durată, căsătorii) şi profesionale; viața de cuplu;
Gemeni (6) – viața de zi cu zi, rutina zilnică; stilul de viață; activitatea profesională; relația cu colegii de la locul de munca; sănatate;
Rac (5) – creativitate, hobby-uri; iubire, îndrăgostire, poveşti de dragoste; relația cu copiii; fertilitate;
Leu (4)– relația cu familia de origine şi relația cu „copilul interior” (universul vostru interior ca rezultat al faptului că ați crescut în familia respectivă; moştenirea genetică, psihologică); oportunități cu privire la locuință; vindeți, cumpărați etc;
Fecioară (3) – comunicare şi gândire; modul în care interacționati în viața de zi cu cei din jur; dezvoltarea/utilizarea unor abilități; cursuri, studii; utilizarea mediului online; comerț; vânzări; călătorii de scurtă durată; relația cu frații şi vecinii;
Balanță (2) – stima şi imaginea de sine; auto-suficiența (nevoia de independență), „instinctul de supraviețuire”; bunuri, valori, resurse materiale, emoționale, spirituale; banii câştigați prin muncă/salariul; decizia de a cumpăra/vinde;
Scorpion (1) – semnul cel mai impactat; întreaga viață personală, profesională (modul în care sunteți văzuți, percepuți de către ceilalți, în care vă prezentați în fața lumii; relații; muncă; sănatate, stilul de viață etc.)
Săgetător (12) – mai mult timp alocat meditației, vieții spirituale; bucuria de a petrece mai mult timp în singurătate/izolare; accesarea anumitor informații de la nivel subconştient; vise, revelații; protecție divină; călătorii în străinătate; compasiune, empatie, ajutorarea celor din jur;
Capricorn (11) – relația cu grupurile de prieteni, cu asociațiile, organizațiile, rețelele sociale din care faceți parte; oportunități cu privire la viitor;
Vărsător (10) – cariera, profesia, reputația profesională, modul în care sunteți percepuți la locul de munca; statutul social, imaginea publică;
Pești (9) – sistemul de valori şi credințe; idealurile, adevărurile personale; cunoaşterea, educația; spiritualitate, filozofie, religie; călătorii de lunga durata (propriu-zise/în străinatate şi/sau spirituale).

fb-share-icon0

2 comentarii la „Lună plină în Scorpion – 7.05.2020 “Despre curajul de a vorbi despre ce simți”
Perioada 4-10.05.2020 din punct de vedere astrologic”

  1. Buna, Kikiana! Am o intrebare. Ai spus asa: „Cei mai impactați de Luna plină: Scorpionii, Taurii, Leii și Vărsătorii (Ascendent/zodie/Lună) și mai ales cei care au Ascendentul, Soarele, Luna sau alte planete între aprox. 12-22 grade (în semnele zodiacale menționate).” Cand ai facut aceasta specificare te refereai la planetele si gradele din astrograma nasterii sau tranzitele de acum ale acestor planete?

    1. Bună seara! Ma refeream la harta natală pentru că Luna plină are loc undeva anume în harta natală și activeaza acea zonă. Exact cum funcționează orice tranzit.

Dă-i un răspuns lui Miriam Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *